Natalia Intotero și Simona Bucura Oprescu, propunerile PSD la ministerele Familiei și Muncii

Natalia Intotero (stânga) și Simona Bucura-Oprescu (dreapta) au fost propuse de Consiliul Politic Naţional al PSD pentru funcţia de ministru al Familiei, respectiv ministru al Muncii.

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit luni dimineață ca să valideze nominalizările la ministerele Muncii şi Familiei, după ce Marius Budăi și Gabriela Firea au demisionat săptămâna trecută în scandalul „azilelor groazei”.

Natalia Intotero urmează să fie propusă președintelui Klaus Iohannis pentru numire la Ministerul Familiei, în timp ce Simona Bucura Oprescu va fi propusă la Ministerul Muncii, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministru și președinte PSD, în urma ședinței conducerii de partid.

Premierul Ciolacu a spus că sunt „două doamne atât cu activitate şi politică, dar şi cu activitate în Parlament”.

Natalia Intotero - CV

  • în vârstă de 47 de ani, a fost propusă pentru funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse;
  • are studii în management politic și educațional și se află la al treilea mandat de deputat;
  • în 2004 a devenit consilier municipal, apoi consilier județean, iar în 2009 a devenit secretar de stat;
  • a fost ministru pentru Românii de Pretutindeni în cabinetul Vioricăi Dăncilă în perioada 2018-2019;
  • este preşedinta Comisiei pentru învăţământ şi membră în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Simona Bucura Oprescu - CV

  • în vârstă de 43 de ani, a fost propusă în funcția de ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale;
  • are studii de finanțe, specializată ulterior în relaţii internaţionale şi programe europene; studiat la academia SRI;
  • a ocupat mai multe funcții în administrația locală începând din 2004-2005;
  • a intrat în Parlament la alegerile din 2012, iar de atuncă a fost membră a mai multor comisii;
  • este preşedintă a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Potrivit G4Media, Simona Bucura-Oprescu a avut laude pentru China, susținând eronat că România are un „parteneriat strategic” cu China, și a cerut deschiderea unui Institut Confucius în Pitești.

Îți mai recomandăm Gabriela Firea pleacă „voluntar” din Guvern. Traseul celei mai influente femei din PSD: de la pupitrul știrilor la masa puterii

Știrea inițială:

Natalia Intotero este favorită pentru a prelua Ministerul Familiei, în timp ce Simona Bucura Oprescu ar urma să preia portofoliul Muncii, scrie News.ro luni dimineață în baza surselor politice din partid.

Natalia Intotero a fost ministru pentru Românii de pretutindeni în Guvernul Dăncilă şi secretar de stat în Ministerul de Externe în timpul guvernării Ponta.

Ea se află la treilea mandat de parlamentar din partea PSD, pe listele partidului din Hunedoara. Din decembrie 2020 conduce Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Îți mai recomandăm Țară în Service | Din orfelinatele comuniste, în azilul grupării din Voluntari. Cum a distrus statul viețile a șase copii

Simona Bucura Oprescu este preşedinta Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor.

Ea a fost aleasă parlamentar de Argeş pe listele PSD mai întâi în 2012, apoi în 2016 şi 2020.

Potrivit News.ro, numele său a mai fost vehiculat pentru Ministerul Muncii la rotația guvernamentală din luna iunie, însă conducerea PSD a preferat atunci ca Marius Budăi să-şi continue mandatul.

Îți mai recomandăm O localnică povestește cum erau tratați cei din „azilele groazei”. „Toți știau. Pandele, Firea stau după colț”

Euronews informează că un alt nume vehiculat la Ministerul Muncii este al Vasilicăi Robu, secretarul general al Casei Naționale de Pensii Publice.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat joi, iar ministrul Familiei, Gabriela Firea, a demisionat vineri, în urma dezvăluirilor din Buletin de București și Centrul de Investigații Media, acuzați că ar fi știut de condițiile inumane din trei azile pentru bătrâni și persoane cu dizabilități din județul Ilfov.

Îți mai recomandăm Omul cuplului Firea-Pandele care trebuia să verifice „azilele groazei”, dar nu a făcut-o
Europa Liberă România este și pe Google News, vă puteți abona AICI.