Pactul UE privind migrația și azilul, adoptat de Parlamentul European

Potrivit noului pact, cererile de azil vor fi examinate mai rapid, inclusiv la frontierele Uniunii, potrivit noului pact privind migrația și azilul, adoptat miercuri de Parlamentul European. 

Parlamentul European a adoptat miercuri pachetul de legi privind reforma migrației și a azilului, așa cum au convenit statele membre în decembrie 2023.

Potrivit noului pact privind migrația și azilul, adoptat miercuri de Parlamentul European, cererile de azil vor fi examinate mai rapid, inclusiv la frontierele Uniunii.

De asemenea, identificările la sosire se vor face mai rapid și mai eficient, precum și controalele de securitate, de vulnerabilitate și controalele medicale obligatorii în cazul persoanelor care intră neregulamentar în UE.

Statele membre pot alege să își asume responsabilitatea pentru solicitanții de azil, să contribuie financiar sau să ofere sprijin operațional. Totodată, acestea vor putea interveni mai eficient în situații de criză. de criză și un nou mecanism voluntar de relocare a refugiaților din țările terțe.

După ce pachetul legislativ va fi aprobat oficial de Consiliu, cele zece acte legislative incluse vor intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentele se vor aplica după doi ani.

În cazul Directivei privind condițiile de primire, statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a modifica legislația națională.

Solidaritate și responsabilitate

Pentru a ajuta țările Uniunii aflate sub presiunea fluxurilor de migranți, restul statelor vor putea să contribuie prin transferul de solicitanți de azil sau beneficiari de protecție internațională pe teritoriul lor, prin contribuții financiare sau prin sprijin operațional și tehnic.

Vor fi actualizate și criteriile potrivit cărora se stabilește statul membru responsabil de examinarea cererilor de protecție internațională (așa-numitul „Regulament Dublin”).

Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație, întocmit de raportorul Toma Tobe (Suedia, PPE), a fost aprobat cu 322 voturi pentru, 266 împotrivă și 31 abțineri.

Gestionarea situațiilor de criză

Regulamentul privind situațiile de criză și forță majoră introduce un mecanism de intervenție în situațiile în care sosirile cresc brusc.

Astfel, țările Uniunii care se confruntă cu un număr excepțional de persoane care sosesc din țări terțe se pot baza pe solidaritatea și sprijinul celorlalte țări.

Noile norme vizează și instrumentalizarea migranților, adică situațiile în care ei sunt folosiți de țări extracomunitare sau de actori nestatali ostili care urmăresc destabilizarea Uniunii.

Regulamentul, întocmit de raportorul Juan Fernando Lopez Aguilar (Spania, S&D), a fost aprobat cu 301 voturi pentru, 272 împotrivă și 46 abțineri.

Verificarea locuitorilor din din țări terțe la granițele Uniunii

Persoanele care nu îndeplinesc condițiile pentru a intra pe teritoriul Uniunii vor fi supuse unei proceduri de verificare prealabilă (screening).

Astfel, li se va verifica identitatea, li se vor colecta date biometrice și vor fi supuse unui control de securitate și unui examen medical.

Întreaga procedură va dura maximum șapte zile.

Statele membre vor avea obligația de a introduce mecanisme independente de monitorizare, pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale.

Textul raportoarei Birgit Sippel (Germania, S&D) a fost aprobat cu 366 voturi pentru, 229 împotrivă și 26 abțineri.

Eurodeputații au aprobat și norme noi referitoare la sistemul centralizat de informații despre cazierele judiciare (ECRIS-TCN), cu 414 voturi pentru, 182 împotrivă și 29 abțineri.

Proceduri de azil mai rapide

La nivelul întregii Uniuni se va stabili o nouă procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale. Procesarea cererilor de azil la frontierele UE va trebui să se facă mai rapid în viitor, cu termene-limită mai scurte pentru solicitările nefondate sau inadmisibile.

Proiectul raportoarei Fabienne Keller (Franța, Renew Europe) a fost adoptat cu 301 voturi pentru, 269 împotrivă și 51 abțineri.

Procedura de returnare la frontieră a primit 329 voturi pentru, 253 împotrivă și 40 abțineri.

Regulamentul Eurodac

Datele persoanelor care sosesc neregulamentar în Uniune, inclusiv amprentele digitale și imaginile faciale pentru cei cu vârsta de peste șase ani, vor fi înregistrate în baza de date Eurodac, care va fi reformată.

Autoritățile vor putea să menționeze și dacă o persoană poate reprezenta un risc de securitate, a avut un comportament violent sau arme asupra sa.

Textul raportorului Jorge Buxade Villalba (Spania, CRE) a fost adoptat cu 404 voturi pentru, 202 împotrivă și 16 abțineri.

Standardele de calificare pentru obținerea protecției internaționale

Parlamentul a aprobat și noi standarde uniforme pentru toate statele membre, care se vor aplica la recunoașterea statutului de refugiat sau de persoană eligibilă pentru protecția subsidiară. Persoanele care se califică pentru protecție vor beneficia totodată de o serie de drepturi conform acelorași standarde.

Statele membre vor evalua situația din țara de origine pe baza informațiilor primite de la Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

Statutul de refugiat va fi reexaminat periodic.

Persoanele care solicită protecție vor trebui să rămână pe teritoriul statului responsabil cu prelucrarea cererii lor sau al statului în care a fost acordată protecția.

Textul raportorului Matjaz Nemec (Slovenia, S&D) a fost aprobat cu 340 voturi pentru, 249 împotrivă și 34 abțineri.

Primirea solicitanților de azil

Statele membre vor trebui să le asigure solicitanților de azil standarde de primire echivalente în ceea ce privește, de exemplu, condițiile de locuit, educația și asistența medicală. Solicitanții de azil înregistrați vor putea începe să lucreze cel târziu la șase luni după depunerea cererii. Condițiile de detenție și restrângerea dreptului la liberă circulație vor fi reglementate, pentru a-i descuraja pe solicitanți să se mute dintr-o țară a Uniunii în alta.

Textul raportoarei Sofia In't Veld (Olanda, Renew Europe) a fost aprobat cu 398 voturi pentru, 162 împotrivă și 60 abțineri.

O cale sigură și legală de intrare în Europa

Un nou cadru legislativ privind relocarea și admisia umanitară va permite țărilor Uniunii să primească voluntar refugiați din țări terțe recunoscuți ca atare de Agenția pentru refugiați a ONU (UNHCR).

Aceștia ar urma să ajungă pe teritoriul UE în mod legal, organizat și sigur. Textul raportoarei Malin Bjork (Suedia, stânga) a fost adoptat cu 452 voturi pentru, 154 împotrivă și 14 abțineri.

Îți mai recomandăm Sute de migranți au murit în timpul călătoriei lor prin Bulgaria