Cu excepția anului pandemiei, averea României, exprimată prin PIB, a crescut puternic în ultimii ani.
S-a vorbit despre România ca despre un „tigru economic” al Europei. Specialiștii atrag atenția că, în ciuda creșterii constante a PIB-ului, sărăcia este încă la un nivel înalt, iar surplusul de avere națională nu se distribuie echitabil nici între români, nici între regiuni.
Elena* (50 de ani), din Cluj, este o mamă care a crescut singură un copil. A avut mereu greutăți cu banii și povestește cum și-a crescut fata, ajunsă acum la vârsta majoratului, din bacșișurile pe le-a primit lucrând 20 de ani ca ospătăriță.
Spune că nu a simțit în ultimii ani vreo îmbunătățire a nivelului de trai, dimpotrivă. Constată că toate prețurile au crescut, iar veniturile nu.
„Mă descurc renunțând la anumite lucruri! Am noroc că mă informează câte o prietenă, «vezi că sunt reduceri acolo». Sunt frustrată că nu ne permitem unele lucruri pe care ar trebui să ni le permitem, cum ar fi fructele. Mă uit în magazin, se uită și fiica-mea și îmi spune «vai de când nu am mai mâncat». Îi spun că astăzi nu-i momentul”, ne-a spus Elena, care a cerut să nu-i dezvăluim identitatea.
Elena, o mamă care și-a crescut singură fata, a avut mereu greutăți cu banii deși a muncit și câte 16 ore pe zi.
Deși are o diplomă de electromecanic, Elena a lucrat ca ospătăriță, în țară și în străinătate. A ajuns și în Marea Britanie unde a îngrijit bătrâni bolnavi. Spune că a muncit enorm de mult în acești ani și tot nu a scăpat de lipsuri.
„Primul concediu l-am avut în anul 2000. Am fost la mare. Al doilea concediu l-am avut în 2019”, mărturisește Elena.
Situația Elenei nu e singulară. Milioane de români au fost nevoiți să lucreze în străinătate pentru că România, o țară tot mai bogată în cifre, nu a putut să le ofere suficiente șanse cât să poată avea o viață decentă acasă.
Cu toate că avem creștere economică, românii fug de România.
„Cu toate că noi avem creștere economică, românii fug de România în Europa și asta ar trebui să ne dea de gândit. Dacă toți suntem tigri europeni, de ce pleacă oamenii?”, se întreabă economistul Cristian Păun.
Și tot el dă primele răspunsuri. Unul dintre ele ar fi inechitatea felului în care se împarte averea națională. Cei săraci devin tot mai săraci.
Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației World Vision, care se preocupă de categoriile defavorizate din România, confirmă tendința.
„Național, creștem, dar inechitatea este foarte mare, cei săraci sărăcesc și mai mult. România este, în toate statisticile UE, la coada clasamentului în ceea ce privește sărăcia copiilor. Avem tinerii cei mai săraci și cei mai lipsiți de integrare pe piața muncii din Europa. Este acea sărăcie severă, o sărăcie moștenită de la o generație la alta.”
Datele oficiale arată că, în ciuda creșterii semnificative, a Produsului Intern Brut în ultimii cinci ani, rata sărăciei a rămas relativ aceeași.
Asta în condițiile în care specialiștii spun că o creștere de 1% a PIB ar trebui să ducă la o scădere de aproximativ 1,7% a sărăciei. În România această legătură nu se respectă nici pe departe.
Mai mult, distanța între veniturile mici și cele mari a crescut semnificativ în România. Datele Eurostat arată că România are cel mai mare decalaj din UE între cetățenii cu cele mai mari venituri și românii cu cele mai mici venituri.
În condițiile creșterii averii naționale, spun specialiștii, datele dezvăluie inechitate în distribuirea averii naționale și subțierea clasei mijlocii.
La rândul lui, economistul Mircea Coșea remarcă „inegalitatea masivă între modul cum această creștere a ajuns în sectorul bugetar, unde veniturile sunt legate de interese politice și electorale, și în sectorul privat, al economiei reale, unde lucrurile merg greu, merg prost”.
Nici între regiunile geografice nu există echitate. Polul economic al țării este regiunea București-Ilfov, unde, spune Cristian Păun, se concentrează 70% din PIB-ul național.
„Zonele rurale sau zonele urbane mici, restul țării, nu contribuie foarte mult la producerea acestui PIB. Avem concentrat totul în jurul Bucureștiului. E clar că stăm foarte, foarte rău la capitolul ăsta.”
Aceste decalaje profunde între regiunile țării sunt demonstrate de indici calculați de Organizația Națiunilor Unite. Unul dintre acestea este Indicele dezvoltării umane (IDU), care indică calitatea vieții într-o comunitate sau regiune luând în calcul speranța de viață, accesul la educație și nivelului de trai.
Cum se explică aceste dezechilibre?
Mircea Coșea spune că o creștere susținută a PIB-ului din ultimele două decenii ar fi trebuit să aducă mai multă bunăstare pentru toți românii, ar fi trebuit să ajute mediul de afaceri și ar fi trebuit să reducă datoria publică. Niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat.
Motivele sunt clare, spun specialiștii. În România, motorul creșterii economice este consumul și nu producția, spune Cristian Păun
„Înainte de a vorbi de bunăstare prin creșterea PIB-ului și de obsesia legată de creșterea PIB-ului, ar trebui să rezolvăm întâi problema producției, adică să încercăm să producem.”
Profesorul Cristian Păun spune că prea mult din creșterea economică vine din contracte cu statul, și nu din economia privată.
Prea mult din creșterea economică, adaugă profesorul Cristian Păun, vine din contracte cu statul, și nu dintr-o economie privată substanțială.
„În momentul în care PIB-ul crește mai degrabă prin expandarea statului, consum și salarii în sectorul bugetar, nu ai cum să nu ai sărăcirea societății. Nu ai cum să nu ai situația pe care o vedem și în România: creștere economică care nu se regăsește în bunăstare, în calitatea vieții”, conchide Cristian Păun.
Mai e și chestiunea datoriei. România nu produce suficient și atunci importă mare parte din ce consumă, fără a exporta la același nivel.
„Noi importăm peste 70% din ce consumăm. Asta face ca ceea ce câștigăm prin creștere economică să dăm, prin importuri, celor care ne vând nouă. Facem un transfer de avere și îi îmbogățim pe alții”, afirmă profesorul Mircea Coșea.
Apoi, ne împrumutăm ca să plătim ce consumăm, inclusiv din import, avertizează profesorul Cristian Păun.
El calculează că statul român a acumulat în numele românilor o datorie de 7.000 de euro pe persoană și de 21.000 de euro pe fiecare persoană activă.
„Ritmul cu care crește datoria publică în momentul de față este impresionant și la costuri foarte impresionante. Creșterea economică seamănă mai degrabă cu situația în care văd un vecin care aduce acasă televizor nou, frigider nou, mașină nouă în garaj, toate însă pe datorie”.