Conducerea Spitalului Universitar spune că Unitatea de Primiri Urgențe este în continuare funcțională, fiind închis doar un cabinet, din cauza pacientului care a venit cu ploșnițe.
Incidentul a avut loc vineri, pe 29 martie, iar cabinetul la care s-a prezentat pacientul a fost închis pentru dezinsecție.
Într-un punct de vedere trimis Europei Libere, Spitalul Universitar arată că pacientul care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a SUUB ar fi recunoscut că are ploșnițe acasă.
„S-a prezentat la UPU cu o insuficiență respiratorie determinată de inhalarea soluțiilor de dezinsecție pe care le folosise acasă”, transmite SUUB.
„S-a realizat dezinsecția, dar procesul va continua, ca atare, în prezent spațiul este închis, astfel că activitatea din acea zona se realizează în celelalte cabinete din UPU”, mai spun medicii.
„Pacientul a fost izolat și i se acordă tratament pentru afecțiunile de care suferă într-un spatiu izolat din cadrul UPU, fără a afecta activitatea de preluare și îngrijire de urgență a celorlalți pacienți”, mai spune SUUB.
Îți mai recomandăm Cazul școlilor cu ploșnițe din Capitală. Direcția de Sănătate Publică: Școlile ar trebui deratizate o dată la trei luniSpitalul Universitar din București este în Sectorul 5 al Capitalei. Pe 25 martie, toate școlile din sector au fost închise pentru dezinsectie, în urma semnalării de către părinți a existenței ploșnitelor la două școli din sector: I.C. Brătianu și Petrache Poenaru.
Întrebat de Europa Liberă dacă are în vedere și alte instituții pentru dezinsectie cum ar fi căminele de bătrâni și spitalele, primarul Cristian Popescu Piedone a răspuns că dezinsectia va fi făcută „peste tot, dar după școli, pentru că logistica nu permite să mergem cu toate odată”.
Atunci când sunt descoperite ploșnite și alte insecte care pun în pericol viața oamenilor, operațiunile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare (DDD) sunt făcute de către specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică București.
Combaterea se face cu insecticide care au eficacitate mare împotriva ploșnițelor sau prin tratamente termice – fie peste 50 de grade C, fie minus 18-20 grade C.
De aceea se ascunde în colțurile mobilei, în cusăturile saltelei sau în tăblia sau somiera patului, în fisurile din parchet sau din perete, sub covoare, în spatele tapetului sau tavanului fals, în spatele tablourilor sau în ramele acestora, în cotoarele cărților.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.