Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat solicitarea unei analize privind situația din învățământ în contextul închiderii școlilor, ca urmare a măsurile restrictive implementate din cauza pandemiei de coronavirus, și a trecerii cursurile în sistem online.
„Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”, a declarat Raluca Turcan, într-un interviu pentru RFI.
Viceprim-ministrul a anunțat că sunt trei scenarii de lucru luate în discuție, iar una dintre ele este repetarea anului școlar.
„Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a anunțat Raluca Turcan.
Vicepremierul a subliniat că „toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.
Cu o săptămână în urmă, ministrul Educației, Monica Anisie dădea asigurări că nu se pune problema înghețării anului școlar.
„Nu se pune problema înghețării anului școlar, Ministerul Educației nu ia în calcul o asemenea situație. Fac apel la calm și responsabilitate (...) Știu că în spațiul public circulă tot felul de informații, nu sunt adevărate (...) Rog societatea să se informeze numai din surse sigure”, declara Monica Anisie.
Peste 3 milioane de copii stau acasă de două săptămâni după decizia autorităților de a închide școlile și grădinițele ca urmare a extinderii pandemiei de coronavirus și în România.
Inițial, școlile au fost închise începând din 11 martie și până în 22 martie, dar autoritățile au luat decizia ca școlile să rămână închise pe toată perioada de 30 de zile în care în România este stare de urgență, începând de luni, 16 martie.