Candidatul independent Nicușor Daniel Dan, susținut de PNL și USR PLUS la Primăria Capitalei, a făcut un apel duminică după-amiază pentru evitarea aglomerației la vot și prezentarea din vreme la urne.
IVE Alegeri locale 2020. Urmăriți finala în direct la Europa Liberă
Cu patru ore înainte de închiderea urnelor, Nicușor Dan i-a rugat pe cetățeni să iasă „în același ritm” ca și până acum, din vreme, pentru a evita aglomerațiile din cursul serii, dinainte de închiderea urnelor.
„Vă rog să continuați să ieșiți în același ritm pe care l-ați făcut până acum. Dacă veți continua să ieșiți în același timp, în seara aceasta, va învinge bunul simț și Bucureștiul va intra, în sfârșit, într-o zonă de normalitate. Vă rog, în continuare, trei lucruri: ieșiți de acum pentru a evita aglomerațiile care se pot forma mai târziu, căutați cu atenție, pe buletinul de vot, pentru Primarul General, numele candidatului pe care vreți să-l votați și ignorați mesajele mincinoase pe care le vedeți pe televiziunile de propagandă și pe site-urile de propagandă”, a transmis Nicușor Dan.
Îți mai recomandăm Nicușor Dan și-a dat seama că e greu de găsit pe buletinele de votCu câteva ore în urmă el a făcut o postare pe Facebook în care a explicat că a primit numeroase sesizări ale alegătorilor „care se descurcă mai greu cu buletinul de vot pentru primar”.
Problemele au fost create de faptul că, fiind independent, fără siglele PNL și USR PLUS, numele său apare la finalul buletinului de vot într-o casetă de candidat independent. De asemenea, și el și susținătorii săi nu au folosit niciodată pe parcursul campaniei prenumele complet sub care apare pe buletinul de vot: Nicușor Daniel Dan.