Președintele Iohannis, filmat la schi. PSD îl critică

Klaus Iohannis, imagine din 2019.

Președintele a fost filmat, ieri, în timp ce se afla la schi la Păltiniș, pe pârtia Oncești. În scurtul dialog avut cu jurnaliștii care l-au surprins pe schiuri, Klaus Iohannis i-a invitat să vină pe pârtie, deoarece zăpada este bună.

Imaginile difuzate de Antena3 vin la doar o zi după incendiul de la Institutul „Matei Balș” în care și-au pierdut viața cinci persoane, iar alte 53 au fost transferate către alte spitale din Capitală. Președintele a oferit, vineri, o declarație de presă în care a vorbit despre nevoia de reformă cu celeritate în sistemul sanitar pentru ca astfel de evenimente tragice să nu mai aibă loc.

Conform martorilor, președintele s-a aflat și în urmă cu două săptămâni pe pârtia de la Păltiniș.

După apariția imaginilor cu președintele care schia, PSD a avut o postare pe Facebook în care îl critică pe Klaus Iohannis.

„Președintele Iohannis este solidar cu victimele și familiile lor de pe pârtia de schi! Cei șase ani de mandat ne arată, de fapt, cum schiorul prezidențial tot face slalom printre promisiuni cu reforma în Sănătate, Educație sau Administrație Publică”, este poziția celor de la PSD.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a cerut ieri demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și a secretarului de stat, Raed Arafat.

Îți mai recomandăm Klaus Iohannis: Avem nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate