3 minute | Războiul pentru est, criminali de război felicitați de Rusia și miliarde pentru primarii români

Forțele militare din estul Ucrainei sunt mult mai pregătite decât acum opt ani, spun analiștii. Sunt depășite, însă, numerice de cele ruse.

A început o nouă fază a războiului din Ucraina. Rusia a început asaltul asupra regiunilor estice, acolo unde forțele pro-ruse și cele ucrainene se luptă din 2014. Vladimir Putin are nevoie de o victorie în Ucraina, în timp ce Occidentul speră că forțele ucrainene vor rezista în fața ofensivei ruse.

Iată știrile zilei :

  • „Bătălia pentru Donbas a început”, anunță Ucraina. Rusia a bombardat, ieri, mai multe clădiri din Donețk și Luhansk.
  • Președintele SUA, Joe Biden, va avea astăzi o discuție cu aliații cu privire la situația din Ucraina și măsurile care ar urma să fie luate împotriva Rusiei.
  • PSD spune că nu susține inițiativa legislativă care prevede creșterea de zece ori a pragului până la care autoritățile publice locale pot realiza achiziții prin încredințare directă.

Bătălia pentru Donbas

Locuitorii din Donbas sunt obișnuiți cu sunetul obuzelor sau al armelor de foc. Însă luptele din ultimii opt ani dintre forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși nu au avut nici pe departe brutalitatea pe care autoritățile din Ucraina se așteaptă să o aibă conflictele care vor urma în regiunea din care fac parte Luhansk și Donețk.

Imediat după retragerea și regruparea forțelor ruse, ministrul de externe ucrainean Dimitri Kuleba spunea că în estul țării sale vor urma bătălii „care vor aduce aminte de cel de-al Doilea Război Mondial”.

Rusia a asediat ieri cel puțin 20 de obiective militare situate pe cei aproximativ 500 de kilometri de front, în timp ce imaginile din satelit arată convoaie de militari ruși îndreptându-se spre Donbas.

Bătălia pentru Donbas ar putea produce victime și în rândul civililor. Mulți dintre ei au reușit să fugă din regiunea estică în ultimele săptămâni.

Regiunea a fost, în trecut, principalul motor al industriei sovietice iar capturarea ei are o semnificație deosebită pentru președintele rus, Vladimir Putin. După eșecul usturător din Kiev, autocratul de la Kremlin are nevoie de o victorie nu doar pentru ego-ul personal, ci și pentru a o prezenta poporului rus la parada de „Ziua Victoriei”, de pe 9 mai. Nu-i va fi așa ușor să o obțină, cred analiștii.

„Din punct de vedere militar, este mai confortabil pentru ruși să ducă un război în Donbas decât a fost la Kiev, Sumîi sau Harkov”, spune Markian Dobjanki, asociat la Institutul de Cercetare din Ucraina al Universității Harvard. „Dar este și locul unde se află cele mai experimentate și fortificate unități ale armatei ucrainene, așa că se vor confrunta cu cea mai severă rezistență”.

Ce s-a întâmplat cu echipajul de pe Moskva?

Europa Liberă prezintă astăzi povestea unui tată al cărui fiu este dat dispărut după scufundarea crucișătorului Moskva. Dmitri Șcrebeț îl plânge pe fiul său, Yegor, care lucra ca bucătar la bordul navei-emblemă a forțelor navele ruse. Tatăl lui Yegor a povestit Europei Libere că ofițerii din marina rusă i-au spus că fiul său nu a murit, ci a fost inclus pe lista celor „dispăruți”. Însă Șcrebeț este neîncrezător.

O posibilă imagine a scufundării crucișătorului Moskva. Odată cu scufundarea vasului emblemă al Rusiei au dispărut și sute de membri ai echipajului.

Într-un video realizat la o întâlnire dintre șeful forțelor navale ruse și membrii echipajului Moskva apar doar aproximativ 100 de persoane dintre cele 500 care se aflau la bordul crucișătorului. Soarta celorlalți 400 este necunoscută. Nu ar fi prima dată când Rusia ar ascunde moartea unor soldați de-ai săi chiar și de propriii părinți. Cazuri similare au mai avut loc în timpul războaielor Rusiei din Cecenia.

Între timp, la Moscova, Vladimir Putin a semnat, ieri, un decret prin care a premiat brigada acuzată că a comis atrocitățile din localitatea Bucea. Militarii acuzați de crime de război au fost lăudați de Kremlin pentru eroism, tenacitate și curaj.

Astăzi, Joe Biden – care nu va vizita Ucraina, în ciuda cererii formulate de Volodimir Zelenski – va avea o discuție telefonică cu principalii aliați din NATO despre noua etapă a războiului din Ucraina și cum poate fi Rusia oprită.

Câteva miliarde pentru baroni?

Invocând necesitatea îmbunătățirii legislației privind achizițiile publice, 137 de parlamentari români și-au pus semnătura pe o inițiativă legislativă care, dacă ar fi adoptată, ar face bucuroși foarte, foarte mulți primari din România.

Inițiativa invocă proiectele pe care România urmează să le implementeze prin PNRR pentru a ridica pragul până la care autoritățile publice pot încredința direct contract de la 450.000 de lei, cât e în prezent, la 5 milioane de lei. Ridicarea acestui prag ar avea un impact deosebit asupra proiectelor pe care autoritățile locale le-au depus prin PNDL „Anghel Saligny”.

Reprezentanții Puterii și-ar fi dorit ca toate contractele de sub 5 milioane de lei pentru lucrări să poată fi atribuite direct. O prevedere care ar afecta transparența cheltuirii banului public, avertizează specialiștii.

Un calcul realizat de Europa Liberă arată că, în actuala formă a legii achizițiilor publice, primarii și președinții de consilii județene ar putea încredința direct 25 de milioane de lei acordați prin PNDL. În forma propusă de mai mulți parlamentari ai Puterii, suma crește la peste 5 miliarde de lei. De 200 de ori mai mult.

În plan intern, de notat este reacția ministrului Apărării Vasile Dîncu, referitoare la acuzația Rusiei conform căreia România ar fi trimis mercenari în Ucraina. Dl Dîncu spune că acuzele sunt false. „Este un procedeu propagandistic”, a spus ministrul.

Alte subiecte:

  • România se împrumută din nou la cele mai mari dobânzi din UE. Costul împrumuturilor pe termen lung, la cel mai mare nivel din ultimii zece ani.
  • Emmanuel Macron conduce în sondaje în fața contracandidatei Marine Le Pen cu câteva zile înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din Franța.
  • NY Times: Războiul din Ucraina a divizat credincioșii ortodocși.

Dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte pe care să le realizăm la Europa Liberă ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.

Cele bune,
Ionuț