Ca să scoată la lumină o bandă cu zale, pentru mitraliera românească de 7,62 milimetri, uzina de la Cugir avea nevoie în urmă cu 10-20 de ani de nu mai puțin de 130 de oameni. Cei mai mulți aveau următoarea responsabilitate, demnă de un artist miniaturist chinez: să introducă manual micile arcuri care legau zalele între ele. O bucată de metal trecea prin mâinile a 70 de oameni, ca să ajungă armă la Cugir. Cei mai mulți o lucrau la strung.
Ulise Toader, fostul director de la Cugir, ajuns între timp politician al Partidului Conservator și purtător de cuvânt la Romarm, compania națională care reunește cea mai mare parte a ce a mai rămas din industria românească de apărare, își amintește zâmbind când a luat contact cu industria germană. Și-a dat seama că munca celor 130 de muncitori ai săi de la Cugir putea fi înlocuită cu un singur specialist care să coordoneze trei mașini automatizate, în care băgai pe la un capăt sârmă și bandă metalică, iar pe la celălalt ieșea o bandă cu zale pentru mitralieră, demnă de filmele cu Rambo. Nu s-a făcut, la vremea respectivă, căci nu s-a găsit un milion de euro pentru așa investiție.
Pe scurt, acesta este portretul anecdotic al industriei de apărare a României: un gigant care a propulsat, în vremea comunismului, România printre primii 10 exportatori de armament din lume, în care lucrau în jur de 230.000 de angajați, dar care după 1989 a intrat în descompunere, fiind supradimensionat, depășit tehnic, lipsit de investiții pentru modernizare și mai ales incapabil să se adapteze la o piață liberă, ieșit din bezna grandioasă a CAER-ului. Acum, în industria de apărare mai lucrează cam 10.000 de oameni, punând la un loc cele 15 filiale ale Romarm, dar și fabricile de aeronautică sau navale sau alți producători privați de echipamente militare.
În 2018, exporturile de produse militare – arme, dar mai ales componente și servicii de reparații pentru avioane și nave – s-au ridicat la peste 195 de milioane de euro, conform raportului Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Este un vârf, exporturile de armament din ultimii 5 ani crescând permanent (în 2017 au fost de peste 192 de milioane de euro). SUA, Bulgaria și Tunisia au fost principalii clienți de armament ai României, anul trecut.
Top 10 clienți de armament ai României, în 2018
1. SUA: 72,31 milioane euro. Principale produse: 8.254 puști semiautomate, 16.851 pistoale, 7.826 puști de asalt, 73 puști semiautomate cu lunetă, 4 mitraliere ușoare, 370 de mitraliere calibru 12,7, 4 aruncătoare de grenade antitanc calibru 40, 10 mitraliere calibru 14,5, lovituri antitanc calibru 40 şi 73, lovituri, bombe și muniție de diverse calibre, părţi componente pentru vehicule militare terestre, piese şi componente mecanice pentru aeronave militare.
2. Bulgaria: 27,76 milioane euro. Principale produse: 2.007 puști de asalt, 75 mitraliere calibru 12,7, 10 mitraliere calibru 14,5, 186 mitraliere antiaeriene cu două țevi, 52 mitraliere antiaeriene cu patru țevi, 149 aruncătoare de grenade antitanc calibru 73, lovituri și muniție de diverse calibre, sistem de decontaminare, costum de protecţie CBRN, unităţi mobile pentru cercetare chimică, investigaţii CBRN şi transport probe specifice, exploziv militar.
3. Tunisia: 23,77 milioane euro. Patru platforme pentru nave de patrulare.
4. Israel: 22,43 milioane euro. Principale produse: 190 puști de asalt, componente, piese, subansambluri și cabluri pentru diverse echipamente militare de infanterie și aviație, sisteme optice folosite în luptă.
5. Arabia Saudită: 7,83 milioane euro. Lovituri calibrul 73 și muniţie de calibru mic.
6. Elveția: 6,24 milioane euro. Principale produse: lunete, sisteme optoelectronice, echipamente de contraacțiune și testare pentru vehicule militare, piese de schimb pentru elicoptere, sisteme de comunicații radio pentru transportor blindat, servicii de instalare sisteme de comunicații radio pentru transportor blindat.
7. Afganistan: 4,67 milioane euro. Principale produse: 900 mitraliere ușoare, 42 de puști semiautomate cu lunetă, lovituri calibrul 73.
8. Cehia: 4,12 milioane. Principale produse: 472 puști de asalt, 376 puști semiautomate, 537 puști cu lunetă, 372 mitraliere antiaeriene cu patru țevi, muniție, piese pentru avion militar de transport.
9. Marea Britanie: 3,94 milioane euro. Principale produse: 175 puști de asalt, 40 puști automate, parașute, reparații pentru trei elicoptere de transport, diverse componente.
10. Guineea: 3,66 milioane euro. Revizie generală pentru un elicopter de transport.
Marea supărare a industriei de apărare: Armata comandă între 5-10% din producția Romarm
În ultimii ani, din cifra de afaceri a Romarm, care este de circa 100 de milioane de dolari pe an, doar 5% din producția de armament era absobită de piața internă, adică de Armata română. În 2018, procentul a crescut la 10%, însă tendința este în scădere, a explicat pentru Europa Liberă directorul Romarm, Claudiu Cucu.
„Odată cu alocarea a 2% din PIB către Ministerul Apărării, ponderea vânzărilor la intern a crescut semnificativ. Armata este principalul beneficiar al industriei de apărare. Ea ar trebui să comande tot ceea ce produce Romarm – aici mă refer la muniții în special, armamente, mașini blindate, servicii de mentenanță”, spune directorul Claudiu Cucu.
Acest lucru nu se întâmplă însă, decât în proporție foarte mică, iar acesta este marele „frecuș” între Ministerul Economiei, de care ține și Romarm, și Ministerul Apărării, de care ține Armata. În prezent, se lucrează chiar la un proiect prin care Armata ar urma să fie obligată să achiziționeze echipament militar de la producătorii de stat autohtoni, dacă aceștia pot produce la standardele și cerințele Armatei.
De ce nu cumpără însă Armata tot ce are Romarm pe tarabă? În principal, pentru că România produce mai scump și, uneori, mai „învechit” decât producătorii străini.
„MApN are impresia că noi producem mai scump decât afară. Diferența de preț nu este foarte mare. Dar ar trebui să înțeleagă că dacă ar lua din producția internă, peste 40% din prețul produsului revine în bugetul național. Dacă faci un calcul, prețul produsului e mai mic decât cel importat. Trebuie să ajungem la capacități de dare la intern a materialelor noastre ca și în alte state UE-NATO. Polonia absoarbe 70% din industria de apărare proprie, Cehia undeva la 60%, Ungaria la fel. Franța absoarbe 100%. E o diferență fantastic de mare”, argumentează directorul Romarm.
Generalul Decebal Ilina, fost șef al spionajului militar și al departamentului de înzestrare a Armatei, a explicat pentru Europa Liberă că de fapt marea problemă a industriei de apărare românești este că majoritatea materiei prime și a componentelor pentru echipamentele militare trebuie importate, ceea ce duce la un preț ridicat al produselor.
„Cert este că dacă Armata are nevoie de transportoare, România nu mai e capabilă să facă transportoare, pentru că înainte era o întreagă linie orizontală – unii făceau turelele, alții făceau șenilele, alții partea hidraulică. Toți au dispărut, unii au falimentat, ori au fost vânduți. Dacă Moreni ar primi comandă să facă transportoare, 90%, inclusiv tabla, trebuie să importe. Motorul dintr-o parte, cutia de viteze din altă parte, explică generalul Ilina, pentru Europa Liberă.
Cumpărându-le pe toate (din import) și punându-le cap la cap, un transportor pe care îl facem noi poate costă dublu și poate nu e atât de fiabil ca unul din exterior. Și nu poți obliga Armata să îl cumpere.gen. Decebal Ilina, fost șef al Direcției de Informații a Armatei
Directorul Romarm recunoaște acest mare deficit structural. Este cunoscut faptul că România importă în totalitate pulberea de care are nevoie pentru fabricarea muniției, din Serbia, stat apropiat mai degrabă de Moscova, decât de NATO.
„Noi producem armamente și muniții cu materie primă importată. Ideea este să folosim materie primă autohtonă, să dezvoltăm sistemul de minerit, să-l repunem pe picioare, să dezvoltăm siderurgia. Este principalul obiectiv al Ministerului Economiei și în special al Romarm ca anul acesta să începem la nivel greenfield o fabrică de pulberi. Dacă imporți cupru și zinc ca să-ți faci alamă, înseamnă creșteri de preț de producție. Nu mai poți fi competitiv pe piețele externe”, explică Claudiu Cucu, pentru Europa Liberă.
Generalul Decebal Ilina arată însă că revitalizarea unor sectoare muribunde, cu probleme istorice, ale industriilor care să producă materie primă pentru Apărare, nu este fezabilă: „Ce să revitalizezi? De exemplu, Galațiul ar fi în stare să producă astăzi tabla aceea specială, de care are nevoie industria de apărare, dar întreabă câte sute sau mii de tone vrei, că nu pot face doar o șarjă de 10-20 de tone cât îți trebuie ție? Ce să mai faci astăzi, ce să revitalizezi, siderurgia? Cine cumpără, cine îți dă garanție? Pentru că ți se va zice ok, îți fac, dar cât îmi cumperi?”.
Americanii, între bomba termobarică românească și „echipament primitiv”. De ce bate Armata pasul pe loc
SUA cumpără în jur de 85% din producția Romarm. Mândria cea mai recentă a producătorului românesc de armament este o invenție proprie – „lovitura exploziv termobarică”. Este vorba despre o „rachetă” care poate fi montată pe aruncătoare mici, portabile, de tip AG, care este foarte eficientă în luptele din mediul urban, cu spații închise, pentru că pe lângă impactul exploziv, cu schije, distruge țintele și prin temperatură și presiune. „Distruge tot ce este viu într-o încăpere”, o apreciază directorul Romarm, Claudiu Cucu, care spune că marina americană și trupele speciale ale SUA au făcut deja primele comenzi, însă armata română nu este interesată să cumpere.
Americanii iau de la noi. Dacă am fi sub standard, ar mai veni americanii să comande? Nu cred”.Claudiu Cucu, director general Romarm
Generalul Decebal Ilina pune însă lucrurile într-o altă lumină: „La americani, se exportă echipamente primitive, vechi. Astăzi, ce exportăm noi în America sunt lucruri mărunte – arme vechi, pe care le folosesc la vânătoare sau la alte activități pentru armata americană”.
Pe de altă parte, Armata română nu se decide nici să modernizeze echipamentele de bază, pe care le-ar putea acoperi din producția Romarm, alocând deocamdată resurse foarte mari pe programe majore de înzestrare, din străinătate.
„E adevărat că la aceste programe, industria românească era depășită, nu putea să facă față dezvoltării tehnologică a celorlalte state și mă refer la ce au achiziționat foarte de curând – avionul multirol F-16, rachetele Patriot, HIMARS, Piranha”, e de acord directorul Claudiu Cucu.
Armata nu se decide, însă, dacă să treacă pe calibrul modern al armelor de asalt folosit în NATO, de 5,56 milimetri, în loc de cel vechi, de pe vremea Războiului Rece, de 7,62 milimetri. Romarm, spune directorul Claudiu Cucu, are deja omologată o armă de asalt modernă și muniție de 5,56 milimetri.
„Echipamentul Armatei este la nivelul anilor 80. Același AKM 7,62 mm”, spune directorul Romarm, iar ca să facă comenzi pentru a stimula industria de apărare, Armata ar trebui să consume muniția veche din depozite, la trageri, sau să facă reviziile sutelor de tancuri românești TR-85 Bizonul, pe care le are în dotare. Acest lucru nu se întâmplă, susține directorul Romarm.
Cum a decăzut industria de apărare în 30 de ani: de la comunism, la capitalism
„Față de anii de dinainte de 1989, când România făcea parte din anumite piețe comune, precum CAER, care nu se supuneau caracterului concurențial, ci celui etatist, piață care asigura necondiționat contracte, industria de apărare trebuind doar să asigure cantitățile stabilite și solicitate, acum suntem într-o piață concurențială foarte activă și dură, în care trebuie să te bați pentru fiecare contract, cu diferite entități posesoare a unor tehnologii mult mai avansate”, explică directorul Romarm, Claudiu Cucu.
Nu suportă niciun fel de comparație industria de apărare de acum 30 de ani cu cea de astăzi. Astăzi, este un abuz de limbaj să mai vorbim de industria de apărare a României.gen. Decebal Ilina, fost șef al Înzestrării Armatei
În primul rând, industria de armament a României a intrat în picaj pentru că producea tehnologie învechită, multă după licențe preluate de la ruși sau dezvoltate în țară, spune generalul Decebal Ilina.
„Pe vremea respectivă, România avea relații foarte multe și dezvoltate, mai ales în țările acestea din lumea a treia, neutre și nealiniate, plus în Pactul de la Varșovia, în CAER. Desființându-se acestea, după 1990 a picat piața pe care România o avea. România nu era pregătită să facă față unei piețe libere. În plus, Armata s-a redus de la peste 300.000, cât avea în 1990, la sub 100.000. E o altă Armată, care s-a integrat în Pactul Nord-Atlantic și care avea nevoie de echipamente compatibile cu țările NATO”, explică generalul.
Câștigarea unei piețe care nu mai este garantată de stat sau de o înțelegere comunistă de tip CAER este anevoioasă astăzi.
„Piața aceasta de armament e destul de complicată, aici lucrurile se fac pe criterii politice, economice, pe interese în primul rând. Ca să dezvolți industria aceasta, îți trebuie foarte mulți bani și îți trebuie o piață. Adică să fii sigur că după ce ai investit zeci de milioane de euro în echipamente și în utilaje, ai unde exporta. Or, în lumea aceasta, se produce mult mai mult echipament militar decât e nevoie să înzestreze armatele. E o luptă întreagă, e foarte greu să găsești piață pentru ce produci”, explică generalul Decebal Ilina, pentru Europa Liberă.
Până la urmă, concurența pe o piață chiar și atât de strict reglementată, cum e cea a armamentului, este acerbă. Cel mai recent exemplu este intrarea în România a venerabilului producător italian de armament Berreta, care a bătut palma cu Ministerul Economiei, pentru deschiderea unei fabrici pe platforma Romarm de la Plopeni, unde va produce o armă modernă de asalt calibrul 5,56 mm – ARX 160. Romarm are deja omologat și în producție o armă de asalt similară, fabricată la Cugir.
Facebook Forum