Parchetul Militar anchetează intervenția jandarmilor de la Topoloveni, contra manifestanților anti-PSD

Jandarmii vor fi anchetați pentru intervenția lor.

Procurorii militari au deschis o anchetă pentru a verifica dacă intervenția jandarmilor de la Topoloveni, împotriva manifestanților care au protestat față de venirea liderului PSD Liviu Dragnea, a respectat legea.

Procurorii militari au deschis o anchetă in rem, pentru a verifica dacă faptele jandarmilor de la Topoloveni, care au ridicat cu dubele 10 protestatari, pentru a-i îndepărta din zona unde sosise liderul PSD Liviu Dragnea, au fost legale, conform unor surse judiciare citate de Mediafax.

Procurorii ar verifica posibile infracțiuni de abuz în serviciu, purtare abuzivă și lipsire de libertate, conform Hotnews.

Îți mai recomandăm VIDEO. Jandarmii au făcut liniște la vizita lui Dragnea. Mai mulți protestatari, ridicați de pe stradă

Jandarmii au ridicat 10 protestatari din fața Casei de Cultură din Topoloveni, județul Argeș, unde liderul PSD Liviu Dragnea a venit într-o vizită, pentru a se întâlni cu membrii de partid.

Din imaginile filmate de protestari, unul dintre ei fiind corespondent al televiziunii online Rezistența TV, se vede cum forțele de ordine nu oferă explicații pentru îndepărtarea protestatarilor, unul dintre jandarmi spunând chiar că Liviu Dragnea se află „în vizită privată”.

Îți mai recomandăm Plângere penală împotriva jandarmilor care i-au ridicat pe protestatarii antiPSD la Topoloveni

Protestatarii au fost duși la Poliție, unde au fost amendați pentru că ar fi participat la o manifestație publică fără autorizație.

PNL și USR au anunțat că au depus plângeri penale împotriva acțiunii jandarmilor de la Topoloveni.

Îți mai recomandăm Roșia Today: Protestatarii arestați la Topoloveni voiau să-l ungă cu magiun pe Dragnea