România va cumpăra încă 5 avioane F-16 second-hand, modernizate în Portugalia, pentru a avea o escadrilă completă, formată din 17 avioane de luptă.
Ministrul Apărării a precizat că, în momentul în care vor fi recepționate, avioanele recent achiziționate vor avea aceeaşi configuraţie cu cele 12 aflate în dotare, astfel încât să existe o capabilitate unitară.
Gabriel Leș preciza, în urmă cu câteva luni, că este posibil ca achiziția celor cinci avioane de luptă să se încheie în acest an.
Îți mai recomandăm Lista marilor clienți de armament ai României. Cum a ajuns Armata să cumpere doar 5% din armele româneștiMinistrul Apărării a confirmat miercuri și informațiile potrivit cărora grupul francez Naval Group a câștigat licitația pentru construirea celor patru corvete pentru Forțele Navale Române. Francezii vor lucra în parteneriat cu Șantierul Naval Constanța.
Francezii au avut oferta cea mai bună din punct de vedere financiar - în jur de 1,2 miliarde de euro, devansându-i pe olandezii de la Damen, care urmau să lucreze pe șantierul lor de la Galați, și pe italienii de la Fincantieri, care urmau să colaboreze cu șantierul naval Tulcea.
Îți mai recomandăm VIDEO Saber Guardian, la final. „Furia scorpionilor” a luat cu asalt malurile Dunării, Rusia a venit în inspecție