Apelul liderului Hamas, Ismail Haniyeh, a urmat comentariilor lui Biden, difuzate marți, că a existat un acord de principiu pentru o încetare a focului între Israel și Hamas în timpul Ramadanului, în timp ce ostaticii deținuți de militanți sunt eliberați.
În același timp, preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, unul dintre mediatorii cheie între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, şi-a manifestat miercuri speranţa că „în următoarele câteva zile” aceste două părţi în conflict vor ajunge la un acord pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, transmite agenţia spaniolă EFE.
Îți mai recomandăm Armata SUA a lovit noi ținte Houthi din Yemen. Joe Biden anunță un posibil armistițiu în Gaza„În aceste următoare câteva zile, dacă vrea Dumnezeu, vom avea o încetare a focului şi va începe deja ajutorul real (...) pentru Fâşia Gaza la toate capitolele", a declarat preşedintele Al-Sissi în timpul unei ceremonii la Cairo dedicate persoanelor cu nevoi speciale.
Aceasta este prima declaraţie directă a preşedintelui Egiptului referitoare la negocierile pe care Israelul şi gruparea palestiniană Hamas le desfăşoară indirect în capitala Qatarului (Doha) cu ajutorul Egiptului, Qatarului şi SUA pentru o încetare a focului, schimbul prizonierilor israelieni cu deţinuţi palestinieni şi creşterea ajutoarelor pentru populaţia civilă din enclava palestiniană.
Deşi nu a oferit detalii despre evoluţia negocierilor, preşedintele Al-Sissi a spus că Egiptul va „continua să ajute" şi speră că această criză cauzată de războiul din Fâşia Gaza se va încheia.
„Continuăm şi vom continua să sprijinim şi să ajutăm până la crearea unui stat palestinian în interiorul teritoriilor din anul 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est", a mai spus preşedintele Egiptului.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez, Mahed al-Ansari, a declarat marţi că negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza continuă la Doha, dar "nu există nicio evoluţie" şi "nu este nimic nou de anunţat", dar a adăugat că "astăzi sau mâine ar putea fi ceva" susceptibil să fie anunţat referitor la un acord.
Îți mai recomandăm Israelul amenință cu o ofensivă terestră în Rafah, dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până la începutul Ramadanului