Din cauza blocadei ruse în porturile sale, Ucraina își trimite în mare parte mărfurile doar cu camioanele și trenurile.
Luni după-amiază, în punctul de trecere a frontierei Siret/jud. Suceava, cozile cu camioane se întindeau pe mai mulți kilometri, potrivit unor imagini filmate cu drona, obținute de Europa Liberă.
Peste 250 de vehicule grele așteptau să treacă vama, conform autorităților.
În urmă cu o zi, Serviciul Vamal al Republicii Moldova informa că „în posturi vamale din vama română sunt probleme tehnice la Sistemele Informaționale”, fără să numească punctele de frontieră în care au fost înregistrate aceste probleme.
„Pornind de la faptul, că la această oră în posturile vamale din vama română nu funcționează programele Informaționale pentru procesarea și controlul camioanelor, în posturile vamale din Republica Moldova se crează rânduri de camioane ce așteaptă să treacă spre control în posturile vamale spre partea română”, a anunțat duminică Serviciul Vamal al Republicii Moldova pe pagina sa de Facebook.
Peste o oră, același serviciu anunța remedierea problemei.
Luni după-amiază, o situație similară a fost înregistrată la Vama Siret.
Îți mai recomandăm Noi puncte de frontieră doar dacă numărul refugiaţilor creşte. Primar: „Îi ţin în vamă ca să-i descurajeze”„Timpii de așteptare sunt de 120 de minute pe sensul de intrare în România și 600 de minute pe sensul de ieșire. Totodată, menționez faptul că pe sensul de ieșire din România sunt aproximativ 250 de camioane în așteptare”, a declarat pentru Europa Liberă purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, agent șef Alina Petraru Alina.
Motivul numărului mare de camioane în așteptare îl reprezintă reconfigurarea traseului transportatorilor de marfă din Ucraina înspre România, în contextul conflictului din țara vecină, a explicat sursa citată.
„Polițiștii de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere. Vorbim de cinci artere pe sensul de intrare și de două artere pe sensul de ieșire din România”, a mai spus Alina Petraru.
Ea a dat asigurări că activitatea polițiștilor în ceea ce privește controlul documentelor se realizează rapid, „dar vorbim și de alte autorități care își desfășoară activitatea în punctul de trecere a frontierei Siret care desfășoară controale cu privire la tranzitarea acestor camioane prin punctul de trecere.”
Situații similare au fost înregistrate și la Galați și Tulcea, adică pe toată granița de est, după cum o arată și aplicația Poliției de Frontieră, traficonline.
În nici o oră, la 19.30, situația s-a agravat și în vămile Albița și (județul Vaslui) și Negru Vodă (Constanța).
Și la Albița tot sistemul informatic a fost cel care le-a dat bătăi de cap vameșilor.
Potrivit paginii traficonline.ro, care arată situația din punctele de trecere a frontierei în timp real, cu informații actualizate din oră în oră, a fost înregistrat un „număr mare de mijloace de transport prezentate la control” și au fost înregistrate „defecțiuni la sistemul informatic vamal”.
Timpul de așteptare era de 80 de minute.
În schimb, la Negru Vodă timpul de așteptare a ajuns și la 280 de minute din cauza numărului mare de camioane prezentate la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară.
După ce Rusia a blocat porturile ucrainene, cerealele ucrainene și alte bunuri agricole nu mai pot ajunge la destinație. Situația amenință securitatea alimentară globală și este nevoie urgentă de a stabili rute logistice alternative folosind toate modurile de transport relevante.
În mai puțin de trei luni, Ucraina trebuie să evacueze 20 de milioane de tone de cereale, care ar umple 800.000 de camioane, pentru a putea face loc noii recolte.
În aceste condiții, Comisia Europeană a anunțat că va colabora cu guvernele statelor membre pentru a ajuta Ucraina să exporte milioanele de tone de cereale blocate în porturi din cauza Rusiei.
Comisia a cerut actorilor de pe piața UE să pună la dispoziție de urgență vehicule suplimentare.
Pentru a potrivi cererea și oferta și pentru a stabili contactele relevante, Comisia va înființa o platformă logistică de profil și va cere statelor membre să desemneze puncte de contact dedicate Solidarity Lanes (un „ghișeu unic”).
Un acord de transport rutier cu Ucraina va elimina, de asemenea, blocajele.
Îți mai recomandăm „Coridoarele de solidaritate”, soluția CE la blocajul exportului ucrainean de cereale. Provocarea RomânieiComisia a recomandat autorităților naționale să aplice flexibilitate maximă și să asigure personal adecvat pentru a accelera procedurile la punctele de trecere a frontierei și a anunțat că va lucra, de asemenea, la creșterea capacității de infrastructură a noilor coridoare de export și la stabilirea de noi conexiuni de infrastructură în cadrul reconstrucției Ucrainei.
Următoarea rundă de cereri de propuneri pentru Facilitatea Conectarea Europei (CEF) va permite sprijinirea proiectelor de îmbunătățire a conexiunilor de transport cu Ucraina, inclusiv pentru conexiunile feroviare și terminalele feroviare și rutiere.
Sursă video: Casian Mitu