Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a venit vineri la București, într-o vizită neanunțată public. Anunțul a venit abia vineri dimineață, când Denîs Şmîhal se afla deja pe teritoriul României.
El a avut întâlniri cu premierul Marcel Ciolacu și cu alți oficiali guvernamentali de la București.
Într-o conferință de presă comună, ulterioră întâlnirii, Marcel Ciolacu a declarat că România se va implica în continuare să ajute Ucraina privind tranzitul cerealelor.
Ciolacu a mai spus că Ucraina va decide singură viitorul său, iar România rămâne fermă în fața amenințării ruse.
„Eu și guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin și consistent Ucrainei. Suntem uniți împotriva agresiunii militare a Federației Ruse și a actelor de barbarie și lașitate împotriva poporului ucrainean. Pierderea de vieți nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Exprim încă o dată sprijinul total pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a mai spus Ciolacu.
Premierul român a mai declarat că România este solidară cu Ucraina şi că va sprijini acest stat inclusiv în procesul de reconstruire.
Îți mai recomandăm Rușii au atacat silozurile din regiunea Odesa. Peste opt milioane de tone de grâne ucrainene au fost expediate prin Portul Constanța„Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, până la victoria Ucrainei şi restaurarea integrităţii teritoriale a acesteia, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării. Traversăm o perioadă extrem de complicată, cu provocări fără precedent pentru securitatea continentului nostru şi a lumii întregi”, a spus Marcel Ciolacu.
El a lăudat poporul român „care a înțeles din prima clipă aceste lucruri şi a dat dovadă de o solidaritate incredibilă cu Ucraina şi poporul ucrainean”.
Your browser doesn’t support HTML5
„Trebuie să apărăm dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra viitorului său. Pentru că o Ucraină independentă, suverană, democratică, liberă, prosperă, este în interesul strategic al României”, a completat Ciolacu.
România va dubla volumul cerealelor ucrainene care tranzitează România
În privința tranzitului cerealelor ucrainene, Marcel Ciolacu a spus că „România se va implica în continuare, la fel ca şi până acum, în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către pieţele internaţionale”.
„Am stabilit împreună o ţintă ambiţioasă – dublarea în perioada următoare a volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la 2 milioane tone/lună acum, la 4 milioane tone/lună. În acest sens, ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente – în primul rând a Canalului Sulina şi a Portului Constanţa”, precizat Ciolacu.
Cei doi premieri au semnat, vineri, o declaraţie politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina.
De asemenea, au mai semnat două acorduri privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii şi deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între cele două ţări, la Sighetu Marmaţiei, respectiv Bila Tserkva.
„Am semnat astăzi o Declaraţie politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina. De asemenea, am făcut şi o trecere în revistă a proiectelor pe care le avem în lucru pentru creşterea traficului – maritim, fluvial, feroviar, rutier, precum şi la punctele de trecere a frontierei. România a făcut eforturi substanţiale, inclusiv prin alocarea de resurse bugetare naţionale, pentru extinderea capacităţii de preluare, tranzit şi expediere, pe toate aceste componente”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că prin România tranzitează în prezent aproape 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina.
Premierul ucrainean a călătorit cu un avion militar
La rândul lui, premierul Denîs Şmîhal a mulțumit României pentru ajutorul acordat Ucrainei și a spus că îi așteaptă pe oamenii de afaceri din România în reconstruirea Ucrainei.
„Vom dezvolta infrastructura de frontieră, drumuri, căi ferate, vom extinde punctele de trecere a frontierei și vom construi altele noi. Vom simplifica controlul în punctele de trecere a frontiere și unde este posibil vom avea un control comun pentru simplificarea tranzitului mărfurilor”, a dezvăluit Denîs Şmîhal o parte din măsurile discutate cu partea română.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat oficial, la începutul ședinței de guvern de vineri, că la 12:30 are programată o întâlnire cu premierul ucrainean, cu care va discuta, între altele, despre ajutorul dat de România Ucrainei, dar şi despre tranzitul de cereale.
Cei doi premieri discută despre situaţia fermierilor români şi despre protejarea minorităţii române din Ucraina.
Denîs Şmîhal are 48 de ani și este numărul doi în aparatul de stat ucrainean. Nu este membru de partid, dar este susţinut de partidul de guvernământ - Slujitorul poporului - al preşedintelui Volodimir Zelenski.
Înainte de a fi prim ministru, Denîs Şmîhal a fost agent imobiliar și a condus unul dintre cei mai mari producători de energie din Ucraina.
Denîs Şmîhal este cunoscut pentru pozițiile sale tranșante cu privire la războiul din țara sa. El a declarat că, după înfrângerea rușilor în război, Ucraina ar trebui să devină un centru pentru producția de arme moderne în Europa.
„Securitatea țării noastre după război nu înseamnă doar aderarea la NATO. Înseamnă, în primul rând, armata noastră și complexul nostru militar-industrial. Ucraina trebuie să devină un centru pentru producția de arme moderne în Europa”, a declarat Denîs Şmîhal la începutul lunii iulie.
Îți mai recomandăm Premierul Ucrainei s-a întâlnit cu secretarul Apărării din SUA, în timp ce pregătirile pentru contraofensivă continuă