Avionul cu cei 40 de angajați ai Ambasadei ruse la București a decolat cu o întârziere de circa șase ore

Cursa aeriană a fost autorizată să aterizeze și să decoleze în România în baza regulamentelor UE și a Convenției de la Viena privind relaţiile diplomatice. Aeronava Ilyushin IL-96 pe Aeroportul Internațional Otopeni, România, 1 iulie 2023.

40 de angajați ai misiunii diplomatice ruse la București, împreună cu membrii lor de familie, au plecat sâmbătă din România, cu un zbor special civil efectuat de Rusia. Zborul a decolat după-amiază, cu o întârziere de aproximativ șase ore.

Aceștia au părăsit teritoriul românesc ca urmare a deciziei de luna trecută a Ministerului Afacerilor Externe de la București de reducere a personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România, potrivit unui comunicat al MAE.

Potrivit autorităților române, este vorba despre 11 diplomați și 29 de persoane din personalul tehnico-administrativ.

Cursa aeriană civilă a fost autorizată să aterizeze și să decoleze pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Bucureşti - Otopeni în baza unui regulament al Uniunii Europene cu privire la restricțiile impuse Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, dar și în baza Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice.

Aeronava a decolat însă după mai bine de șase ore față de ora stabilită. Potrivit Digi24, întârzierea a fost provocată de faptul că bagajele acestora nu încăpeau în cala aeronavei.

Potrivit MAE român, decizia de reducere a personalului misiunii diplomatice a Federației Ruse la București „reflectă nivelul actual al relațiilor bilaterale, în contextul declanșării de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”.

Îți mai recomandăm Ambasadorul Rusiei la București laudă AUR pentru că se opune curentului „rusofob” din politica românească

Măsura a fost adoptată pe 8 iunie pentru a reflecta „un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă”.

Conform deciziei autorităților române, Federația Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziții – adică cu 21 poziții de diplomat și cu 30 de poziții de personal tehnico-administrativ.

MAE precizează însă că diferența până la cele 40 de persoane repatriate sâmbătă în Rusia se explică prin faptul că nu toate pozițiile de pe schema de personal erau ocupate.

Luna trecută, Ministerul de Externe al Rusiei a reacţionat la decizia României și a transmis că va răspunde „în mod corespunzător”.

Europa Liberă România este pe Google News. Vă puteți abona AICI.