Cele mai multe premii - șapte - inclusiv pentru cel mai bun film, au fost obținute de „Everything Everywhere All at Once”, regizat de Daniel Kwan și Daniel Scheinert.
Protagonistă a filmului, Michelle Yeoh a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, în timp ce Ke Huy Quan și Jamie Lee Curtis au obținut premiile pentru interpretare masculină și feminină, într-un rol secundar.
Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Brendan Fraser, pentru rolul din „Balena / The Whale”.
Premiul pentru cel mai bun film străin a mers la „All Quiet on the Western Front”, în regia lui Edward Berger.
„Alexei, visez la ziua când vei fi din nou liber și țara noastră va fi din nou liberă”, a spus soția lui Alexei Navalnîi, Yulia Navalnîi, care a urcat pe scenă la decernarea premiului pentru cel mai bun documentar.
Filmul vorbește despre otrăvirea care aproape l-ar fi ucis pe unul din cei mai cunoscuți opozanți ai Kremlinului, condamnat de instanța din Rusia în două rânduri, la 2 ani și jumătate de închisoare (în 2021, pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate), respectiv la 9 ani de închisoare (2022, pentru deturnare de fonduri).
Militantul rus a fost otrăvit la finalul anului 2020 cu o substanță chimică din grupa Noviciuk, fiind spitalizat în Germania.
Îți mai recomandăm Justiția rusă îl condamnă pe Alexei Navalnîi la 9 ani de închisoareIncidentul în care acesta a fost la un pas de a sfârși tragic a fost suspectat drept unul motivat politic, dar Moscova a negat orice implicare.