Președintele Iohannis, o nouă ședință privind gestionarea pandemiei

Președintele Iohannis, alături de premierul Orban și Marcel Vela

O nouă ședință pentru gestionarea pandemiei de coronavirus a fost stabilită de către președintele Iohannis pentru luni de la ora 12:00.

Conform anunțului Administrației Prezidențiale, la ședința de la Palatul Cotroceni vor participa Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Ședința va fi urmată de o declarație de presă a președintelui Iohannis.

Una din temele abordate, mai ales că prezent este și ministrul Educației, va fi cea a revenii elevilor la cursuri.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat miercuri trecută la Digi 24, că există două scenarii privind reluarea cursurilor: unul în care școala s-ar termina așa cum a fost programată inițial, iar al doilea care prevede prelungirea anului școlar.

Anisie spune că revenirea la școală nu se va face înainte de a crea un plan de igienă pentru protecția copiilor, pe care-l va discuta cu specialiștii din domeniul medical și cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Un plan de repornire a şcolilor a fost discutat, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis cu ministrul Educaţiei Monica Anisie pentru revenirea elevilor la cursuri, care se va face, cel mai probabil, pe 1 iunie, așa cum a anunțat și ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

De asemenea, revenirea se va face controlat și prin respectarea unor restricții legate de igienă și de distanța socială, printre care se află și folosirea măștilor, pe care autoritățile ar trebui să le asigure pentru 3 milioane de elevi.

Una dintre variantele supuse analizei prevede ca pe 1 iunie să revină la școală doar elevii care au de susținut examene naționale: elevii claselor a VIII-a și a XII-a.

Altă varianță ia în calcul reducerea numărului de elevi în fiecare clasă prin introducerea cursurilor în ture de dimineață și de după-amiază.