Moștenitorii | Între „nu acum”, „e greu cu doi copii” și „nu vreau copii deloc”

Vârsta la care o tânără are primul copil a crescut constant în ultimii 20 de ani în România. Fenomenul e prezent în întreaga Europă, dar cifrele adunate la București sunt mai problematice decât în alte țări. Natalitatea este în scădere, diferențele dintre sat și oraș sunt la fel de mari ca oricând, de fapt chiar mai mari în privința vârstei la prima naștere. Estimările statistice spun că în 2040 în România vor mai fi 17.409.000 locuitori, iar în 2060 numai 15.945.000.

„Suntem influențați de ce se spune în jurul nostru, iar în momentul de față e promovată ideea că trebuie să ai toate studiile puse la punct, toată viața organizată înainte de a face un copil. Asta amplifică frica de a face pasul. Cred că și asta contribuie la conturarea situației demografice actuale”, spune pentru Europa Liberă Daiana, o tânără de 24 de ani care vrea să aibă copii, dar nu chiar acum.

Daiana Săracu sesizează o presiune a societății pentru stabilirea altor priorități decât cea a întemeierii unei familii. „Grupul" poate impune o anumită atitudine față de planurile de a face un copil sau „nu încă".

Potrivit Institutului Național de statistică (INS), în anul 2020, numărul nou-născuților înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost 178.609, cel mai mic număr din 1930 până în prezent. Faţă de anul 2019, în 2020 s-au înregistrat cu 24.500 mai puţini născuţi-vii, față de 2000, cu 55.912 mai puțini.

„Situaţia demografică a României este într-o stare de avarie de mult timp”, spune pentru Europa Liberă cercetătorul științific, Iulian Apostu, de la Institutul de Sociologie al Academiei Române, care explică că „în 1990 se năşteau cu 43% mai mulţi copii decât se nasc astăzi, iar în 30 ani de la Revoluţie, populaţia tânără a scăzut cu 35.10%. În 1990, populaţia de până la 30 de ani reprezenta 48% din totalul populaţiei naţionale în timp ce în anul 2020, aceasta a reprezentat 31%, indicatorii fiind în continuare o tendinţă de scădere”.

Plecarea tinerilor din țară este printre cauzele scăderii demografice a României. Puțini dintre copiii născuți „în afară" vor mai reveni în România altfel decât în vizită la bunici. (Imagine generică)

O caracteristică a României și a altor țări foste comuniste, este migrația. Cifre exacte sunt greu de contabilizat, mai ales în Uniunea Europeană, unde dreptul la liberă circulație face dificilă o evaluare a numărului de români care stau în străinătate mai mult de 12 luni sau care trăiesc în altă țară fără a-și schimba reședința. Numărul copiilor născuți de românii din diaspora este necunoscut. Aflam despre ei când (și dacă) apar în registrele țărilor care îi găzduiesc.

În decembrie 2020, Autoritatea Electorală Permanentă preciza că în Registrul Electoral figurau cu drept de vot la alegerile parlamentare 740.367 de cetățeni români cu domiciliul în străinătate, mult sub cifrele sugerate din corelarea altor date oficiale.

• potrivit INS, doar în 2007, anul în care România a devenit stat membru al UE, au plecat din România 544.000 de persoane, un maxim istoric;
• în Italia, potrivit datelor statistice oferite de această țară, ar fi trăit în 2019, peste 1 milion de români (1.145.718);
• serviciile statistice spaniole informează că în 31 decembrie 2020 în această țară trăiau 1.079.726 de români. Vârsta lor medie era de 38 de ani;

Potrivit informațiilor statistice, vârsta dominantă a emigranţilor este situată în intervalul 25-29 ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, o suprapunere aproape perfectă pe vârsta mamelor din România la prima naștere, care se situează în 2020 între 24 și 30 de ani, cu diferențe semnificative între județe. Municipiul București are cea mai mare vârstă a mamelor la prima naștere - 30,9 ani. Cea mai mică vârstă medie a primei nașteri este în Călărași - 24,8.

Daiana Săracu are 24 de ani, locuiește în Timișoara și face acum a doua facultate. În paralel e activă în organizația neguvernamentală pentru tineri AIESEC și e și angajată. Lucrează pentru a avea un venit, dar nu în vreun domeniu pentru care s-a pregătit sau pe care dorește să îl transforme în „munca de o viață”.

Daiana a terminat Dreptul la Cluj, iar acum e în anul II la Psihologie. „Aceasta e ce mi-am dorit mereu să fac, dar nu am avut tragere de inimă și încredere de la început pentru că auzeam în jurul meu că nu prea ai ce sa faci cu psihologia”.

Daiana are timp „pentru ea” seara și în weekend. Nu mereu, dar încearcă, mai ales la sfârșitul săptămânii, să își facă timp pentru citit și pentru filme. Are un prieten de mai mult de un an, iar faptul că locuiesc împreună îi ajută să nu simtă că ar avea prea multe alte preocupări prioritare vieții în cuplu.

Copii, da. Dar nu încă

„Copiii sunt ceva ce îmi doresc, dar nu în viitorul apropiat. Ideal, înainte de a mă gândi la asta, vreau să știu că sunt gata cu studiile și să știu că am eu, eu personal, un venit stabil, care să îmi oferă o siguranță de viață fără să trebuiască să primesc ajutor din partea părinților sau a partenerului”.

Să aibă o casă înainte de a avea un copil nu e vital pentru Daiana, dar un salariu bun este. În ordine descrescătoare a importanței, Daiana are câteva criterii care ar ajuta în momentul deciziei de a avea un copil:

• să aibă un salariu bun și stabil;
• să aibă timp pentru a nu trebui să lase copilul prea mult cu bunicii sau o bonă;
• să îi poată oferi copilului o educație bună;
• să se poată baza totuși pe cineva dacă are nevoie de ajutor;
• să trăiască într-un mediu potrivit;

Dacă ar putea să îi ofere copilului mai multe șanse sau o viața în general mai bună, Daiana nu ar ezita să schimbe locul în care trăiește, dar să plece din România pentru acest lucru nu este o prioritate.

„Mi-aș dori să am un copil până la 30 de ani, dar știu că nu poți face mereu calcule exacte. Poate 28 de ani, dacă lucrurile se așează frumos până atunci”, spune Daiana pentru Europa Liberă.

„Nu cred neapărat că ar avea mai multe șanse în altă țară. Nu pentru asta m-aș muta din România”, spune Daiana, care mărturisește că ar vrea un băiat, dar că, de fapt, își dorește mai mult de un copil – doi sigur, poate chiar trei.

În opinia expertului în demografie, Iulian Apostu, ultimii ani au marcat o transformare a felului în care e percepută familia: cuplurile „nu mai cred în ideea familiei binecuvântate cu mulţi copii, iar societatea nu mai stimulează astfel de mentalităţi”. Iulian Apostu arată că tendința diminuării tot mai mari a numărului de membri ai unei familii are două cauze: nevoia tot mai mare de autonomie şi intimitate, dar și calculul material.

Cercetătorul Iulian Apostu spune că rațiunile economice și de autonomie personală dictează tot mai mult deciziile cu privire la nașterea unui copil.

În privința rațiunilor economice, Iulian Apostu dă exemplul Legii 396/2006, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007. Aceasta acorda echivalentul a 200 de euro la prima căsătorie. „Până în 2006, rata de nupţialitate se situa în jurul valorii de 6,3‰ iar în anul 2007, aceasta a avut un salt statistic uriaş până la valoarea de 8,4‰. Legea a fost abrogată în iulie 2010. În acel an, rata nupţialităţii a scăzut la valoarea de 5.1‰”. Nu înseamnă că acele cupluri au avut neapărat și copii, dar efectele stimulentului arată importanța calculului economic în decizia formării unei noi familii.

Dacă partea economică a stimulării creșterii demografice poate si reglată la nivel statal (concediu de maternitate, indemnizații, alocații etc.) transformările de mentalitate sunt mai greu de gestionat.

Mircea P. are 34 de ani și doi copii cu vârste de 7 și 4 ani. Lucrează de la 20 de ani, iar faptul că a avut primul copil la 27 de ani a fost strâns legat de situația materială. „Lucram amândoi, în joburi stabile și asta ne-a ajutat să luăm decizia. Ne-am gândit serios și că putem să facem asta din punct de vedere material, dar și că nu mai e cazul să așteptăm. Cu cât îmbătrânești e mai greu. Nu voiam să îmi duc copilul la grădiniță și să zică ceilalți copii că a venit cu bunicul”.

Cei doi copii ai lui Mircea ocupă cea mai mare parte a timpului pe care îl au el și soția lui. Ipoteza unui al treilea copil este exclusă de cei doi. În privința motivelor pentru al doilea copil, Mircea mărturisește că își dorea „și băiat, și fată”.

Standarde și temeri

În opinia psihologului Keren Rosner, amânarea deciziei de a avea copii din considerente materiale face ca acest „standard imaginar” să nu mai fie în unele cazuri atins niciodată pentru că pretențiile cresc în timp.

Teama de a nu putea să le oferi copiilor educație de calitate și condiții cât mai bune de creștere, explică aceasta pentru Europa Liberă, este descurajator pentru decizia de a avea copii. În plus, „cuplurile nu mai urmează ritualul clasic, în prima tinerețe să se căsătorească, apoi imediat sa aibă copii. Rămân în cuplu mult timp până să-și oficializeze relația, iar această situație incertă nu este favorabilă pentru a avea copii”.

„Prioritățile în viața femeii contemporane s-au schimbat în principal datorită anticoncepționalelor. Acestea i-au dat posibilitatea să-și programeze numărul copiilor și momentul sarcinii. Această opțiune a încurajat femeile să își concentreze atenția către independența financiară, succesul profesional, amânarea căsătoriei până la găsirea partenerului potrivit”, spune psihologul Keren Rosner.

Nouă logică de interacţiune a cuplurilor, spune și cercetătorul în sociologie Iulian Apostu, e marcată și de atenţia tot mai mare pentru bugetul personal şi pentru un nivel ridicat de autonomie şi independenţă, poate fi una din explicațiile pentru numărul de copii în scădere. „Într-o societate în care individul contează mai mult pentru sine, gradul de asumare a calităţii de părinte se diminuează considerabil, fie prin decizia naşterii unui singur copil, fie prin decizia de a nu avea deloc copii”, precizează el.

Al doilea copil, spune și Mircea P., face lucrurile mult mai grele. „Cu primul, a fost greu câteva luni, la început. Cu unul mi se pare acum chiar ușor. Cu doi e o problemă. Acum ne-am făcut viața și mai grea pentru că am luat și o pisică. Nu mai ai timp. Nu mai ai timpul pe care îl aveai și mulți prieteni de vârsta mea care nu au copii se tem și de asta”.

În opinia lui Mircea P., prietenii care nu au copii par să se teamă de schimbarea obiceiurilor, de trecerea de la ieșitul cu prietenii la ieșitul la joacă cu copiii, „de renunțarea la rutină, la ce s-au obișnuit ei să facă. După ce ai copilul sau copiii nu te mai gândești la asta, dar cu cât trece timpul, dacă nu ai copii, e tot mai puțin probabil să vrei să renunți la tine." (Imagine generică)

Potrivit INS, în 2020 aproape 60% dintre nou-născuţi (105.664) au avut mame cu vârste între 20 şi 34 ani şi taţi cu vârste între 25 şi 39 ani.

Procentul noilor mame în vârstă de 30 de ani şi peste a fost de 44,8%, comparativ cu 43,9% în anul 2019, continuând tendinţa crescătoare din anii anteriori. Procentul e mai ridicat în mediul urban: 53,9%, în comparaţie cu mediul rural, unde a fost de 34,4%.

68,7% din copii născuți în România în 2020 (122.781)‚ au fost născuţi în cadrul căsătoriei, iar dintre aceştia 55.576 (45,3%) au fost născuţi în primii doi ani de căsătorie.

Peste jumătate dintre copii născuți în 2020 în România (55,3%) au mame salariate, iar 33,5% au mame casnice, cu diferențe semnificative în funcție de mediul de rezidență. În mediul urban, 67,8% din mamele copiilor născuţi în anul 2020 sunt salariate, faţă de numai 41,2% în mediul rural, unde ponderea copiilor născuţi de mame casnice este de 48,0% (faţă de numai 20,7% în mediul urban).

„În mod cert, dorinţa de carieră este mai evidentă în mediile urbane decât în cele rurale şi acest aspect se observă şi în statistica naţională cu privire la vârsta medie la prima naştere. Din dorinţa de a-şi dezvolta o carieră, femeile din mediul urban întârzie mai mult momentul naşterii", spune cercetătorul Iulian Apostu. Potrivit INS, copiii născuți în 2020 în România au:

• Ambii părinți salariați: 87.575 de copii (49%);
• Tatăl salariat şi mama casnică: 26.724 copii (15,0%);

Dorinței de independență și carieră sau temerilor materiale au început însă să li se adauge în ultimii ani și alte temeri, care nu păreau până recent relevante în decizia de a face sau nu un copil. Acestea au potențialul să conteze tot mai mult în următorii ani.

Sandra P. are 23 de ani, face un al doilea Master și nu își dorește copii. Deloc. „Eu nu mi-am dorit niciodată copiii și în continuare nu mi-i doresc. Nu mi-au plăcut niciodată și nu simt că mi-ar îmbogăți viața cu nimic, ba dimpotrivă; nu mi-aș dori sa fac sacrificiile necesare pentru a crește un copil. În plus, mi se pare complet crud să aduci un copil pe lume când situația mediului înconjurător este atât de gravă - îi aduci pe o planetă care stă sa moară, acum mai mult decât oricând. Cea mai bună decizie pe care o poți face pentru a proteja mediul e să nu faci copii”, spune ea fără echivoc.

Pentru tinerii preocupați de mediu și de schimbarea climei, decizia nașterii unui copil ar putea fi influențată de alte lucruri decât cariera sau autonomia. O tendință care a început să se audă în Occident și pe care am regăsit-o în România, în cazul Sandrei. (Imagine generică)

„Categoric, viitorul va fi tot familia, chiar dacă va fi construită pe alte principii funcționale”, spune sociologul Iulian Apostu. Iar Daiana Săracu de la Timișoara admite că odată cu trecerea timpului, a văzut cum, în jurul ei, prietenii încep să discute tot mai des despre lucruri precum căsătorie sau copii.

„Toți spunem că vrem copii până la 30 de ani, dar cu toții ne gândim totuși mai mult la școala pe care o facem, la ce mai vrem să facem înainte de copii, la proiecte în care vrem să ne implicăm. Cumva, cred că le vedem separat de copil, ca și cum ele s-ar termina odată cu venirea unui copil. Dar nu e așa și nu ar trebui să fie așa”, spune Daiana Săracu.