Premierul ungar Viktor Orban, despre declarațiile lui Klaus Iohannis: Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat

Premierul ungar Viktor Orban a făcut vineri, într-un interviu radiofonic, apel la răbdare cu privire la declaraţia de miercuri a preşedintelui României, Klaus Iohannis, referitoare la proiectul de lege privind autonomia Ținutului secuiesc, informează portalul Hirado.hu, citând agenţia de presă ungară MTI.

În emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului naţional de radio Kossuth, premierul Viktor Orban a fost întrebat printre altele şi despre poziţia sa cu privire la declaraţiile şefului statului român, Klaus Iohannis, care a acuzat reprezentanţii PSD, în opoziţie, că „vor să vândă Transilvania ungurilor”, potrivit Agerpres.

Premierul ungar a precizat că îl cunoaşte pe preşedintele României drept un om demn de respect, care îşi susţine principiile, prin urmare Ungaria respectă România şi pe preşedintele ei. Tocmai din acest motiv, premierul Orban a apreciat că observă cu nedumerire cele ce se întâmplă, pentru că asemenea fraze „nu am auzit venind din România nici măcar în cele mai tulburi perioade antidemocratice".​

„Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat. (...) Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea”, a apreciat premierul ungar, notând că nu se ştie dacă e vorba de provocare, de un „accident” sau de primele mişcări ale unei noi strategii naţionale româneşti.

Viktor Orban a făcut apel la calm în aşteptarea unei clarificări a situaţiei şi a recomandat ca Ungaria să încerce mai degrabă să menţină relaţiile de bună vecinătate, să-i respecte pe români, aşteptând totodată aceeaşi atitudine faţă de maghiarii care trăiesc în România, faţă de maghiarii din Ungaria şi statul ungar.

Președintele Klaus Iohannis a acuzat miercuri că PSD a făcut o înțelegere cu UDMR pentru a trece tacit prin Camera Deputaților proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc: „​în timp ce noi ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor".

Șeful statului a subliniat că nu va accepta un astfel de proiect de lege cât el va fi președinte: „Jo napot kívanok, Marcel Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestei înțelegeri?”

Proiectul de lege, trecut tacit de Camera Deputaților, a fost respins miercuri de Senat, care era cameră decizională.

Citește și