Actualizare ora 15.30
Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene nu aveau cămăşi pe ei şi ţineau în mână un steag alb, potrivit unei anchete iniţiale asupra incidentului, a declarat sâmbătă un oficial militar, relatează Reuters şi BBC.
Sute de oameni au ieșit pe străzile din Tel Aviv în seara zilei de 15 decembrie după ce trei ostatici au fost uciși din greșeală de soldații israelieni, în Fâșia Gaza. Protestatarii au cerut Guvernului să ia măsuri pentru eliberarea imediată a captivilor încă aflați în mâinile militanților Hamas (desemnați ca grup terorist în UE și SUA).
Demonstranții au mărșăluit spre sediul armatei israeliene cu pancarte pe care purtau numele și fotografiile altor ostatici și au turnat vopsea roșie peste stradă, relatează site-ul de știri ynet.
Informația despre uciderea ostaticilor a venit chiar de la șeful Armatei israeliene (IDF). Acesta a declarat că militarii care luptă împotriva unităților militanților au împușcat din greșeală trei ostatici care au fost „percepuți ca o amenințare”.
Armata a transmis condoleanțe familiilor victimelor. Șeful IDF a mai spus că ancheta asupra incidentului se desfășoară cu „transparență totală”.
În timpul unui armistițiu de o săptămână, la sfârșitul lunii noiembrie, Hamas a eliberat peste 100 de femei, copii și străini pe care îi reținuse în Fâșia Gaza de la atacul asupra Israelului, în schimbul eliberării femeilor și adolescenților închiși de Israel.
Peste 100 de ostatici au rămâs, însă, în Gaza.
Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând peste 1.200 de oameni și luând peste două sute de ostatici. Ca răspuns, Israelul a lansat o operațiune militară împotriva Hamas în Fâșia Gaza, care se află sub controlul grupului. Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, numărul palestinienilor uciși de la începutul operațiunii de răzbunare a Israelului a ajuns la aproape 19.000, majoritatea femei și copii. Nu există o confirmare independentă a acestei informații.
Îți mai recomandăm Armata Israelului spune că a ucis din greșeală 3 ostatici israelieni în Gaza