Grupul PSD din Senat are majoritatea necesară, 69 de voturi, pentru a-și impune candidatul pentru șefia instituției, fără a avea nevoie de sprijinul celor de la ALDE. Premierul Viorica Dăncilă a venit totuși în fața senatorilor social-democrați și le-a cerut susținerea expresă pentru Teodor Meleșcanu, senator ALDE.
„Când a venit în fața noastră, Dăncilă ne-a spus că Meleșcanu vine alături de noi cu un grup din ALDE. Nu a dat mai multe detalii, dar a vorbit clar de un grup. După ultimele două zile, acest grup nu a apărut, nu am văzut cine e alături de Meleșcanu. Dimpotrivă, am văzut două ședințe ale ALDE, în care Meleșcanu a fost lăsat singur. Așteptăm ca până săptămâna viitoare să vedem cine vine alături de Meleșcanu, ca să fim siguri că nu îl votăm degeaba. Planul inițial era ca în ALDE să aibă loc o revoltă împotriva lui Tăriceanu și să se decidă menținerea la guvernare. Nu vedem că acest plan a reușit”, au declarat surse din grupul PSD pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Teodor Meleșcanu este susținut de Viorica Dăncilă la șefia Senatului. VIDEO
Desemnarea lui Teodor Meleșcanu drept candidat din partea PSD a primit trei voturi împotrivă în cadrul grupului, dar mulți senatori spun că situația nu mai este ca în urmă cu două zile.
„Împotriva lui Meleșcanu au votat Carmen Dan, Șerban Nicolae și Emanoil Savin. Șerban Nicolae a cerut să fie el candidatului PSD pentru șefia Senatului și i-a spus lui Dăncilă că această candidatură a lui Meleșcanu nu face bine PSD. Savin a fost mai exploziv și i-a spus lui Dăncilă în față: << e țeapă cu Meleșcanu! De ce punem în fruntea Senatului unul care a fost remaniat și a obținut în alegerile europarlamentare 4%? Nu îl votez pe Meleșcanu!>>. Carmen Dan a fost și ea împotrivă categoric”, au dezvăluit sursele citate dialogul din cadrul grupului PSD.
Starea de spirit a senatorilor PSD a devenit una mai tensionată după ce au văzut că Meleșcanu nu aduce oamenii promiși. Potrivit celor din grupul PSD, printre senatorii nemulțumiți sunt Paul Stănescu, Ecaterina Andronescu, Nicolae Moga și Ionuț Vulpescu.
„Dacă totul era clar, noi îl puteam vota pe Meleșcanu de luni. Dar am amânat votul pentru că ceva nu a existat: senatorii ALDE. Sunt discuții în continuare în Camera Deputaților, unde există un nucleu de aproape 10 aleși, în frunte cu Marian Cucșa, care este nemulțumit de actuala stare din ALDE. Ei i-au reproșat lui Tăriceanu alianța cu ProRomânia și nu sunt de acord să colaboreze cu Victor Ponta. Acesta este grupul pe care mizăm să ni-l apropiem în Camera Deputaților. Până miercuri trebuie să îi vedem că vin alături de noi”, susțin cei din PSD.
Printre pesediști există și discuția menținerii lui Șerban Valeca în funcția de președinte interimar, dar ei recunosc că decizia finală aparține premierului Viorica Dăncilă.
Îți mai recomandăm VIDEO Meleșcanu este 007 pentru Tăriceanu. Cum încearcă PSD să spargă frontul Opoziției cu calul troian din ALDE
Din grupul ALDE de la Senat, cel mai vocal împotriva alianței cu ProRomânia a fost Daniel Zamfir. El încearcă să coaguleze un grup în Senat, care să negocieze cu PSD. Zamfir este categoric împotriva unei fuziuni cu partidul lui Victor Ponta, căruia îi reproșează că reprezintă „statul paralel”.
Teodor Meleșcanu a declarat astăzi că ia în considerare să se suspende din ALDE pentru șase luni, dar liderii PSD și cei din ALDE spun că această poziționare nu schimbă prea mult datele problemei.
„Și dacă se suspendă din partid, ALDE tot pierde grupul din Senat, deoarece are nevoie de șapte oameni care au fost aleși pe lista unui partid în 2016. Vor încerca să formeze grupul mixt cu ProRomânia, dar acolo se vor lovi de cei din PSD și PNL în Biroul Permanent. Depind însă de decizia politică, iar liberalii și pesediștii nu au interes să dea forță acestui grup”, au spus surse parlamentare.
Votul pentru alegerea noului președinte al Senatului este programat pentru marți, 9 septembrie.
Îți mai recomandăm Călin Popescu Tăriceanu își pierde funcția de președinte al Senatului. Cum se fac jocurile
În cursă s-au înscris din partea PNL, Alina Gorghiu, iar din partea ALDE, Ion Popa, iar PSD a anunțat că îl susține pe Teodor Meleșcanu. Pentru a fi votat un președinte este nevoie de majoritatea voturilor din numărul celor prezenți. Dacă aceasta nu se realizează din primul tur, este nevoie de un al doilea tur. De aceea, este obligatorie o mobilizare exemplară a tuturor senatorilor, iar PSD trebuie să își convingă toți membrii să voteze nominalizarea făcută. PSD are astăzi 69 de voturi, majoritatea calificată, plus votul lui Meleșcanu.