În primele sale declarații de când a fost numit șef al forțelor armate ale Ucrainei, generalul colonel Oleksandr Sîrski a spus că țara trebuie să-și schimbe și să-și îmbunătățească metodele de război dacă dorește să împiedice invazia pe scară largă a Rusiei.
Sîrski, care la 8 februarie a fost numit de președintele Volodimir Zelenski să preia conducerea forțelor armate de la Valeri Zalujnîi, a declarat într-o postare pe Telegram că este necesară „planificarea clară și detaliată a acțiunilor tuturor instituțiilor administrației militare”, abordând totodată și nevoia de arme moderne de la partenerii occidentali ai Ucrainei.
„Doar schimbările și îmbunătățirea constantă a mijloacelor și metodelor de război vor face posibilă obținerea succesului pe această cale”, a scris el în postarea din 9 februarie, adăugând că este nevoie de noi soluții tehnice, inclusiv sisteme de drone și mijloace radio-electronice.
Your browser doesn’t support HTML5
Vineri, Zelenski i-a acordat lui Valeri Zalujnîi titlul de Erou al Ucrainei într-o ceremonie de la Kiev.
Conducerea de succes a lui Sîrski în apărarea capitalei ucrainene i-a adus același titlu de la Zelenski în septembrie 2023.
Schimbarea conducerii forțelor armate vine într-un moment crucial pentru Ucraina, care, de la sfârșitul anului 2022, nu a reușit să recucerească semnificativ teritoriul de la Rusia.
Kievul se confruntă acum și cu o potențială întrerupere a aprovizionării cu ajutorul militar din partea Statelor Unite, cel mai mare susținător al Ucrainei, pentru că parlamentarii republicani blochează un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari.
Cu forțele ruse aflate în ofensivă peste linia frontului și făcând incursiuni treptate în orașul de est Avdiivka, pe care Moscova încearcă să-l captureze de câteva luni, Zelenski a spus în februarie că armata are nevoie de o „resetare”.
Sîrski, în vârstă de 58 de ani, a fost unul dintre principalii comandanți care au condus lupta forțelor armate ucrainene împotriva ofensivelor separatiștilor susținuți de Rusia, care au început în 2014, la scurt timp după ce Moscova a anexat peninsula Crimeea a Ucrainei.
După ce Rusia și-a lansat invazia în Ucraina în februarie 2022, Sîrski a condus contraofensiva de succes a forțelor armate ucrainene pentru a recâștiga controlul asupra regiunii Harkov în septembrie 2022.
Recent sondajele au arătat că popularitatea lui Valeri Zalujnîi în țară este la fel de mare, dacă nu mai mare, decât cea a lui Zelenski, iar unii experți au sugerat că, dacă Zelenski l-ar înlătura pe Zalujnîi, ar demoraliza unele dintre trupele ucrainene și ar submina unitatea națională.
Îți mai recomandăm Volodimir Zelenski l-a schimbat pe șeful armatei ucrainene