Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a trecut de Parlament

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol va fi suspendat din cauza încercării sale de a impune legea marţială.

Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni.

Rezoluţia care va duce la suspendarea președintelui din funcţie a întrunit 204 voturi favorabile, în condiţiile în care era necesară o majoritate de 200 de voturi, anunţă agenţia sud-coreeană Yonhap, citată de Reuters.

85 de voturi au fost împotrivă, trei deputaţi s-au abţinut şi opt voturi au fost anulate într-o sesiune plenară la care au fost prezenţi toţi cei 300 de deputaţi.

Decizia lui Yoon de la începutul acestei luni de a impune legea marţială - asupra căreia a revenit peste câteva ore - a aruncat ţara într-o criză constituţională, în timp ce soldaţii s-au ciocnit cu protestatarii pe străzile capitalei Seul.

Starea de urgenţă a durat doar şase ore, deoarece parlamentul a votat pentru blocarea decretului.

Ulterior, preşedintele şi-a cerut scuze şi a supravieţuit unui prim vot de punere sub acuzare după ce membrii Partidului Puterii Poporului (PPP), partidul său, au boicotat votul, lucru care nu s-a mai repetat acum. Dimpotrivă, mai mulţi dintre deputaţii PPP au votat în favoarea moţiunii de punere sub acuzare.

Îți mai recomandăm Coreea de Sud: Punerea sub acuzare a președintelui pentru legea marțială a eșuat

Partidele de opoziţie din ţară au organizat sâmbătă un al doilea vot de suspendare a preşedintelui din funcţie şi punere sub acuzare şi aveau nevoie de două treimi din cele 300 de voturi din Adunarea Naţională pentru a susţine moţiunea, ceea ce însemna ca cel puţin 200 de deputaţi să voteze „pentru”.

Opoziţia dispune de 192 de voturi în parlament, astfel că restul voturilor necesare pentru a trece moţiunea au venit de la membrii partidului de guvernământ.

12 deputaţi PPP au votat „pentru”, iar abţinerile şi voturile nule par să fi provenit, de asemenea, de la Puterea Populară, potrivit Yonhap.

Proiectul de punere sub acuzare a citat „legea marţială de urgenţă, care încalcă Constituţia şi legile, inclusiv principiile suveranităţii naţionale şi ale separării puterilor” ca motiv al punerii sub acuzare.

Odată moţiunea adoptată, Yoon va fi suspendat imediat din funcţie până când Curtea Constituţională va valida punerea sa sub acuzare.

Prim-ministrul Han Duck-soo va fi în acest timp şef interimar al statului, în timp ce vicepremierul Choi Sang-mok, ministru al economiei şi finanţelor, va prelua interimar funcţia de prim-ministru.

Curtea Constituţională va avea la dispoziţie 180 de zile pentru a se pronunţa.

În cazul în care Curtea Constituţională acceptă moţiunea de punere sub acuzare a Adunării Naţionale, Yoon va fi demis din funcţie, iar alegerile prezidenţiale trebuie organizate în termen de 60 de zile.

În cazul în care Curtea Constituţională respinge moţiunea, punerea sub acuzare va fi imediat anulată, iar lui Yoon i se va permite să revină în funcţie.

Potrivit Yonhap, în cazul în care Curtea Constituţională decide să îl demită din funcţie, alegerile prezidenţiale anticipate ar putea avea loc încă din aprilie sau până în august anul viitor, în funcţie de momentul deciziei judecătorilor constituţionali.

Îți mai recomandăm Președintele sud-coreean, vizat de suspendare și de o investigație pentru trădare

Dacă va confirma punerea sub acuzare, Yoon va deveni al doilea preşedinte din istoria Coreei de Sud care are această soartă, după Park Geun-hye în 2017. Există însă şi un precedent de destituire adoptată de Parlament, dar invalidată de Curtea Constituţională: cea a lui Roh Moo-hyun, în 2004.

Chiar dacă scapă de punerea sub acuzare, Yoon Suk Yeol ar putea fi totuşi considerat „responsabil din punct de vedere juridic” pentru abuz de putere, a declarat pentru AFP Kim Hyun-jung, cercetător la Institutul de Drept al Universităţii Coreene.

„Acesta este în mod clar un act de rebeliune”, a continuat ea. „Chiar dacă moţiunea de destituire nu este adoptată, preşedintele nu poate scăpa de responsabilitatea penală”, crede cercetătoarea.

În timp ce Coreea de Sud se afundă într-o criză politică, Yoon Suk Yeol a ales să aibă o atitudine de sfidare. Într-un discurs televizat, joi, el a promis că va lupta „până în ultimul minut”.

Îți mai recomandăm Președintele Coreei de Sud declară legea marțială împotriva „forțelor anti-statale pro-Nord”. Parlamentul votează ridicarea ei

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.