Africa sau moartea? De ce e puțin probabil ca Prigojin să rămână prea mult timp în Belarus

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi fugit în Belarus, în urma unei revolte oprite subit prin care a contestat Kremlinul.

Evgheni Prigojin, fost infractor în vârstă de 62 de ani, ajuns între timp un interlop miliardar, s-a confruntat cu multe misiuni dificile de-a lungul anilor din partea Kremlinului: de la sprijinirea liderilor africani cleptocrați și autoritari, până la jefuirea orașului ucrainean Bahmut.

Acum, în urma unei revolte întrerupte subit, care a sfidat armata Rusiei și i-a provocat președintelui Putin o criză politică majoră, Prigojin se află în fața celei mai periculoase misiuni: cea de a rămâne în viață. Sau în afara închisorii. Sau amândouă.

La patru zile după ce trupele sale Wagner s-au îndreptat spre Moscova, apoi s-au retras în urma unui acord negociat parțial de liderul autoritar din Belarus, Aleksandr Lukașenko, locul unde se află acum Prigojin este încă neclar.

Asta în ciuda afirmației de pe 27 iunie a lui Lukașenko, care l-a plasat pe liderul Wagner în țara sa; nu a existat o confirmare independentă în acest sens.

„Dacă aș fi Prigojin, m-aș uita permanent peste umăr”

Putin a declarat în trecut că singurul lucru pe care nu-l poate ierta este trădarea. El a susținut asta de-a lungul anilor prin acte violente, uneori letale, comise asupra celor despre care crede că s-au întors împotriva lui sau a națiunii.

În dimineața zilei de 24 iunie, după ce forțele lui Prigojin au ocupat cartierul general al districtului militar de sud al Rusiei din Rostov-pe-Don, Putin și-a denunțat fostul aliat drept „trădător” și a transmis un avertisment sever asupra consecințelor.

Your browser doesn’t support HTML5

Rusia | Rebeliunea Wagner a durat o zi. Ce s-a întâmplat în Voronej și Rostov pe Don

„Ca regulă generală, Putin nu-i lasă pe trădători să scape ușor. Așa că îmi imaginez că zilele lui Prigojin sunt numerate”, a spus Thomas Graham, care a fost director pentru Rusia în Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă la mijlocul anilor 2000.

„Dacă aș fi Prigojin, m-aș uita constant peste umăr”, a spus el pentru RFE/RL. „Belarus nu este cel mai sigur loc în care să fii”.

Sub conducerea lui Putin, serviciile speciale ruse au comis tentative de asasinat împotriva „trădătorilor” pe pământ străin, inclusiv în țări occidentale.

Două dintre exemplele știute public sunt cele ale lui Aleksandr Litvinenko, un fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate care a murit la Londra după ce a fost expus la un izotop puternic radioactiv și a lui Serghei Skripal, un fost ofițer de informații militare rusești și agent dublu, care aproape a fost ucis în Regatul Unit de o otravă din epoca sovietică.

În Belarus, un aliat al Rusiei, agenților ruși le-ar fi și mai ușor să se infiltreze. Dar intențiile Kremlinului, sau cele ale agențiilor de informații ruse - unde se crede că Prigojin are aliați și susținători - rămân neclare.

Îți mai recomandăm Ce urmează pentru Putin după „rebeliunea” lui Prigojin

Serviciul Federal de Securitate, cunoscut sub numele de FSB, a declarat pe 27 iunie că renunță la acuzațiile penale de „răzvrătire armată” împotriva lui Progojin și membrilor Wagner. Având în vedere discursul dur al lui Putin și condamnarea sa istorică a trădătorilor, unii experți au spus că acesta poate fi interpretat ca un semn de slăbiciune.

Aliații și susținătorii lui Putin au spus însă că dacă rebeliunea Wagner nu ar fi fost oprită, ar fi fost mult mai rău pentru Rusia. Dar și pentru președinte, al cărui sprijin public - bazat pe menținerea stabilității și prosperității - a început să scadă pe fondul invaziei ucrainene.

La rândul său, Prigojin nu a mai fost văzut din seara zilei de 24 iunie, când susținătorii săi și-au făcut selfie-uri și s-au pozat alături de SUV-ul său pe când părăsea orașul Rostov-pe-Don.

Evgheni Prigojin apare într-un videoclip în care se adresează capilor armatei ruse, în timp ce stă în fața trupurilor pe care le-a prezentat ca luptători Wagner căzuți într-o locație nedezvăluită din Ucraina, la începutul lunii mai.

El a postat un mesaj audio pe canalul său Telegram pe 26 iunie, spunând că Lukașenko l-a contactat „pentru a găsi soluții care să permită grupului Wagner să-și continue activitatea în mod legal”. Nu a spus unde se află.

Lukașenko, într-un dialog, cu o zi mai târziu, cu ofițerii militari din Belarus la Minsk, a spus că Prigojin a sosit în țară. În aceeași zi, un avion privat de afaceri folosit anterior de Prigojin a aterizat la o bază aeriană militară în afara capitalei Belarusei, Minsk.

RFE/RL nu a putut confirma dacă liderul mercenar era în el.

„Ultimul lucru pe care [Prigojin] vrea să-l facă este să meargă în Belarus și să renunțe la controlul Wagner”, a declarat Dmitri Alperovitch, expert în Rusia și președinte al Silverado Policy Accelerator, un think tank din Washington, într-un podcast din 26 iunie. „Nu sunt sigur că asta se va întâmpla de fapt.”

Africa, următoarea destinație?

Chiar dacă prezența lui Prigojin în Belarus ar fi confirmată, întrebarea cea mai importantă este dacă va rămâne acolo sau se va muta în altă țară - de exemplu, într-una dintre multele țări africane în care companiile și soldații săi desfășoară activități comerciale de ani de zile.

Olga Romanova, comentator politic rus și fost jurnalist, se îndoiește că Prigojin va rămâne în Belarus din motive de securitate.

Îți mai recomandăm Interesele Rusiei în Africa. Sudanul în haos, Kremlinul pândește din umbră cu ajutor de la mercenarii Wagner

„Cred că va [părăsi Belarus] în liniște și va apărea brusc undeva în Africa, dacă va ieși public vreodată”, a declarat ea pentru Current Time, rețeaua în limba rusă condusă de RFE/RL în cooperare cu VOA.

„Nu cred că Prigojin va trăi o viață lungă. Cu siguranță nu va supraviețui până la sfârșitul anului.”

Cum ar ajunge în Africa este o altă întrebare. Statele Unite au sancționat grupul de mercenari, precum și o serie de companii și persoane afiliate, pentru „amestecarea și destabilizarea țărilor din Africa, comiterea unor abuzuri ale drepturilor omului și însuşirea resurselor naturale”.

Prigojin însuși a fost acuzat de Statele Unite în 2018 pentru că ar fi intervenit în alegerile prezidențiale din SUA cu doi ani mai devreme. Asta l-ar fi împiedicat să zboare în Africa, chiar și cu avionul său privat.

Ascensiunea lui Prigojin a fost fulgerătoare: a trecut de la un vânzător de hot-dog din Sankt Petersburg la un miliardar puternic care găzduiește evenimentele fastuoase ale lui Putin, apoi a condus o forță mercenară în Africa și Orientul Mijlociu.

Omul de afaceri și-a îndreptat atenția asupra Ucrainei anul trecut, în timp ce invazia Rusiei se împotmolise, parțial pe fondul lipsei de resurse umane.

El a crescut numărul grupului Wagner cu condamnați din închisorile rusești și i-a aruncat în atacul asupra orașului Bahmut, cucerind în mare parte orașul în mai, prima victorie majoră a Rusiei în zece luni.

Încurajat de victorie, despre care spunea că a costat viețile a aproximativ 20.000 de luptători Wagner, Prigojin a criticat conducerea militară a Rusiei, acuzând-o că a gestionat greșit efortul de război și că a reținut proviziile Wagner.

Îți mai recomandăm Șeful mercenarilor Wagner amenință Kremlinul că îi va retrage din Bahmut dacă nu primește mai multă muniție

Putin, posibil temându-se de autonomia lui Prigojin și de popularitatea sa în creștere, a acceptat să aducă forțele Wagner sub controlul direct al Ministerului Apărării până la 1 iulie.

Mulți experți spun că acesta a fost un factor major în declanșarea revoltei. Prigojin a văzut decretul ca o „amenințare existențială” pentru imperiul său de afaceri, a declarat Catrina Doxsee, expert la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, în timpul unui podcast din 26 iunie.

Viitorul grupului Wagner în sine este neclar. Ministerul Apărării a spus că luptătorii grupului își vor preda armatei echipamentul militar. Putin s-a plâns, de asemenea, public că Wagner a primit 80 de miliarde de ruble, sau aproximativ 1 miliard de dolari, în ultimul an, din finanțare de la stat, un semnal că finanțele Wagner ar putea fi investigate de autorități.

Unii bărbați care au luptat pentru Wagner au spus că nu vor fi niciodată de acord să servească sub comanda obișnuită a Ministerului Apărării.

Conexiunea Belarus

Deși Lukașenko a susținut că a intervenit pentru a rezolva revolta, experții au spus că ar fi fost pur și simplu un mesager adus pentru a-l scuti pe Putin de jena de a negocia cu un rebel.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a părut să susțină afirmația lui Lukașenko, spunând că liderul belarus și Prigojin se cunosc de 20 de ani. În timp ce Lukașenko a arestat și deportat în 2020 peste 30 de membri Wagner pe care i-a acuzat că stimulează tulburările din țară, de data aceasta s-ar putea să-i păstreze pentru propriile nevoi, au spus experții.

Conducătorul belarus Aleksandr Lukașenko vorbește la Minsk pe 27 iunie. El a spus că Belarusul nu trebuie să se teamă de prezența bruscă a Wagner în țară, deoarece guvernul său „îi va supraveghea îndeaproape”.

Luptătorii Wagner - care ar putea fi până la 25.000 - sunt considerați a fi unii dintre cei mai experimentați soldați din armata rusă.

„Dacă comandanții lor vin la noi și ne ajută [și] ne spun ce este important în acest moment... nu are preț”, a spus Lukașenko pe 27 iunie.

Belarusul nu trebuie să se teamă de prezența bruscă a Wagner în țară, a spus el, pentru că guvernul său „îi va supraveghea îndeaproape”.

Lukașenko „s-ar putea să-și facă propriul joc” cu această înțelegere, spune Mark Katz, specialist în Rusia la Universitatea George Mason de lângă Washington, D.C.

Îți mai recomandăm Belarus | Președintele Lukașenko s-a îmbolnăvit misterios, după ce a acceptat armele nucleare ale Kremlinului

„A-l avea pe Prigojin în Belarus poate fi un fel de avantaj”, a spus el pentru RFE/RL. Lukașenko nu este „marioneta a lui Putin”. Katz a spus că acordul a fost încheiat atât de repede și că Lukașenko, Putin și Prigojin sunt atât de suspicioși unul față de celălalt, încât s-ar putea întoarce unul împotriva celuilalt.

De asemenea, era foarte posibil ca Prigojin să fie asasinat în câteva luni, a spus el. „Posibilitatea ca acești tipi să se întoarcă unul împotriva celuilalt este destul de mare”, a spus Katz.

„Există un amestec de lăcomie și frică în mișcare aici din partea tuturor actorilor majori. Niciunul dintre ei nu poate avea încredere unul în celălalt”.

Planul lui Putin?

Nu este clar dacă forțele Wagner îl vor urma pe Prigojin în Belarus, dacă liderul mercenar alege să rămână acolo. Prigojin a susținut că doar aproximativ 2% din luptătorii săi sunt dispuși să semneze un contract cu Ministerul Apărării.

Vorbind la televiziunea de stat, pe 26 iunie, Putin a făcut un pas dur pentru a-i atrage pe bărbații lui Wagner să renunțe la Prigojin și să se alăture forțelor armate ruse, care se confruntă încă cu probleme în Ucraina.

Există rapoarte că regimul lui Lukașenko a început să construiască o tabără pentru până la 8.000 de luptători Wagner în Osipovichi, în centrul țării.

„Îmi este greu să-mi imaginez că Putin îi va permite lui Prigojin să se stabilească în Belarus cu luptătorii săi”, a spus Graham. „De ce nu poate Prigojin să facă din Belarus ceea ce a făcut din estul Ucrainei?” Lukașenko „nu-l poate proteja”, a spus el.

Articol realizat cu informații de Current Time și Serviciul belarus al RFE/RL