Gabriela Firea, ministrul Familiei, a primit un ultimatum de la PSD. Dacă nu își va anunța demisia până luni, când va avea loc ședința conducerii social-democrate, partidul își va retrage susținerea politică, potrivit surselor Digi24.
Până în seara de joi, nu ar fi avut loc nicio discuție între Gabriela Firea și premierul Marcel Ciolacu, lucru care se întâmplase înainte de demisia ministrului Muncii, Marius Budăi.
În schimb, PSD-ul l-ar fi trimis pe secretarul general Paul Stănescu să discute cu Firea. Stănescu a precizat pentru Știri pe Surse că nu i-a cerut Gabrielei Firea demisia.
„Demisia este un act de voință unilateral, nu poți forța pe cineva să își dea demisia”, a spus acesta.
Între timp, ministrul Familiei, Gabriela Firea, și-a serbat joi ziua de naștere. Ea le-a mulțumit pe Facebook celor care „s-au oprit o clipă din tumultul vieții” pentru a-i ura la mulți ani.
La începutul ședinței de guvern de joi, Firea a fost felicitată, îmbrățișată și pupată de premierul Marcel Ciolacu. Câteva minute mai târziu, premierul anunța demisia ministrului Muncii, descriind situația din „azilele groazei” drept „o activitate cinică în care se urmărește profitul cu orice preț”, unde „nu mai există niciun gram de empatie”.
În discursul său de joi, premierul Marcel Ciolacu și-a ales cu grijă cuvintele pentru a descrie demisia ministrului Muncii. El a spus, de două ori, că demisia într-o astfel de criză este „o reacție firească”.
Îți mai recomandăm Ștefan Godei a lucrat la cabinetul de senator al Gabrielei Firea. Ministrul spune că nu a fost șoferul ei, ci al colegilor Îți mai recomandăm Ministrul Muncii, Marius Budăi, și-a dat demisia în urma dezvăluirilor despre „azilele groazei”. Vicepremierul Marian Neacșu, interimarVineri dimineața, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcție a ministrului Budăi și de numire a vicepremierului Marian Neacșu ca ca interimar la Muncă.
Este de așteptat ca PSD să propună un nou ministru, săptămâna viitoare.