Atunci când vine vorba de Corbeanca - o comună de 30 de kilometri pătrați și cu 11 mii de locuitori, situată în nordul Bucureștiului - locuitorilor Capitalei le vine în minte imaginea unui loc înțesat de vile moderne, scumpe, exclusiviste.
Cândva, totuși, Corbeanca a fost un sat de câmpie clasic.
În ianuarie 2023, o căsuță veche din Corbeanca, clădită în stil românesc, care depășise suta de ani, se pregătea să-și dea obștescul sfârșit. Proprietarul o scosese la vânzare împreună cu terenul care era, la acel moment, mai scump decât construcția.
În ianuarie 2023, Casa Frusina din Corbeanca părea să urmeze aceeași soartă ca majoritatea caselor vechi din comună din ultimii 30 de ani.
„De vânzare” a fost mesajul care i-a trezit interesul lui Radu Ștefănescu, un localnic pasionat de salvarea caselor vechi din întreaga Românie. Nu e nici arhitect, nici specialist în construcții. Iubește însă vechile construcții care definesc identitatea locurilor.
Anunțul apărea pe una dintre casele care făcea cândva parte dintr-un ansamblu. Asociația pe care o deține Radu Ștefănescu strămutase case din Maramureș sau Ardeal sau le recondiționase în vechile lor locații, dar, în sudul României, operațiunea părea imposibilă. Casele pe care le găsiseră erau fie compromise, fie cu situații juridice complicate.
Radu Ștefănescu împreună cu foștii proprietari ai casei.
„Am avut noroc, mai ales că și proprietarul își dorea să salveze într-o oarecare măsură casa, dar nu avea nici potența financiară, nici fizică. Este un domn în vârstă”, explică Radu Ștefănescu.
Comuna Corbeanca apare în documente prima oară în 1750. Așezarea din pădurea Codrii Vlăsiei era întretăiată de drumul de poștă care unea Bucureștiul cu Ploieștiul și era înconjurată de șapte păduri. La sfârșitul secolului al XIX-a a ajuns parte a plasei Snagov din județul Ilfov. Avea atunci puțin peste 1.000 de locuitori și 254 de case. În timpul comunismului, Corbeanca a aparținut administrativ - pe rând - de Buftea, București sau Ilfov.
Nu există limită de vârstă pentru voluntarii care participă la restaurarea Casei Frusina.
Inginerul Radu Ștefănescu a copilărit la bloc în București, a studiat tot în Capitală și, apoi, în 2008, s-a mutat la Corbeanca. Vacanțele de la bunici, de la țară, i-au rămas în suflet. Și în minte. Astfel că a pornit o cruciadă a salvării caselor vechi.
Radu Ștefănescu s-a înțeles cu proprietarul care intenționa să vândă construcția cea veche din Corbeanca. Mai avea nevoie doar de un loc unde să mute casa și de voluntari pentru refacerea ei.
Casa era încă în picioare și putea fi refăcută, dar avea destul de multe probleme. Cea mai mare era că ploua în pod.
„Are peste 100 de ani. E făcută din elementele locului: pământ, paie, lemn, structură de lemn. Astfel de case fac parte din categoria de case care se pot strămuta. N-avea fundație, stătea pe niște bârne de lemn și putea fi mutată”, explică Radu Ștefănescu.
După negocieri cu primăria, casa cu trei camere, tindă și cerdac a primit un loc în parcul central din sat, unde putea fi mutată.
Câteva luni au fost necesare pentru avize și aprobări. Apoi, Radu a găsit pe cineva cu firmă de construcții dispus să transporte bucăți din proprietate. Pe 27 iunie, casa a ajuns în parcul central, fosta Rovina Mare (Mlaștină Mare - n.r.).
Apă, Paie și Bătaie
„Am încercat să deranjăm cât mai puțin parcul, a fost nevoie doar de scoaterea unui arbore tânăr, altul fiind uscat, și să folosim ca organizare de șantier un pavilion din zona neterminată.
Chiar și așa, ne cerem scuze pentru disconfortul creat părinților și copiilor prin prezența noastră în parc. Așa cum «am amenințat» astă-iarnă, în scurt timp vom fi capabili să anunțăm o mare clacă comunală pentru umplerea pereților cu APĂ, PAIE ȘI BĂTAIE. Pe undeva pe la sfârșitul lunii iulie sau început de august. Să auzim numai de bine!”, suna invitația la prima clacă pe pagina asociației lui Ștefănescu.
O localnică lucrează la refacerea pereților casei vechi.
Zeci de oameni au răspuns primului apel. Cu mic, cu mare au venit să salveze una dintre ultimele bijuterii vechi de la ei din comună. Avocați, profesori universitari, oameni de afaceri sau piloți au răspuns imediat chemării.
Nu se pricepeau toți la arhitectură, construcții din chirpici sau traforaj, dar au învățat ad-hoc. Poveștile spuse prietenilor au făcut ca, la Corbeanca, să ajungă și voluntari din București, Buzău, Butimanu, Crevedia sau Mogoșoaia. Întâlnirile le-au transformat în clacă.
Voluntarii ajută la refacerea podelelor casei vechi.
Larisa conduce o agenție de turism. A aflat de pe Facebook despre povestea din comună, iar ideea i s-a părut strașnică. A ajuns în echipa de circumstanță în momentul în care casa fusese deja mutată. Era practic o înșiruire de bârne care trebuiau umplute, ca pe vremuri, cu chirpici.
La câteva luni de la mutare, casa a început să prindă contur.
Împreună cu soțul, Ștefan, și cei doi copii ai lor, Marc și Philip, au învățat să facă umplutura pentru pereți ca pe vremuri, cu pământ și paie. Fiecare și-a găsit menirea. Marc s-a specializat în traforaj de lemn. Decorațiunile prispei nu au putut fi recuperate toate, așa că, sub îndrumarea unui senior, a învățat să le refacă.
„Într-o sâmbătă am început să confecționăm colțare și pazii (scânduri ornamentale) pentru prispă. Marc a învățat să traforeze cu fierăstrăul pendular și, împreună cu Andrew, un vecin englez din comună, a făcut la început forme simple (inimioare), apoi formele pieselor de la prispă, cerdac, pridvor - astea sunt ceva mai complexe”, își amintește Larisa.
La traforaj au lucrat pe rând clăcași fără experiență, veniți din diferite domenii, dar care s-au perfecționat pe parcurs „la locul de muncă”. Pavilionul de lemn din parc a fost toată vara atelier de traforaj și vopsit.
Ulterior, piesele lucrate au fost arse pe rând și vopsite cu o emulsie a cărei rețetă e transmisă din generație în generație. Secretul a ajuns la Radu Ștefănescu direct de la Muzeul Astra Sibiu și e preluat de la bătrânii unor sate.
Marc participă alături de alți voluntari la refacerea lemnăriei la casa veche.
„Au urmat zile de lucru la tencuială, în interiorul și la exteriorul casei. Am lucrat în pod, la izolare, lucru pe care nu am visat niciodată că îl pot face”, povestește Larisa.
Demersului li s-au alăturat și cei pe care i-au numit „înțelepții satului" - oamenii mai în vârstă care crescuseră în Corbeanca și care știau toate dedesubturile lucrului la casă după metode vechi, dar și copii de doi ani aduși de părinți să vadă cum se face un cămin.
Radu Ștefănescu a primit multe întrebări pe parcursul proiectului. Una a fost legată de forma stinghiilor de la geamuri. „Aveau doar rol structural pentru rigidizarea ramelor, protecția geamurilor sau exista și o altă semnificație?", se întrebau copii.
Explicația a venit din „The Kid”, filmul lui Charlie Chaplin, în care geamgiul din timpul marii depresiuni economice spărgea ferestre ca să poate vinde altele: geamurile mai mici sunt mai ieftine.
Philip tratează lemnăria recuperată de la casa veche cu o soluție a cărei rețetă e păstrată de Muzeul Astra din Sibiu.
La începutul toamnei, lucrurile erau pe un făgaș final. Casa avea pereți, acoperiș și primise chiar și podele noi. Clăcașii păreau chiar triști că toate distracția lor se terminase.
„Și, când credeam că lucrările s-au apropiat de final, managerul nostru de proiect ne-a convocat la o nouă clacă, pentru curățarea lemnăriei păstrate de la casa autentică: tocuri, geamuri, uși. Au venit vecini din sat și au lucrat chiar și în timpul săptămânii”, povestește Larisa.
Sâmbătă, pe 11 noiembrie, a fost o nouă clacă. O zi cu vreme rea și ploaie, dar munca acum e în interior: oamenii au de spoit pereții. Mai au de muncit la obiectele de lemn, dar speră să termine până la început de decembrie. Apoi, casa va fi donată comunității locale Corbeanca, iar aici se vor organiza activități pentru copii.
Pe 11 noiembrie, lucrurile au intrat în linie dreaptă. Localnicii au început să văruiască exteriorul locuinței.
170 de voluntari au ajutat la restaurarea căsuței de 61 de metri pătrați, în cele 11 luni care s-au scurs de când Radu Ștefănescu a văzut-o prima oară. Dacă valoarea proiectului cu care a convins primăria să accepte mutarea ei se ridica la 51 de mii de euro, până acum, banii cheltuiți efectiv au fost doar 20 de mii. Restul a fost munca benevolă a localnicilor. Ar mai avea nevoie de încă atâția ca să o predea la cheie, ca să devină muzeu.