Este o situație specială creată de pandemie, pentru că menținerea în carantină a sute de oameni două săptămâni presupune resurse pentru cazare, hrană, îmbrăcăminte, igienă, dar presupune și legislație adecvată.
Autoritățile dau din colț în colț pentru că fie nu au atribuții, fie nu au fonduri, fie nu au legislație specifică pentru acest caz.
La Timișoara a fost aplicată o soluție de moment: un cămin de liceu igienizat, unde sunt cazați în prezent peste 180 de refugiați, câte 6-7 în cameră, o masă caldă oferită de serviciul de asistență socială a primăriei și mult sprijin din partea societății civile, care a mobilizat comunitatea locală.
Despre situația refugiaților am vorbit cu doamna Nisreen Rubaian, reprezentant special Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați în România (UNHCR), aflată în Timișoara în aceste zile.
Europa Liberă: Nu sunteți prima oară la Timișoara. Cu ce misiune ați venit acum?
Nisreen Rubaian: „Într-adevăr, am venit frecvent fiindcă avem aici un Centru de Tranzit de Urgență pentru Refugiați, unicul din țară. Acum însă vizita mea are alt scop legat de sosirea solicitanților de azil dinspre granița cu Serbia, care trebuie puși în carantină.
Informațiile primite la București m-au determinat să vin să văd de aproape situația acestor refugiați, pentru a le oferi asistență imediată. Sunt aproape 250 de refugiați până acum, cei mai mulți cazați la căminul Liceului CFR, mai sunt câțiva și în clădiri din curtea Poliției de Frontieră.
În acest moment se pune problema unei asistențe ad hoc combinate, așa cum a oferit comunitatea locală, adică ONG-uri ca LOGS, JRS, AidRom, CNRR, Salvați Copiii, precum și firme sau oameni generoși care au făcut donații, plus autorități. E vorba de a le asigura supraviețuirea: igiena, hrana, alte nevoi.
Suntem aici pentru a găsi direcția corectă a intervenției noastre, prin informații de la fața locului, în condițiile în care 85% din cei sosiți au solicitat azil, deci se află în directa noastră răspundere, ca agenție UNHCR.”
Europa Liberă: Din ce țări ajung refugiații până la noi?
N.R.: „Dacă ne uităm la țările din care provine majoritatea - Afganistan, Irak, Siria – știm că acestea sunt țări care produc valuri de refugiați, ei trebuie considerați oameni în situații dificile, care au nevoie de protecție. ”
Europa Liberă: Ați lansat un apel ca autoritățile române să ia măsuri urgente care să asigure o recepție adecvată a persoanelor care solicită protecție internațională, precum și plasarea în carantină în contextul pandemiei COVID-19. Cum evaluați acțiunile autorităților în acest caz?
N.R.: „România și-a asumat un angajament privind legea internațională ca semnatară a Convenției de la Geneva din 1951 privind drepturile refugiaților. O parte din aceste mari responsabilități este asigurarea accesului refugiaților și dreptul la azil. Apoi a reconfirmat acest angajament ratificând Compactul Global pentru Refugiați din 2018.
Autoritățile române au anunțat recent că, în ciuda închiderii granițelor, România va continua să primească solicitanți de azil, ceea ce este cea mai bună manifestare a unui mediu ospitalier și a respectării standardelor.
Noi am făcut cunoscută de la început aprecierea noastră pentru angajamentul României, fiindcă, în comparație cu alții, România este un bun exemplu. Pandemia nu face distincție, dacă ești sau nu refugiat, suntem toți la risc.”
Europa Liberă: Nu există graniță pentru COVID-19…
N.R.: „Într-adevăr, coronavirusul nu face diferență, dacă ești prim-ministru sau șef de stat, ori un om obișnuit, cum s-a văzut la nivel global. Deci noi nu cerem tratament preferențial pentru refugiați, noi cerem aplicarea regulilor naționale de carantină pentru a proteja comunitatea națională.
Din întâlnirile mele cu autoritățile locale, am înțeles că există deja măsuri imediate puse în practică: identificarea locațiilor, asistență ad hoc, măsuri care însă nu sunt suficiente, ele trebuie întărite pe termen mai lung.
Noi, UNHCR, am fost întotdeauna foarte clari în a afirma că administrarea frontierelor este apanajul și dreptul statelor, controlul granițelor face parte din suveranitatea statului, asta e în afară de orice discuție. Însă nu în detrimentul dreptului refugiaților de a cere azil. Noi cerem soluții pe termen lung, iar acestea pot fi obținute foarte simplu prin coordonare. Autoritățile în drept trebuie să se coordoneze.”
Europa Liberă: Există această coordonare? Ați vorbit cu oamenii sosiți în aceste zile și aflați la cămin sau în custodia Poliției de Frontieră? Cum resimt ei organizarea locală?
N.R.: „Și eu, și colegii mei, am vorbit cu refugiații din curtea Poliției de Frontieră, ei sunt foarte recunoscători pentru cum au fost tratați, date fiind resursele existente. Sunt recunoscători că sunt bineveniți și că li s-a oferit acces.
Am vizitat și căminul. Condițiile de acum sunt cele care s-au putut lua pe loc, dar evident nu reprezintă o soluție. Iată de ce noi, UNHCR România, chiar dacă rolul nostru principal este de advocacy, ne-am reașezat prioritățile pentru a ajuta guvernul să îmbunătățească condițiile pentru acești oameni.
M-am întâlnit cu prefectul, cu Poliția de Frontieră, cu municipalitatea, precum și cu autorități de la nivel de minister și am asigurat că vom sprijini asigurarea nevoilor de prim ordin ale refugiaților. Dar este nevoie de mai mult, de o platformă de coordonare a autorităților locale competente, cu susținere de la nivel național, pentru a rezolva situația refugiaților în pandemie.”
Europa Liberă: Lipsesc legile, reglementările în această privință?
N.R.: „Este de clarificat cine este cine în găsirea soluțiilor adecvate. Și, desigur, e vorba și de resurse. Dacă nu ai resurse, cum să rezolvi situația? Nu este numai responsabilitatea entităților locale, a Timișoarei, este o responsabilitate internațională sprijinul dat pe plan local, dar e nevoie și de un plan.
Acum sunt 200 de oameni, dar peste șase luni pot fi 300, 400, atunci care vor fi soluțiile pentru ei. Închiderea granițelor în fața refugiaților nu este niciodată o soluție, de aceea UNHCR apreciază poziția generoasă a României de a rămâne deschisă.
În condițiile listei cu țări galbene, carantinarea este obligatorie. Noi nu vrem ca refugiații să fie exceptați de la regulă, știm că există riscuri. Dar trebuie găsite alocările financiare: granturi, fonduri de urgență, completate cu măsuri de coordonare locală și națională.”
Europa Liberă: Pentru moment, refugiații intrați după 20 noiembrie sunt evaluați epidemiologic de medici, dar nu sunt testați pentru COVD-19. Credeți că ar trebui?
N.R.: „Testarea ar putea ajuta, din câte am aflat există un plan de a se face teste rapide după șapte zile de carantină, asta ar grăbi mutarea lor la Centrul de cazare și azil, în măsura în care pot fi acomodați. E posibil să se poată scurta astfel perioada de carantină de la 14 zile la 8, dacă testul este negativ. Și aceasta poate fi o parte din soluția pe termen scurt.”
Europa Liberă: Care este situația Centrului de Tranzit de Urgență? Poate fi folosit în acest caz?
N.R.: „Centrul este una din poveștile de care suntem mândri, este unic și niciunde nu a avut succesul din România, pe unde au fost evacuați aproximativ 3000 de refugiați. Sunt 12 ani de când am semnat documentele pentru acest centru, care împarte facilitățile cu Centrul Regional de proceduri și cazare a solicitanților de azil, unde se face recepția refugiaților.
Clădirea este oferită de Guvernul României, dar facilitățile sunt finanțate de UNHCR. Centrul servește pentru acei refugiați care sunt acceptați pentru relocare. Sunt 200 de locuri. Am fost în Libia înainte de a veni în România, am vizitat centre de detenție.
Centrul de la Timișoara a ajutat la evacuarea a 800 de refugiați din Libia pentru prelucrarea datelor și pentru a pleca mai departe, de regulă în Norvegia. Sosirea într-un astfel de centru temporar, pentru maxim 6 luni, înseamnă recunoașterea statutului lor de refugiați, cu angajamentul relocării lor într-o altă țară.
Este un grup foarte vulnerabil, acești oameni nu sunt nici azilanți, nici rezidenți în România, ei doar tranzitează țara spre o altă destinație. Este important să urgentăm concluziile despre cazurile aflate acum în Centrul de tranzit, pentru a putea transfera acești refugiați către țările terțe care i-au acceptat, ca să utilizăm facilitățile pentru refugiații prezenți, solicitanți de azil, mai devreme de începutul anului viitor, sperăm.”
Europa Liberă: Ce sunt în evaluarea dvs.persoanele sosite recent de la granița cu Serbia, migranți sau refugiați?
N.R.: „E necesar să înțelegem diferența între migranți și refugiați, fiindcă în general este o imagine confuză. 85% din cei sosiți recent au cerut azil politic, ceea ce înseamnă că au motivat părăsirea țării de origine din cauza persecuțiilor.
Ei nu se pot întoarce acasă fără riscuri. Ce se face acum, este evaluarea situației individuale și stabilirea dacă sunt refugiați sau nu. Cererea de azil îi plasează automat sub protecție internațională.
Dacă vedem țările de unde vin, Irak, Siria, Afganistan, putem spune că sunt refugiați și cererea lor este validă, dar fără o verificare individuală nu se poate decide. Migranții sunt cei care se pot întoarce în țările lor, fără obstacole și fără persecuții, dar caută o viață mai bună în alte state.”
Europa Liberă: Ați întâlnit reprezentanți ai societății civile aici, în Timișoara. Ce ați aflat?
N.R.: „Am un sentiment special pentru Timișoara care are inițiative de promovare a incluziunii, a multiculturalității, dar și o societate civilă extraordinară. Organizațiile au fost primele care au făcut ca lucrurile să se întâmple, o recunoaște și guvernul. Le reamintesc: LOGS, JRS, AidRom, CNRR, Salvați copiii, biserici diverse, cu voluntariat, cu fonduri.
Chiar azi imamul Timișoarei și comunitatea arabă au asigurat hrană la căminul de carantină. UNHCR trebuie să sprijine societatea civilă, ca organizațiile să poată interveni când e nevoie. Timișoara este un loc unde diversitatea e o realitate prezentă și cei care cer ajutor se bucură de simpatie. Îmi exprim cea mai înaltă apreciere și admirație pentru aceste organizații.”
Europa Liberă: Am aflat că o refugiată din Afganistan a primit o bursă de studii, în prezența dvs., la Universitatea de Vest din Timișoara. Ați reîntâlnit-o?
N.R.: „Sigur, țin legătura cu ea. Ea este foarte recunoscătoare că poate să-și termine studiile în IT, vorbește limba română, face și voluntariat pentru refugiați, uneori și traduceri din limba pashtu a afganilor.
Farishta este un exemplu pozitiv care poate schimba percepția despre refugiați, fiindcă nu întotdeauna există o percepție pozitivă despre aceștia. Ei devin parte a societății românești, cunosc sudanezi, congolezi, oameni din Mozambic care spun despre ei că sunt români.”
Europa Liberă: Totuși, cifrele arată că nu sunt atât de mulți refugiați care aleg România. Care sunt cifrele acum?
N.R.: „În prezent, conform statisticilor oficiale primite de la guvern, sunt 4000 de refugiați integrați în societatea românească. O cauză a faptului că doresc să meargă într-o altă țară, printre altele, este reunificarea cu familia, ceea ce este un drept fundamental.
Problema este, și asta consiliem noi, ca țările de relocare să aibă o cale legală solidă pentru pentru admisie, școală, finanțare în reunificarea familiei, bazată pe standarde. Când ai aceste căi legale, nu e nevoie ca oamenii să aleagă căi alternative, sau să eviți ca oamenii să circule dintr-o țară în alta.”
Europa Liberă: Ați cerut într-un interviu televizat ca refugiații să nu fie sancționați, blamați, fiindcă cer azil.
N.R.: „Din păcate, există o percepție că statutul de refugiat ar fi rușinos, și nu mă refer aici la România, ci în general. Refugiatul este un om care caută siguranță, spre deosebire de migranți care caută o situație economică mai bună.
El nu are altă soluție decât să își părăsească țara din cauza persecuțiilor. Când ei cer ajutor, trebuie să intre în procedură, să fie procesați eficient, să fie evaluați după standarde europene, regionale, internaționale.
Nu pot fi pedepsiți pentru că solicită azil. Lucrez de douăzeci de ani în domeniu, am întâlnit persoane cu nivel de educație ridicat, cu studii înalte, printre refugiați, ei trebuie respectați ca oameni, iar drepturile lor trebuie respectate conform standardelor internaționale.”