Președintele rus Vladimir Putin și președintele Turciei Tayyip Erdogan au discutat joi la telefon, au anunțat birourile lor, înainte de inagurarea primului reactor nuclear din Turcia.
Centrala nucleară Akkuyu din provincia Mersin, aflată în sudul Turciei, a fost construită de compania de stat rusă de energie nucleară Rosatom.
Erdogan i-a mulțumit lui Putin pentru ajutorul său în construcția centralei, a spus biroul liderului turc. Ei au discutat, de asemenea, despre inițiativa cerealelor din Marea Neagră și despre situația din Ucraina, se arată într-un comunicat remis Reuters.
Putin a transmis că este de acord cu aprofundarea cooperării economice, comerciale și agricole.
Ambii președinți au participat virtual la o ceremonie care a marcat încărcarea combustibilului nuclear în prima unitate de putere de la Akkuyu.
Proiectul de 20 de miliarde de dolari și 4.800 de megawați (MW) pentru construirea a patru reactoare în orașul mediteranean Akkuyu va permite Turciei să se alăture micul club de națiuni cu energie nucleară civilă.
„Plănuim să finalizăm lansarea fizică (a centralei) anul viitor pentru a putea produce energie electrică în mod constant din 2025, așa cum am convenit”, a declarat Andrei Lihaciov, șeful Rosatom.
Turcia speră că centrala, descrisă de Lihaciov în prezent drept „cel mai mare șantier de construcție nucleară de pe planetă”, își va reduce dependența de hidrocarburile importate pentru energie.
Erdogan s-a alăturat ceremoniei de joi printr-o legătură video și nu personal, din cauza unei probleme de sănătate care l-a forțat să anuleze toate întâlnirile de campanie din această săptămână.
Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat că preşedintele se simte acum mai bine.
Turcia va avea alegeri prezidențiale și parlamentare pe 14 mai.
Îți mai recomandăm Vladimir Putin ar putea merge în Turcia luna viitoare, la inaugurarea primului reactor nuclear construit de compania rusă Rosatom