PSD atacă luni la CCR asumarea răspunderii guvernului Orban. Ciolacu: „Guvernarea este abramburistică”

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a explicat de ce va reclam la Curtea Constituțională asumarea răspunderii făcută de premierul Ludovic Orban.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul său va contesta la Curtea Constituțională modificările legislative pe care guvernul Orban și asumat răspunderea în fața Parlamentului. Este vorba de legile justiției și abrogarea unei ordonanțe de urgență privind transporturile.

„Vom face sesizarea în Parlament, cea pe legile justiției și una în domeniul transporturilor. Nu vom face sesizări pe fond. În primul rând, vom face o sesizare pe formă. Luni vor fi depuse aceste sesizări. În primul rând, a existat un referendum în România ca niciun Guvern să nu mai schimbe legile din domeniul justiției prin ordonanțe sau prin asumări. Și primul lucru pe care l-a făcut Guvernul Orban - a venit cu asumări pe domeniul justiției”, a explicat Marcel Ciolacu, la Antena 3, conform Mediafax.

Președintele interimar al PSD a mai spus că „atâta timp cât există legi în Parlamentul României, mai ales într-o formă finală de dezbatere, nu poți să vii tu Guvern să îți asumi și să treci peste Parlament. Parlamentul României este instituția care legiferează în orice stat democratic”.

Biroul Permanent Național al PSD se va reuni luni, la ora 10, pentru a aproba sesizarea Curții Constituționale și pentru a decide strategia în cazul în care guvernul Orban își asumă răspunderea pe abrogarea unor prevederi din OUG 114 și Legea bugetului pe anul 2020.

„Mi se pare o guvernare abramburistică, incorerentă și e normal ca toată lumea să fie îngrijorată”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Guvernul liberal și-a asumat joi răspunderea în Parlament pe trei proiecte de lege, respectiv pentru modificarea legilor justiției, abrogarea OUG 51 și pentru adoptarea Legii plafoanelor necesară adoptării Legii bugetului de stat.