Reacția Occidentului la mobilizarea lui Putin. SUA: Referendumurile și mobilizarea sunt semne ale eșecului

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri dimineață mobilizarea a circa 300.000 de rezerviști, ezitând în acest sens o mobilizarea a populației pentru a schimba cursul războiului din Ucraina.

Circa 300.000 de rezerviști ruși ar urma să fie mobilizați pentru războiul din Ucraina. Statele Unite și aliații occidentali au răspuns la unison că anunțul lui Vladimir Putin este o recunoaștere a faptului că invazia eușează.

Premierul Nicolae Ciucă și-a început discursul dinaintea ședinței de Guvern făcând referire la declarația președintelui rus privind mobilizarea, remarcând că ea vine de Ziua Internațională a Păcii.

„În loc să o celebrăm cum se cuvine, din păcate, în această dimineață, am luat act de declarațiile președintelui Putin, am luat act cu îngrijorare referitoare la mobilizarea parțială a armatei Federației Ruse și la desfășurarea așa-ziselor referendumuri în Donbas, Herson și Zaporojie”, a spus premierul român.

El a menționat că România își va menține „atitudinea echilibrată”.

„Vom continua să analizăm cu calm evoluția situației cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană. Îmi exprim speranța ca situația în zona de conflict să nu escaladeze”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Prima reacție din partea SUA

O primă reacție a Occidentului a venit prin vocea ambasadoarei Statelor Unite la Kiev.

„Referendumurile false și mobilizările sunt semne de slăbiciune, de eșec al Rusiei”, a scris Bridget A. Brink pe Twitter.

„Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretenția Rusiei de a revendica pretinsul teritoriu ucrainean anexat și vom continua să fim alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a adăugat ea.

Tot de la Kiev, un consilier prezidențial a ironizat mobilizarea parțială a Rusiei.

„A 210-a zi a "războiului de trei zile". Rușii care au cerut distrugerea Ucrainei au sfârșit prin a obține: 1. Mobilizare. 2. Închiderea granițelor, blocarea conturilor bancare. 3. Închisoare pentru dezertare. Totul este în continuare conform planului, nu-i așa? Viața are un mare simț al umorului”, a scris Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean, pe Twitter.

Vitali Kliciko, primarul Kievului, a postat pe Telegram că mobilizarea și amenințările nucleare anunțate de Putin „nu îl vor ajuta pe agresor în demersul său de a cuceri și distruge Ucraina și pe ucraineni”.

„Tiranul a declanșat în sfârșit procesele care îl vor îngropa în țara sa. Iar lumea civilizată trebuie să înțeleagă în sfârșit că răul trebuie eradicat din rădăcini, și nu să vorbească despre niște iluzorii "negocieri de pace"”, a adăugat el.

Și țările baltice au reacționat, Lituania în mod special plasându-și forța de reacție rapidă în stare de alertă maximă. De asemenea, Letonia a declarat că nu va oferi refugiu rușilor care fug de mobilizarea trupelor.

„Deoarece mobilizarea militară a Rusiei va avea loc și în apropierea granițelor noastre (regiunea Kaliningrad), forța de reacție rapidă a Lituaniei este pusă în alertă maximă pentru a preveni orice provocare din partea Rusiei”, a scris ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anušauskas, pe Twitter.

Marea Britanie: Putin și-a încălcat promisiunea

În schimb, secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a scos în evidență „încălcarea de către președintele Putin a propriilor promisiuni de a nu mobiliza o parte a populației”.

Această promisiune încălcată și anexarea ilegală a unor părți din Ucraina reprezintă „o recunoaștere a eșecului invaziei sale”, a subliniat el.

„El și ministrul său al Apărării au trimis zeci de mii de cetățeni ai lor la moarte, prost echipați și prost conduși. Nici o cantitate de amenințări și propagandă nu poate ascunde faptul că Ucraina câștigă acest război, comunitatea internațională este unită, iar Rusia devine un paria global”, a completat oficialul britanic, citat de The Guardian.

Ministrul britanic de Externe, Gillian Keegan, a calificat drept „înfiorătoare” amenințarea lui Vladimir Putin la adresa Occidentului că are multe arme la dispoziție pe care ar intenționa să le folosească, adăugând că discursul a fost „încă o minciună a lui Putin”.

„Este o amenințare serioasă, dar este una care a mai fost făcută înainte”, a declarat ea pentru BBC.

Anterior, ea a spus că o mobilizare parțială a forțelor de rezervă rusești este o „escaladare îngrijorătoare”.

Ea a menționat că declarațiile lui Vladimir Putin ar trebui luate „în serios” și a îndemnat la calm în fața amenințării ruse de a folosi arme nucleare.

Îți mai recomandăm Vladimir Putin anunță mobilizarea militară parțială și amenință Ucraina cu armele nucleare

Robert Habeck, vicecancelar german și ministru al Economiei, a afirmat că mobilizarea parțială a trupelor ordonată de Rusia reprezintă o nouă escaladare a conflictului din Ucraina, la care guvernul german analizează răspunsul său.

„Este un alt pas rău și greșit din partea Rusiei, pe care, bineînțeles, îl vom discuta și ne vom consulta din punct de vedere politic cu privire la modul în care vom răspunde”, a spus oficialul german, citat de Reuters.

Cehia: Ajutorul acordat Ucrainei este în interesul nostru

Și premierul ceh, Petr Fiala, a spus că mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin este „o încercare de a intensifica și mai mult războiul lansat de Rusia în Ucraina” și că reprezintă „o nouă dovadă că Rusia este singurul agresor”.

„Ajutorul pentru Ucraina este necesar și trebuie să continuăm să facem acest lucru în propriul nostru interes”, a adăugat el pe Twitter.

La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a afirmat că mobilizarea și solicitarea de referendumuri reprezintă „un semn de panică”.

„Retorica sa privind armele nucleare este ceva ce am mai auzit de multe ori și ne lasă rece. Totul face parte din retorica pe care o cunoaștem. V-aș sfătui să vă păstrați calmul”, a completat el, la postul de televiziune NOS.

Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat toate părțile implicate în conflictul din Ucraina să se angajeze la dialog și consultări și să găsească o modalitate de a aborda problemele de securitate ale ambelor părți.

Rusia aruncă în luptă alți 300.000 de oameni

Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineață o mobilizare militară parțială în Rusia, la aproape șapte luni de la începutul războiului pe care el îl numește „operațiune specială” și în contextul în care Ucraina recuperează teritoriu în contraofensiva sa.

El a avertizat Occidentul că „nu este o cacealma” și a spus că Rusia va folosi toate mijloacele de care dispune pentru a-și proteja teritoriul.

Discursul său a venit la o zi după ce regiunile ocupate de Rusia în estul și sudul Ucrainei au anunțat că intenționează să organizeze voturi pentru a fi încorporate în Rusia, declanșând indignare și condamnări nu numai la Kiev, ci și din partea unei mari părți a comunității internaționale.

Analiștii consideră că eforturile susținute de Kremlin de a înghiți patru regiuni ar putea pregăti terenul pentru ca Moscova să escaladeze războiul în urma succeselor ucrainene pe câmpul de luptă.

Referendumurile, care au fost așteptate încă din primele luni ale războiului, vor începe la 23 septembrie în regiunile Luhansk, Kherson și Zaporojie, parțial controlată, și în Donețk.

În discursul său, Putin a acuzat Occidentul că se angajează într-un „șantaj nuclear” și a afirmat, fără a furniza dovezi, că „reprezentanți de rang înalt ai principalelor state NATO” ar fi făcut declarații „despre posibilitatea de a folosi arme nucleare de distrugere în masă împotriva Rusiei”.

Ulterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că vor fi mobilizați doar cei cu experiență relevantă de luptă și de serviciu și nu recruții sau studenții, precizând că numărul rezerviștilor chemați la arme se ridică la 300.000.

Îți mai recomandăm „Principiul integrității teritoriale" | De ce forțează Moscova să alipească regiuni din Ucraina prin referendumuri