Ședința Biroului Permanent al Senatului nu s-a putut desfășura luni din cauza lipsei cvorumului. Miza boicotului o constituie legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor și care a fost trimisă la reexaminarea de președintele Iohannis. Strategia PNL și USR este să blocheze ședințele Biroului Permanent pentru ca legea să nu ajungă în plen. PSD a pierdut astăzi majoritatea în Biroul Permanent, după ce un senator social-democrat nu a venit la ședință. De asemenea, reprezentantul UDMR a absentat.
PSD dorea ca reexaminarea legii care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor să fie adoptată în procedură de urgență. Conform deciziei Curții Constituționale, în momentul în care legea intră în vigoare, Hotărârea de Guvern care stabilește data alegerilor pentru 6 decembrie devine nulă.
Social-democrații au majoritate în Senat, atât în Biroul Permanent, cât și în plen. Votul de astăzi trebuia să fie doar o formalitate, deoarece PSD are șapte senatori în conducerea Senatului din cei 12 reprezentanți.
Cu toate acestea, ședința de astăzi nu s-a putut desfășura din cauza lipsei cvorumului. Strategia comună PNL - USR a fost de a boicota ședința și de a nu a asigura cvorumul dorit de PSD.
Social-democrații mizau pe cele șapte voturi ale senatorilor săi, dar au avut surpriza să constate că senatorul PSD, Ion Ganea, nu le mai răspunde la telefon și nici nu este prezent la ședința online. Fără votul lui Ion Ganea, social-democrații nu aveau majoritatea, dar au sperat că o vor obține împreună cu UDMR.
Senatorul Ion Ganea a fost ales în 2016 pe listele PMP, iar din 2018 a devenit afiliat grupului PSD. După ce acesta nu a mai prins un loc pe listele pentru parlamentare, PSD nu mai este sigur de votul lui Ion Ganea.
„Cazanciuc l-a sunat pe Ganea și nu i-a răspuns la telefon. Fără el nu avem majoritate. Știm că alegerile vor avea loc pe 6 decembrie, dar se încearcă fel de fel de lucruri în forță în loc să existe o consultare între toate partidele. Puteam decide în Parlament, prin consens, ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 6 decembrie”, a declarat un lider PSD din Senat.
Îți mai recomandăm Kelemen Hunor cere consultări cu Klaus Iohannis pentru data alegerilor. Cheia e la UDMR
Surse politice au declarat că nici senatorul UDMR, Tzancos Barna, nu le-a răspuns la telefon social-democraților. Contactat de Europa Liberă, acesta a precizat că nu s-a putut prezentat la ședința de astăzi din cauza unor probleme de sănătate în familie.
Strategia PNL - USR
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a precizat pentru Europa Liberă că PSD a încercat astăzi să convoace de două ori fără succes ședința Biroului Permanent.
„Cine vrea să ia o decizie, trebuie să își asigure majoritatea. PSD trebuie să se hotărască dacă vrea alegeri pe 6 decembrie, data alegerilor a fost stabilită de comun acord cu toate partidele politice. Acum spun că nu mai vor, să vină iarna să se erodeze Guvernul. Nu putem face legile numai cum vrea PSD. Dacă trebuie să votăm proiecte pentru menținerea la putere a PSD, cu siguranță nu ne vom prezenta. Miza noastră nu este să asigurăm continuarea majorității toxice în Parlament, miza noastră este ca românii să stabilească cine va popula Parlamentul”, a declarat Daniel Fenechiu pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, PSD va încerca și mâine să convoace o ședință a Biroului Permanent. Senatorul USR George Dircă a absentat și el de la ședința conducerii Senatului.
„Este important să avem alegerile cât de repede se poate, pentru că actualul Parlament nu este unul legitim. Nu vom asigura noi ceva pentru PSD, un cvorum sau altceva”, a adăugat și liderul senatorilor USR, Radu Mihail.
Îți mai recomandăm PSD are șanse mici să amâne alegerile dacă Iohannis se opune. Asul din mâneca GuvernuluiPSD și calendarul care putea bloca alegerile
Guvernul a stabilit în luna septembrie că alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie. PSD, aliații săi și UDMR au votat însă o lege care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor. După ce judecătorii Curții Constituționale au respins sesizarea Guvernului, un rol important l-a avut președintele Klaus Iohannis. Dacă președintele promulga legea venită de la Curtea Constituțională, Hotărârea de Guvern prin care data de 6 decembrie era stabilită ca ziua alegerilor devenea nulă.
După publicarea motivării, președintele a trimis legea la reexaminare după zece zile, înainte să fie obligat să o promulge.
În aceste condiții, PSD este obligat să obțină o majoritate în Biroul Permanent al Senatului pentru ca legea să ajungă în plen, iar cererea de reexaminare să fie respinsă. Orice zi de întârziere, scade șansele ca legea să fie promulgată înainte de 6 decembrie.
Dacă cererea de reexaminare este respinsă în Parlament, Guvernul poate ataca din nou legea la Curtea Constituțională. În aceste condiții, judecătorii ar trebui să se pronunțe din nou. Președintele are apoi dreptul să aștepte alte zile până la promulgare, iar legea intră în vigoare la trei zile după ce este publicată în Monitorul Oficial.
Boicotul din Senat are astfel drept miză păstrarea zilei de 6 decembrie pentru alegerile parlamentare. Cât timp PSD nu își asigură o majoritate în Biroul Permanent, legea rămâne blocată și nu produce efecte.
Îți mai recomandăm Adrian Zuckerman: Corupția din guvernul care l-a ajutat pe Liviu Dragnea nu va fi acceptată