Bun găsit,
Principalele subiecte:
- Populația Chinei a scăzut cu 850.000 de locuitori în 2022. Este cea mai mare scădere din 1961 până prezent. În același timp, creșterea economică a țării de anul trecut a fost cea mai slabă de aproape jumătate de secol.
- Două treimi din economiștii-șefi din sectorul privat și public chestionați la Forumul Economic Mondial se așteaptă la o recesiune globală în acest an.
- Un fost comandant al grupului paramilitar rus Wagner a cerut azil în Norvegia după ce a dezertat. Andrei Medvedev, 26 de ani, a trecut granița în Norvegia vinerea trecută, unde a fost reținut de polițiștii de frontieră.
China, populația și economia
Anunțul Biroului Național de Statistică din China privind scăderea dramatică a populației țării poate avea reverberații politice și economice în China și în lume în perioada următoare.
Instituția a anunțat o scădere cu 850.000 de locuitori – 1,41 miliarde la finele anului 2022 – cea mai mare de la Marea Foamete încoace; 40 de milioane de oameni au murit între 1958 și 1961 din cauza unei politici dezastruoase a Partidului Comunist.
Această scădere poate împinge China într-o criză demografică care va avea consecințe pe termen lung nu doar pentru China și economia sa, ci și pentru lume, cred experții citați de New York Times.
„Pe termen lung, vom vedea o China pe care lumea nu a văzut-o niciodată”, a spus Wang Feng, profesor de sociologie la Universitatea din Irvine, specializat în demografia din China. „Nu va mai fi populația tânără, vibrantă și în creștere. Vom începe să apreciem China, în ceea ce privește populația sa, ca o populație în vârstă și în scădere.”
Nu este singura veste proastă primită de Partidul Comunist chinez. Creșterea economică a Chinei a scăzut dramatic în 2022, fiind înregistrată una dintre cele mai proaste evoluții economice de aproape jumătate de secol.
Economia chineză a fost rănită de restricțiile dure împotriva Covid, care au provocat o scădere a pieței imobiliare. După ridicarea lor, autoritățile chineze s-au confruntat cu o creștere a numărului de infectări.
În acest context complicat, un diplomat de top chinez va vizita Germania și Belgia luna viitoare, în încercarea Partidului Chinez de a îmbunătăți relațiile cu Europa.
Previziuni de la Davos
Economia este tema principală de pe agenda de săptămâna aceasta a liderilor occidentali. La Davos, satul de la poalele Alpilor care găzduiește reuniunea Forumului Economic Mondial, economiști-șefi de la mai multe instituții financiare publice și private au răspuns unui sondaj privind o posibilă recesiune globală în 2023.
Două treimi din cei chestionați au răspuns „da” – economia mondială va intra în recesiune, în timp ce 18% consideră acest scenariu „extrem de probabil”.
Tot la Davos, discuții aprinse au loc pe marginea inteligenței artificiale, în centrul dezbaterilor aflându-se aplicația ChatGPT, dezvoltată de startup-ul OpenAI în noiembrie. Microsoft a precizat ieri că va extinde accesul la aplicație.
În 2019, Microsoft a investit 1 miliard de dolari în OpenAI. Ulterior, a mai investit, discret, alte două miliarde, a dezvăluit recent New York Times.
Dincolo de importanța tehnologică, ChatGPT stârnește controverse în lume în mai multe domenii de activitate. Europa Liberă a dezvăluit zilele trecute că aplicația începe să fie folosită și în școlile din România.
Mareșalul Antonescu, doctor la Universitatea București
Din Europa Liberă aflați cum doctoratul ministrului Lucian Bode, coordonat de rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, fost șef de departament în Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este doar vârful unei legături mult mai vechi între cea mai mare universitate din România și persoane cheie din SRI și mediul politic.
Tot pe site-ul nostru puteți citi de ce mareșalul Ion Antonescu figurează în continuare pe lista celor 219 de personalități care au primit distincția „doctor honoris causa” a Universității București. Senatul Universității va „discuta” retragerea titlului, cerută de Cristian Preda.
Libertatea publică un raport realizat de autoritățile engleze despre City Insurance, compania al cărei faliment a zguduit piața de asigurări din România. Sume mari de bani din polițele românilor au fost transportate în afara țării până când compania a intrat în imposibilitate de plată, scrie ziarul.
G4 Media dezvăluie cum Curtea de Conturi și-a redus singură din atribuții la finele anului trecut. Măsura e ciudată în contextul în care instituția ar trebui să aibă un rol important în verificarea achizițiilor realizate prin PNRR.
Iar PressHub scrie despre bonusurile care au băgat zâzanie între angajații de la Transelectrica. Un director din companie a sesizat Consiliul de Supraveghere al companiei și Consiliul pe probleme de integritate, după ce presa a publicat primele de circa 300.000 de euro de care au beneficiat 456 de salariați.
Alte subiecte:
- Un rus care ar fi luptat în Ucraina pentru gruparea privată de mercenari Wagner a cerut azil politic în Norvegia.
- Peste 7.000 de civili au fost uciși în Ucraina de când Rusia a invadat țara în februarie anul trecut.
- A murit actorul român Teodor Corban, care a jucat în filme românești precum „Aferim”, „Poziția Copilului” sau „După Dealuri”.
Ne puteți scrie la adresa de e-amil treiminute@rferl.org sau direct pe Facebook.
Cele bune,
Ionuț