Pe scurt
- Autoritățile elvețiene au identificat toate victimele care au murit în incendiul din stațiunea Crans-Montana.
- Anchetatorii cred că focul a fost declanșat de artificiile de pe sticle care au aprins tavanul izolat fonic;.
- Printre cei decedați se află un tânăr român de 18 ani, inițial dat dispărut.
- Administratorii barului sunt cercetați penal pentru omor din culpă, în timp ce Elveția urmează să declare o zi de doliu național în memoria victimelor.
Autoritățile de la Berna au identificat toate cele 40 de victime care au murit în incendiul de la barul de Anul Nou din stațiunea alpină elvețiană Crans-Montana, inclusiv o fată de 14 ani - cea mai tânără victimă de până acum.
Se crede că incendiul de la barul Le Constellation din stațiunea elvețiană de schi a fost declanșat de o scânteie apărută în timpul unei petreceri, care a aprins tavanul.
Multe dintre victime sunt minori, printre care elvețieni și italieni, plus un cetățean italo-emiratez.
Poliția a transmis că în incendiu au murit 21 de cetățeni elvețieni, nouă cetățeni francezi, inclusiv un franco-elvețian și un triplu cetățean al Franței, Israelului și Marii Britanii, șase italieni, inclusiv un italo-emiratez, o femeie din Belgia, una din Portugalia, un român și un turc.
Dintre cei 119 răniți, peste 70 sunt din Elveția, în timp ce ceilalți provin din țări precum Franța, Italia sau Serbia.
Anchetatorii examinează dacă au fost respectate reglementările privind siguranța la incendiu.
Cei doi administratori francezi ai barului sunt anchetați sub suspiciunea de omor din culpă și alte infracțiuni.
Elveția plănuiește să declare vineri o zi națională de doliu.
Nicușor Dan transmite condoleanțe familiei românului decedat
Președintele României a publicat duminică un mesaj prin care transmite condoleanțe familiei românului de 18 ani care a murit în incendiu.
„Am sperat până în ultima clipă într-un deznodământ diferit, însă astăzi am aflat cu profundă tristețe despre pierderea unui tânăr român în incendiul din Crans-Montana. Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a declarat Nicușor Dan.
El a mai spus că „România este solidară cu familiile victimelor, iar autoritățile statului acordă sprijinul necesar în aceste momente grele”.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe al României a confirmat pentru Europa Liberă că persoana cu cetățenie română decedată este aceeași care a fost dată dispărută de familie.
„Cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat. [...] Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară familiei”, transmis MAE.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate.
De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene.
MAE amintește cetățenilor români că pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: telefon call-center: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.
Conform concluziilor preliminare ale anchetei, cauza probabilă a incendiului izbucnit în timpul petrecerii de Anul Nou în barul Le Constellation din Crans-Montana a fost faptul că artificiile de pe sticle au fost ținute prea aproape de tavan.
Potrivit imaginilor surprinse în interiorul barului, flăcările au ajuns la spuma izolatoare fonică și s-au extins rapid. Câteva persoane au încercat să stingă incendiul, însă fără succes.
Mai mulți martori au declarat că spațiul din subsolul localului, unde a izbucnit incendiul, era conectat cu parterul doar printr-o scară, pe care unii au descris-o ca fiind „îngustă”.
40 de persoane au murit și 119 au fost rănite, majoritatea grav, potrivit celui mai recent bilanț furnizat de autoritățile elvețiene.
Procurorii și polițiștii din Elveția au deschis vineri o anchetă penală care îi vizează pe cei doi proprietari ai barului Le Constellation.
Jacques și Jessica Moretti, doi cetățeni francezi, soț și soție, sunt acuzați de „omor din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență”. Aceștia au declarat că toate normele de siguranță au fost respectate în bar.
Îți mai recomandăm Autoritățile elvețiene au deschis un dosar penal după incendiul în care 40 de oameni au murit și peste 100 au fost rănițiEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.