UPDATE 5 - Procese-verbale de la alegerile din sectorul 1 al Capitalei sunt analizate și 23 de persoane, care le-au semnat, vor fi audiate de anchetatori, spune Ministrul de Interne Marcel Vela. El a precizat și cine sunt persoanele din imaginile apărute în spațiul public, surprinse în noaptea de 28 spre 29 septembrie.
„Confirm că în urma analizelor și cercetărilor, cei prezenți în depozitul unde sunt buletinele de vot sunt președintele Biroului Electoral de Circumscripție Sector 1, un membru în BEC sector 1, delegat din partea partidului PPUSL, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141 din cadrul sectorului 1, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori din partea partdidelor poltice, care supraveghează procedura, cu aprobarea președintelui BEC sector 1”, a declarat Marcel Vela după ce aceste informații au fost dat deja de cei de la USR PLUS.
Potrivit acestuia, 7 procese-verbale sunt analizate de anchetatori.
„Din cele 473 de procese verbale, 7 din ele sunt analizate, iar 23 de persoane care au semnat respectivele 7 procese-verbale din partea tuturor partidelor vor fi audiate”, a mai precizat ministrul.
UPDATE 4. Dan Barna și Clotilde Armand au susținut o conferință de presă la care afirmă că „ar fi o bătaie de joc” să se reia votul la Sectorul 1 sau în București, așa cum a solicitat PSD.
Barna și Armand reclamă nereguli în organizarea alegerilor de la sectorul 1, unde candidata USR a obținut după numărarea voturilor cele mai multe sufragii. La conferința de presă, cei doi au atacat PSD pentru că și-a organizat sediul de campanie în aceeași clădire în care se află și sediul BES1
UPDATE 3. Secția de Poliție 1 a deschis un dosar penal privind imaginile apărute în spațiul public cu sacii de voturi. Cercetările se fac în colaborare cu procurori de la Judecătoria Sector 1 în urma unei autosesizări.
Este al doilea dosar penal care vizează alegerile de la Sectorul 1. Primul este deschis tot in rem după o sesizare a USR privind bărbatul care avea asupra lui peste 70% din totalul proceselor verbale.
UPDATE 2.Se adâncește confuzia în privința persoanelor care se aflau în camera în care erau depozitate voturile de la S1. Clotilde Armand afirmă, din nou, că „tipul care se plimbă cu sacii în înregistrările date de A3 este Dan Burcea, șoferul DGASPC - instituție aflată în subordinea fostului primar bolșevic”.
De cealaltă parte, Dan Tudorache, candidatul PSD, declară, de la sediul PSD, că partidul său nu avea niciun reprezentant în imaginile în care apar, în noaptea de luni spre marți, persoane care umblă la sacii cu buletine de vot. Tudorache afirmă că între oamenii respectivi (video mai jos) ar fi reprezentanți USR și președintele BES1.
UPDATE 1. Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD va depune plângere penală la Parchetul General privind suspiciunile de fraudă la alegerile din Sectorul 1. „E curios, unde a pierdut PNL se acceptă renumărarea voturilor, unde a pierdut PSD, nu. Văd că nu au dat azi-noapte ordonanță de urgență pentru desființarea instanțelor. (...) Vom face plângere la Parchetul General ”, a declarat Ciolacu.
Your browser doesn’t support HTML5
A3 a prezentat târziu, în noapte, imagini filmate cu camera de supraveghere într-o încăpere a Biroului Electoral de sector, în care apar persoane care umblă printre sacii cu voturi. În studioul A3 se afla candidatul PSD la fotoliul de primar S1, Daniel Tudorache, care acuză fraude și furt.
După difuzarea imaginilor în buclă, PSD se mobilizează pe facebook și solicită, prin intermediul liderului de partid, Marcel Ciolacu, și al Gabrielei Firea, candidata PSD, „sesizarea instituțiilor internaționale”, „arestarea celor de la USR”, precum și reluarea alegerilor de la București. În baza unor imagini despre care nu se arată cine și cu ce scop se află în încăpere, acuzațiile PSD de fraudă curg valuri.
Clotilde Armand a intervenit cu lămuriri în această dimineață, explicând că imaginile difuzate prezintă momente în care în prezența procurorului de la Biroul Electoral al Sectorului 1 (BES1), Nicolae Sprîncu, sunt reverificate voturile. Armand explică faptul că în imagini, cel care caută printre saci este șoferul lui Dan Tudorache, care era angajat ca personal tehnic al BES1.
Ce spune Armand
- -Președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral;
- - Președintele BES 1 ne-a invitat conform legii să mergem cu el, în calitate de candidați - observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor;
- - BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară BES 1 s-a închis la ora 02:00 noaptea, noi plecând odată cu membri BES 1 din clădire;
- - cel care caută și mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de vot un anume Dan - șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1 pe timpul desfășurării activității BES1, având calitatea de personal tehnic al BES1.
Ce spune Jandarmeria
Un comunicat al Jandarmeriei București a dat lămuriri într-un comunicat, în care arată că încăperea din care apar imaginile difuzate de A3 a fost desigilată la solicitarea președintelui BES1, de fiecare dată cu proces verbal.
„Persoanele care au intrat în clădirea în care se află și Biroul Electoral, au fost legitimate și nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricționată”, a arătat Jandarmeria.
Potrivit sursei citate, în afara clădirii, mai multe persoane se filmau reciproc, cu telefoanele mobile și purtau discuții contradictorii, fapt pentru care jandarmii au luat măsuri de ordine publică în zonă.