Uniunea Europeană a solicitat Chinei să manifeste deschidere a pieței interne pentru investitorii străini, pentru a face posibilă semnarea unui acord comercial între UE și China până la sfârșitul acestui an, a anunțat Bloomberg.
Concluzia a fost formulată la finalul unei conferințe online la care au participat, luni după amiază, președintele chinez, Xi Jinping, cancelarul german Angela Merkel, precum și președintele Consiliului European, Jean Michel, și Ursula van der Leyen, lidera Comisiei Europene.
Uniunea Europeană și China negociază din 2013 un acord comercial, care a fost îngreunat în ultima vreme de campania de dezinformare a Chinei legată de coronavirus, precum și de recenta lege împotriva libertății de exprimare din Hong Kong, dezavuată de Uniunea Europeană. Pe agendă rămâne de discutat și respectarea drepturilor omului în China, tratamentul la care sunt supuși uigurii de către regimul comunist de la Beijing fiind un subiect dificil al negocierilor.
Imagine de la proteste din Hong Kong față de torturarea uigurilor de către China
Ursula von der Leyen a declarat, la finalul întânirii, că „este nevoie ca Europa să fie convinsă că merită să fie încheiat un acord cu China privind investițiile”. Peședinta CE a arătat că este nevoie „de pași” concreți pe care China să-i facă.
În opinia Angelei Merkel, care a participat la discuții în calitate de lider al țării care deține președinția europeană, mai este posibilă semnarea acordului cu China până la finele anului. Însă, din perspectiva europeană, „este vorba de protejarea intereselor strategice” (europene). „În ultimii 15 ani, a spus Merkel, China a devenit mai puternică economic, astfel că este justificată solicitarea europeană de a fi asigurată o condiție de reciprocitate”.
UE a solicitat nu doar o deschidere a pieței chineze către investitorii europeni, dar și de un tratament onest și transparent al companiilor. Este vorba de eliminarea ajutoarelor de stat pe care China le pompează în companiile sale, ajutându-le să preia cu ușurință afaceri strategice de pe continentul european.
Pandemia a adâncit suspiciunea liderilor europeni față de China. Pandemia a adus în prim plan îngrijorările cu privire la China, care, deși nu sunt noi, au luat amploare în acest context.
În aprilie, comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că statele UE ar trebui să aibă planuri de cumpărare de acțiuni la companii pentru a stăvili amenințarea chineză.
„Este foarte important să fim conștienți că există riscul real ca afaceri care sunt vulnerabile să facă obiectul unei preluări”, a spus aceasta în interviu. „Situația actuală subliniază nevoia de a lucra intensiv la această problemă”.
Și Comisia Europeană a atras atenția în martie că pandemia a crescut necesitatea de a analiza oferte venite din afara UE pentru a preveni pierderea companiilor din sectoare cruciale, precum sănătate și securitate.
Balanța comercială este în favoarea Chinei
În 2019, balanța comercială a arătat că UE a exportat bunuri în China în valoare de 198 de miliarde de euro și a importat din China, bucuri de 362 de miliarde de euro, așadar, un deficit în favoarea Chinei de 164 de miliarde de euro. Olanda este statul din UE cu cel mai mare volum de schimburi comerciale directe cu Beijingul.
În 2018, Germania a vândut Chinei bunuri și servicii de 106 miliarde de $, potrivit World Bank, mai mult decât au exportat împreună Franța, Italia și Olanda. Interesul Germaniei este de creștere a vânzării și producției, mai ales în domeniul auto, pe teritoriul Chinei.
Tot în 2018, statisticile au arătat că Volkswagen a vândut peste 4,2 milioane de mașini în China, în vreme ce în SUA a trimis aproximativ 350.000 de mașini.
Volksvagen are o fabrică în Xinjiang, provincia unde China este acuzată de comunitatea internațională că încalcă drepturile populației uigure (musulmani), pe care îi ține internați în așa-numite școli de reeducare, în realitate lagăre de muncă, unde mii de oameni sunt torturați și spălați pe creier pentru a-și uita religia și cultura.
Ofensiva Chinei în Europa
Sunt mai multe puncte dificile, cu încărcătură politică, în aceste negocieri. Spre deosebire de Statele Unite, Uniunea Europeană este interesată de stabilirea unui cadru în care să se desfășoare schimburi comerciale. După cum spunea Jean Michel la recenta reuniune la vârf sino--europeană, din luna iunie, există multe lucruri care despart Europa de China în privința drepturilor omului și a definirii transparenței în afaceri. UE speră să aducă regimul comunist de la Beijing într-o matrice de valori comune.
Până la această poziție, Europa a sporit cu fiecare an afacerile cu regimul de la Beijing, iar investițiile chineze în Europa nu au dat bătăi de cap Bruxelles-ului, care s-a trezit că în domenii strategice China a ajuns să dețină poziții importante. Porturi - cum sunt Pireu, Valencia, Toulouse, mai multe terminale la Rotterdam, Bilbao, unul și la Constanța - sunt deținute în mare parte de China. Aeroporturi, fabrici de îngrășăminte, tehnologie 5G, chiar și centrale nucleare au devenit investiții chineze.
O statistică realizată de Bloomberg în 2018, arată că 360 de companii europene fuseseră preluate în ultimii zece ani de acționari privați sau de stat din China - de la Pirelli la producătorul de avioane irlandez Avolon, între care se află și patru aroporturi, șase porturi, ferme eoliene în nouă state și 13 echipe de fotbal sunt deținute total sau parțial de entități chineze. Până la acel moment, investițiile chineze totalizau, în achizițiile de companii europene, 255 de miliarde de euro.
MERICS (Mercator Institute for China Studies) a anunțat, în 2019, creșterea cu 12 miliarde de euro a investițiilor directe chinezești în Europa de-a lungul anului 2019. Analiștii de la MERICS au observat că, după retragerea Marii Britanii din UE, China a continuat să fie interesată de Franța și Germania, dar pe harta achizițiilor sale a apărut Scandinavia ca viitoare țintă.
Rămâne ca următoarele runde de negoieri, la care se adaugă și politica UE în privința implementării tehnologiei 5G, să dea un profil mai clar al poziției europene în relația cu regimul comunist de la Beijing.