„După o pauză lungă de 52 de zile, inamicul și-a reluat atacurile cu rachete asupra Kievului”, a scris șeful administrației militare a capitalei ucrainene, Serghei Popko, pe Telegram.
Peste noapte, forțele ruse au lansat atacuri aeriene Ucrainei, folosind două rachete ghidate Kh-59 și o rachetă balistică Iskander-M. Apărarea aeriană ucraineană a reușit să distrugă o rachetă ghidată, dar oficialii încă adună informații despre victime și pagube.
Peste 120 de așezări din regiunile Cernihiv, Sumî, Harkov, Luhansk, Donețk, Zaporizhzhia, Herson și Mykolayiv au intrat sub focul artileriei, transmite AP.
Tot ieri, forțele aeriene ucrainene au lansat 10 lovituri aeriene, lovind două sisteme de artilerie rusești, opt concentrări de trupe, arme și echipamente militare rusești și două sisteme rusești de apărare aeriană.
Intensificarea atacurilor rusești vine pe fondul îngrijorărilor ucrainene că acestea vor deveni și mai puternice odată cu sosirea iernii. Iarna trecută, Rusia a bombardat rețeaua energetică a Ucrainei, lăsând mii de oameni fără căldură sau electricitate.
Îți mai recomandăm Explozii la Kiev. Drone deasupra MoscoveiAutoritățile ruse au anunțat sâmbătă că au lansat o anchetă privind deraierea unui tren de marfă la sud-vest de Moscova. Un „dispozitiv exploziv improvizat” a provocat sâmbătă deraierea a 19 vagoane ale trenului în regiunea Riazan, a declarat o comisia de anchetă rusească.
Autoritățile de la Moscova nu au dat încă vina pe Ucraina pentru incidentul de sâmbătă. Incidentul are loc însă după o serie întreagă de sabotaje asupra căilor ferate rusești pe care Kremlinul le-a pus pe seama Kievului.
Președintele Letoniei spune că Occidentul trebuie să înarmeze Ucraina
Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a declarat că Rusia plănuiește un război lung în Ucraina și a cerut țărilor care ezită să continue sprijinul militar pentru Kiev să continue să furnizeze arme.
Edgars Rinkēvičs a avertizat că, fără sprijinul occidental, ucrainenii vor pierde, iar Rusia va putea amenința alte țări în viitor.
Edgars Rinkēvičs a avertizat că UE și NATO trebuie să se pregătească pentru un război lung în Ucraina.
„UE și-a dat seama că avem nevoie de mai multă apărare și armată”, a spus el.
De cealaltă parte, fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a propus ca Ucraina să se alăture alianței militare, fără teritoriile ocupate de Rusia.
Anders Fogh Rasmussen, care a condus NATO între 2009 și 2014, a insistat că acest plan de aderare parțială nu ar reprezenta o înghețare a conflictului, ci ar marca hotărârea alianței de a avertiza Rusia că nu poate împiedica Ucraina să se alăture NATO.