Negocierile pentru învestirea guvernului Orban au intrat în etapa clarificării structurii guvernamentale, după ce premierul desemnat, Ludovic Orban, a avut întâlniri în această dimineață cu liderii PMP și ALDE.
Discuția cu PMP a durat un minut și s-a concretizat în renunțarea la discuțiile de până acum. Astfel, Eugen Tomac, președintele executiv al PMP, a anunțat că va anunța o decizie finală în privința susținerii guvernului după ce se consultă cu colegii săi din conducerea formațiunii. Concret, se pare să nu mai este valabilă invitarea PMP la guvernare cu unul sau două portofolii, respectiv un ministru delegat care să se ocupe de relațiile cu Republica Moldova. Dincolo de Prut se află un bazin electoral puternic pentru PMP, care a contribuit cu intrarea în Parlamentul național și în cel de la Bruxelles a formațiunii înființate de Traian Băsescu.
Îți mai recomandăm Orban anunță că noul Cabinet va veni în Parlament la termen. Programarea votului depinde de PSDTomac a mai spus că i s-a comunicat în grăbita întrevedere că UDMR și ALDE condiționarea votului lor de înlăturarea PMP de la guvernare.
Nu este clar dacă o astfel de decizie aruncă în irelevant discuțiile exploratorii de până acum între PMP și PNL pentru o eventuală fuziune prin absorbție. Trian Băsescu și Eugen Tomac sunt europarlamentari de-acum, iar PMP mai are 17 membri în Parlamentul de la București.
Tăriceanu și ce a mai rămas din ALDE anunță acord de susținere a unui Guvern Orban
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat ajungerea la un acord cu Ludovic Orban și acceptarea „celor 12 condiții” impuse de ALDE, mai exact de cei aproximativ 14 parlamentari care au rămas alături de președintele formațiunii.
Condițiile grupului Tăriceanu din Parlament au fost făcute publice, din declarațiile fostului președinte al Senatului reieșind că una se referă la crearea unui fond de investiții, iar o alta, la modificări în legislația pe Justiție exclusiv prin inițiative sau proiecte de lege, nu prin ordonanțe de urgență. ALDE a anunțat că nu dorește desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților.
Îți mai recomandăm Ludovic Orban, propunerea PNL pentru postul de premier, exclude desființarea Secției speciale prin OUGNici în privința informațiilor de până acum, potrivit cărora ar fi posibilă cooptarea unor membri ALDE la nivelul de scretari de stat sau agenții nu au existat infirmări sau confirmări publice.
Urmeză ridicarea mizei, în negocierile cu USR
USR, cu ai săi 40 de senatori și deputați, urmează să-i solicite lui Ludovic Orban să-și asume răspunderea pentru două legi - abrogarea recursului compensatoriu și revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Cea de-a doua condiție a USR nu este acceptată de UDMR, dezavantajat de alegerea în două tururi a primarilor din localitățile unde minoritatea maghiară nu este majoritară.
Îți mai recomandăm USR forțează mâna PNL pentru a vota noul guvern: Orban să-și asume răspunderea în parlament pentru două legiAsumarea răspunderii include și riscul introducerii unei moțiuni de cenzură, într-un Parlament în care PSD și ProRomânia sunt aliați și dețin majoritatea (202, PSD, 30,ProRo).
O astfel de solicitare arată că USR rămâne în acord cu propria-i strategie electorală, aceea de convocare a alegerilor anticipate, pe fondul unui scor bun, de 20%, la alegerile din primăvară, dublu față de numărul actual de mandate parlamentare.
Ludovic Orban a fost desemnat la 15 octombrie, prin decret prezidențial, să formeze un nou guvern și are la dispoziție zece zile pentru a prezenta Parlamentului lista membrilor cabinetului și programul de guvernare. Așadar, mai are la dispoziție câteva zile de negociere, până la 26 octombrie.
Odată încheiate aceste negocieri, urmează adevăratul test al acestor înțelegeri, care depind, în mafre măsură, de PSD - când va programa votul de învestire (înainte sau după primul tur al alegerilor prezidențiale) și dacă va boicota ședința prin absenteism care ar putea duce la neîndeplinirea cvorumului.