„Ce bizar e că viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanța de care abia am auzit. Și, când zic ca viața mea toată, nu e nicio exagerare”, scria pe Facebook jurnalista Iulia Marin pe 10 aprilie.
„Am ajuns în punctul în care îmi e rușine să mai vorbesc despre depresie sau să o invoc, în punctul în care nu mai înțeleg ce e în neregulă de nu mai pot funcționa”, scria Iulia.
A fost ultima ei postare pe Facebook. Peste o săptămână, pe 18 aprilie, jurnalista de 32 de ani, cunoscută pentru reportajele ei de investigație, a fost găsită moartă în apartamentul din București. Verdictul a fost de moarte prin sinucidere.
Decesul, care ar fi dus în mod normal la o știre și la omagii din partea colegilor, s-a transformat în ceva cu totul dizgrațios. S-au dezvăluit prejudecățile adânc înrădăcinate față de persoanele cu probleme de sănătate mintală din România, dar și faptul că discuțiile pe această temă rămân un tabu.
În calitate de jurnalistă, Iulia Marin era cunoscută și respectată pentru articolele sale aprofundate și de investigație, legate mai ales de pandemia COVID sau de impactul războiului din Ucraina. Cunoscută pentru curajul ei, ea a scris despre abuzarea fondurilor publice, despre plagiatul academic răspândit în România și chiar s-a înscris la controversata Universitate Hustlers a lui Andrew Tate pentru a documenta un articol. Tate se află în prezent în arest la domiciliu în România, unde procurorii investighează acuzațiile de trafic de persoane și viol.
Colegii ei au descris-o drept „curajoasă” și „înzestrată”. A lucrat pentru unele dintre cele mai prestigioase instituții media din România în cariera ei de 11 ani, printre care Adevarul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea. Iulia Marin și-a folosit talentul literar și curajul pentru a-și documenta public suferința, scriind deschis despre lupta personală cu depresia și tulburarea bipolară.
Cu toate acestea, deschiderea Iuliei Marin, dar și moartea ei subită și prematură, nu au trezit vreo simpatie în rândul unora dintre colegii săi jurnalişti.
Iulia Marin
Victor Ciutacu, un jurnalist de televiziune controversat, aflat într-o rivalitate cu angajatorul Iuliei Marin, cotidianul Libertatea, a făcut remarci denigratoare despre ea și despre munca ei la o oră de maximă audiență.
În două emisiuni TV pe care le-a găzduit la Romania TV, Ciutacu și invitații săi au prezentat situația cu afirmații precum: „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă” sau „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”.
România TV nu doar că a susținut comentariile lui Ciutacu și ale invitaților săi, dar a făcut acuzații și mai explicite.
„Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi. Numai că… a fost ajutată să se sinucidă”, scria România TV într-un comunicat oficial din 22 aprilie.
Cătălin Tolontan e un cunoscut jurnalist a cărui muncă de investigație legată de incendiul de la clubul Colectiv a fost prezentată pe larg în documentarul „Collective”, premiat și nominalizat la Oscar.
În declarație sa, România TV a mai spus că, din cauza problemelor sale, Iuliei Marin ar fi trebuit i se ofere posibilitatea să scrie despre cultură, ecologie sau timp liber.
„Trecând peste legislația muncii din România și peste decizia medicului Iuliei Marin, jurnalistul Cătălin Tolontan a decis să o susțină și să o încurajeze. A ignorat nevoile Iuliei Marin și a menținut-o într-un mediu care îi exacerba pornirile agresive”, scrie în același comunicat al România TV.
Victor Ciutacu
Stigmatul bolnavilor psihici
Revoltate, aproximativ 300 de instituții de presă, organizații medicale, grupuri civice și persoane publice au semnat o petiție împotriva lui Victor Ciutacu și televiziunii România TV, acuzând comentariile televizate care „incitau la ură și discriminare” împotriva persoanelor cu boli mintale.
În petiție, semnatarii au spus că Iulia Marin și-a făcut meseria cu dedicare și cu talent.
„Integritatea și discernământul ei profesional n-au fost puse niciodată sub semnul îndoielii.
Ziarista s-a luptat cu o suferință psihică diagnosticată și tratată ani de zile, timp în care Iulia a continuat să muncească, așa cum o fac milioane de femei și bărbați din România, care muncesc în condițiile în care au diverse boli, de la cancer, la nevroze și de la suferințe cardiace la diabet sau bipolaritate.”
„Încă există un stigmat atașat situației de a fi bolnav mintal în România și o rușine profundă dacă ai probleme emoționale”, a declarat pentru RFE/RL Cristina Dimitrescu, psihoterapeută și directoare a Clinicii Mind Help din București.
Asociația Psihologilor din România a publicat o declarație în care se spune că „există în continuare în societate o serie de atitudini negative și comportamente toxice față de persoanele care se confruntă cu tulburări mintale, atitudini care se răsfrâng în comportamente precum stigmatizarea, discriminarea (inclusiv la locul de muncă), blamarea, discreditarea, jignirea, invalidarea și critica.”
Asociația a spus că autoritățile române au datoria, „să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale, inclusiv să asigure accesul la muncă” și a adăugat că presa are o „datorie morală” în formarea atitudinilor din societate: „tonul dat de mass-media poate încuraja sau descuraja stigmatizarea”.
Pe 27 aprilie, Consiliul Național al Audiovizualului a amendat România TV cu 100.000 de lei, cea mai mare amendă dată vreodată de Consiliu și maximul permis de lege.
Psihologia, „interzisă” de Ceauşescu
Lipsa de înțelegere și discriminarea față de persoanele cu boli mintale este încă răspândită în România. Biserica Ortodoxă, căreia îi aparțin 85 la sută dintre români, refuză oficial să facă înmormântări pentru oamenii care își iau viața, permițându-le doar să fie înmormântați la marginea cimitirelor.
La nivel global, preoții catolici obișnuiau să nu ofere servicii de înmormântare pentru victimele sinuciderilor, dar biserica a ridicat oficial această interdicție în anii 1980. Protestanții au fost în general mai îngăduitori cu privire la ritualurile de înmormântare pentru oamenii care se sinucid.
Rădăcinile atitudinii actuale față de bolile mintale din România pot fi găsite în epoca comunistă. Atunci, dictatorul Nicolae Ceaușescu a scos psihologia din programa de liceu, în 1972, și din universități, în 1977, ca reacție la ceea ce el și soția sa percepeau drept amenințări ideologice la adresa comunismului.
Psihologii practicieni au fost instruiți să adopte o viziune marxistă asupra teoriilor psihologice, iar disidenții au fost trimiși la închisoare. În 1982, Ceaușescu a mers până la a interzice cuvântul „psihologie” din lexicul oficial și a interzis colaborările profesionale internaționale.
Predarea psihologiei la universități a fost reluată în 1990, după Revoluție, și „de aceea este nevoie de educație [acum]”, spune psihoterapeuta Cristina Dimitrescu. În ultimii ani, a existat o mai mare deschidere și înțelegere față de depresie, traume nerezolvate și alte boli mintale, în special în orașele mari, unde există deja mulți psihologi și psihoterapeuți care își oferă serviciile.
Gradul de conștientizare crește
Creatorul de modă român Stephan Pelger, în vârstă de 43 de ani, care a avut-o printre clienți pe Carmen Iohanis, soția președintelui României, s-a spânzurat pe 8 iunie. Asemenea Iuliei Marin, și el vorbise public despre cum a suferit ani de zile de depresie și insomnie.
„Există o creștere a gradului de conștientizare legată de boala mentală, mai ales la generațiile mai tinere. Este semnul unei noi generații sănătoase”, spune Cristina Dimitrescu.
Dar nu este suficient, insistă ea. Statul trebuie să facă mai mult.
„Serviciile de sănătate publică nu oferă oamenilor psihoterapie gratuită, cu excepția cazului în care un cabinet de psihiatru sau un neurolog are un contract cu casa de asigurări. Tratamentul în spitalele de psihiatrie se bazează pe medicină, iar psihoterapia este disponibilă în cea mai mare parte pacienților care sunt tratați pentru abuz de substanțe."
În ciuda acestui fapt, există o cerere din ce în ce mai mare pentru serviciile ei, spune psihoterapeuta, mai ales după pandemia de COVID, când medicii și alți profesioniști au venit la ea să își trateze epuizarea.
Din cauza tabu-ului public legat de sănătatea mintală, descrierile detaliate, dure și sincere ale Iuliei Marin despre propria suferință au ieșit în evidență, într-un mod neobișnuit în România.
„A treia tentativa de suicid. În trei ani. Una pe an. Schimbări de tratament. Schimbări de stare. Manie, hipomanie, depresie, anxietate. Cuvintele astea nu spun nimic dacă nu le trăiești”, scria Iulia Marin din spital, într-o o postare pe Facebook, în octombrie 2022.
Pe 1 aprilie 2023, ea a postat un mesaj mai optimist, spunând că se simte mai bine decât s-a simțit în ultimii ani și că era plină de speranță. Cu toate acestea, pe 10 aprilie, pare să fi avut o recidivă și a scris ultima ei postare.
„ E greu și să nu renunți. Al cincilea - sau al șaselea? - antidepresiv în mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, până acum, zero efecte adverse. Dar stau și mă întreb dacă nu cumva mă pregătesc pentru o nouă dezamăgire, vreun efect placebo, cine mai știe?"
După ce a fost găsită moartă opt zile mai târziu, Libertatea a dispus o anchetă independentă în acest caz.
„Sperăm ca auditul să pună capăt proliferării absurdităților legate de moartea tragică a Iuliei Marin care sunt vehiculate în spațiul public”, a declarat Mihnea Vasiliu, directorul general al Ringier România, filiala locală a companiei Ringier Axel Springer Media AG, cu sediul la Zurich.
Mulți români speră că moartea Iuliei Marin nu a fost în zadar, pentru că a contribuit la ruperea tabu-ului despre sănătatea mintală.
Psihiatrul Eduard Moțoescu a declarat Serviciului Român al RFE/RL că Iulia Marin „a fost o voce care probabil ne-a ajutat să destigmatizăm afecțiunea psihică, a spus lucrurilor pe nume, astfel încât oamenii să empatizeze cu o astfel de persoană într-o manieră mai firească și mai ușor.”
„Iulia ne deschide o poartă către a privi spre cei din jurul nostru”.
Traducere și adaptare din limba engleză de Adrian Ardelean.
Articol original.