Într-o Românie aflată în război, în care antisemitismul devenise politică de stat încă de pe vremea lui Carol al II-lea, în care sute de mii de oameni au fost deportați și uciși, au existat și oameni care au salvat oameni. Puțină lume știe că Regina Mamă Elena s-a opus și a acționat pentru a opri Holocaustul din România.
- Dosarul de la Institutul Yad Vashem din Israel, care acordă titlul de „drept între popoare” celor care au salvat evrei de la moarte în timpul Holocaustului, adună multe mărturii ale celor care au fost martori la acțiunile salvatoare ale Reginei.
- O notă secretă semnată de reprezentantul SS la București, Gustav Richter, arată că „Regina Mamă i-a spus fiului ei, Regele Mihai, că modul în care sunt tratați oamenii în această țară este rușinos și că ea nu îngăduie acest lucru pentru că fiul ei va fi asociat în istoria României cu crimele comise împotriva evreilor, sub numele de Mihai cel Groaznic”.
- Insistențele Reginei Elena au oprit extinderea deportărilor și în alte zone decât nordul Moldovei și Bucovina, au dus la trimiterea unui tren cu ajutoare în lagărele din Transnistria și repatrierea orfanilor de acolo înainte de finele războiului.
Dosarul de la Yad Vashem prin care Regina Mamă Elena cuprinde mărturii din care reiese că ea s-a opus cu fermitate la deportările evereilor din România
Cine era această femeie curajoasă despre care cărțile de școală nu scriu (încă) nimic, iar cercetătorii abia încep să îi descopere biografia?
Mama Regelui Mihai, Elena, a fost fiica cea mare a Regelui Constantin al Greciei şi a Reginei Sofia a Greciei. A venit în România în 1921, după căsătoria cu principele moştenitor al României, viitorul rege Carol al II-lea, la Atena, pe 10 martie 1921.
Regina Elena a jucat un rol important nu numai în viața copilului Mihai, dar și în viața Regelui Mihai. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Regina Mamă Elena a salvat de la deportare mii de evrei, iar din acest motiv a primit post-mortem, la 11 martie 1993, cel mai înalt titlu al statului Israel, acela de „drept în rândul popoarelor”.
„Regina Elena este un personaj destul de puțin cunoscut chiar și în lumea istoricilor, în afară de câteva chestiuni generale legate de mariajul ei cu Carol al II-lea și de această istorie personală nefericită legată de Regele Mihai, de perioada copilăriei și de perioada 1940-1947”, arată istoricul Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași.
Venită în România pentru a se pregăti să fie regină alături de Carol al II-lea, a avut inițial un mariaj fericit sau care cel puțin a fost prezentat ca fiind unul fericit. Principesa Elena este descrisă în foarte multe relatări ca fiind o figură jovială și deschisă „Dar apoi tot acest mariaj fericit a început să se destrame. S-a ajuns în 1925 la plecarea lui Carol și renunțarea lui la tron”, spune istoricul Dorin Dobrincu.
În primii ani ai căsătoriei cu Carol, Elena părea o femeie fericită. Este descrisă în mai multe documente ale vremii ca o fire veselă și optimistă.
După ce prințul Carol a renunțat la tron în 1926 și a decis să trăiască în străinătate alături de amanta sa, Magda Lupescu, Principesa Elena rămâne în România. Îl va educa pe Mihai cum știa ea mai bine. Și știa bine devreme ce avea ea însăși o educație rafinată și profund morală, era o fire optimistă și foarte activă.
Dar la 20 iulie 1927 Regele Fedinand, supranumit Întregitorul României, moare iar Mihai în vârstă de 5 ani şi 9 luni devine rege sub o Regenţă, din care făcea parte și unchiul său-Principele Nicolae. Elena poartă numele de Principesă-Mamă, Regina Mamă fiind Regina Maria, soția lui Ferdinand.
Elena își învață copilul cum să se comporte la ceremoniile oficiale la care este nevoit să participe, stă tot timpul cu el și îi ia un profesor cu care micuțul Rege ia lecții. În același timp, Elena are grijă ca fiul ei să aibă activități potrivite copiilor de vârsta lui, să se joace.
Principele Carol şi principesa Elena şi-au petrecut prima săptămână din luna de miere la Palatul Tatoi, lângă Atena, reședința regiloir Greciei. Se pare că aici a fost conceput Mihai. Nașterea, la 25 octombrie 1921, la Foișor/Peleș, a fost dificilă. Elena nu a mai putut avea alți copii.
Până în 1932, când a fost silită să plece în exil, din cauza Restaurației lui Carol al II-lea (acesta a trecut peste interdicția impusă de tatăl său defunct și a revenit la tron), Elena a fost tot timpul în preajma lui Mihai. Despre perioada în care a fost rege-copil, Regele Mihai nu-și aducea aminte decât vag. Tatăl absent a apărut mai târziu în viața lui.
Mihai știa că tatăl lui se îmbolnăvise și era la Paris, iar el îi trimitea regulat jucării, după cum amintește istoricul Arthur Gould Lee în cartea „Regina-Mamă Elena a României”.
Împrejurările istorice au făcut ca după moartea Regelui Ferdinand, oamenii politici de atunci în frunte cu Iuliu Maniu să plănuiască întoarcerea lui Carol al II-lea. Elena nu a fost consultată, ci pusă în fața faptului împlinit, iar la 8 iunie 1930 Carol al II-lea își ținea primul discurs ca Rege într-o ceremonie fastuoasă în Parlament.
Oamenii politici o îndemnau să se împace cu Carol și să anuleze divorțul pentru „binele țării”, dar aranjamentul s-ar fi făcut cu prețul ipocriziei într-un menaj a trois, iar Elena refuzat acest lucru. Carol a pedepsit-o inițial prin neacordarea titlului de Regină Mamă, iar apoi printr-un regim draconic al prezenței lui Mihai la ea.
Regina Maria a fost alături de nepotul ei și de Regina Elena, dar avea viziuni diferite asupra educației nepotului. Era însă foarte atentă să nu lezeze în vreun fel autoritatea mamei. Fire voluntară, Maria știa ce înseamnă să fii sincer cu tact.
Carol o îndepărtează treptat pe Elena de fiul ei. Regina Elena era conștientă că într-o zi ar fi putut să nu-l mai vadă pe Mihai, iar semnele erau clare după ce Carol își luase fiul din casa de pe bulevardul Kiseleff unde în crescuse la marele Palat Regal de pe Calea Victoriei.
Un moment decisiv a fost când Mihai s-a îmbolnăvit de difterie, iar tatăl lui l-a obligat să meargă la parada de 10 Mai, cu toate că sănătatea lui era pusă în pericol. Elena a realizat atunci că micul prinț va fi permanent obiectul disputei dintre părinții lui, subliniază istoricul Arthur Gould Lee.
În cele din urmă, în 1932, a fost silită să plece în exil la Florenţa, cu gândul că se va putea întoarce de ziua lui Mihai pe 25 octombrie, ceea ce a și făcut. Atunci a încercat să rămână în România să fie aproape de fiul ei cât mai mult, însă toată lumea - apropiați sau mai puțin apropiați - au conchis că ea e o sursă de enervare pentru Regele Carol al II-lea.
Necazul cel mai mare era însă altul. Programul lui Mihai era stabilit în detaliu de tatăl lui, se scurgeau săptămâni fără să îl vadă. În acest timp, principesa trăia izolată și umilită.
În țara acestui Vodă autoritar, cei care frecventau casa Elenei, riscau să își piardă funcțiile și influența și să fie la rândul lor izolați. Principesa Elena pleacă definitiv din România și se stabilește la Vila Sparta de la Florența, o locuință cumpărată de familia ei de la Atena.
Convenția încheiată cu fostul soț era ca Mihai să-și viziteze mama de două ori pe an câte o lună. Totul se petrecea însă sub atenta supraveghere a aghiotanților trimiși de Regele Carol al II-lea. Vizitele lui Mihai la mama sa s-au desfășurat timp de 8 ani.
„În timpul vizitelor, Mihai nu avea aproape deloc libertate de mișcare. Nu avea voie să călătorească împreună cu mama lui dincolo de o zonă limitată în jurul casei sau hotelului unde locuiau, indiferent de motivele călătoriei”, după cum arată istoricul Arthur Gould Lee.
În timpul vizitelor la mama sa, cei doi erau supravegheați și putea face doar anumite lucruri. Europa devenea tot mai tensionată și norii extremismului începuseră să o împânzească.
Distanța fizică dintre Mihai și mama sa nu i-a îndepărtat unul de celălalt, ci dimpotrivă. Revederile lor erau tot timpul un moment de apropiere și bucurie sufletească. Totul se întâmpla într-o Europă infectată din ce în ce mai grav de extremism. Italia era deja dominată de mulți ani de fascistul Benito Mussolini.
Istoricul Dorin Dobrincu explică pentru Europa Liberă contextul istoric în care au loc plecarea și întoarcerea din exil a Elenei, în 1940:
„România era o democrație liberală, dar cu limite evidente. În primul rând, naționalismul era în ofensivă, un naționalism etnic, șovin. Era răspândit în toată partea asta de lume, nu numai în România. Creștea antisemitismul, creșteau mișcările extremiste, nu doar comuniștii care produseseră spaimă în primii ani postbelici, dar se ridicau fasciștii care produceau niște mișcări foarte violente”, spune Dorin Dobrincu.
Restaurația lui Carol al II-lea s-a petrecut chiar în toiul Marii Crize cu care au debutat anii '30. Temerile și lipsa de soluții economice au dus la experimente politice. Unele s-au dovedit dezastruoase, iar Europa a fost împinsă în război.
„Pe acest fond favorabil extremismului, s-a pliat pe criza economică mondială ce venise și în România, erau probleme mari în interior. Guvernele nu durau prea mult. A fost o speranță venirea țărăniștilor (conduși de Iuliu Maniu, favorabil întoarcerii lui Carol n.n.). În acest context, se întoarce Carol în țară, iar el determină plecarea Elenei, care avea să rămână în exil până în 1940, când are loc o schimbare dramatică, în contextul prăbușirii granițelor României. Atunci Antonescu îl obligă pe Carol al II-a să abdice”, mai arată Dobrincu.
La finele lui iunie 1940, URSS ocupă Basarabia și Bucovina de Nord, la 30 august România pierde Transilvania de Nord prin Dictatul de la Viena, iar în septembrie pierde Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.
Carol al II-lea renunță la tron și părăsește țara, conducerea este preluată de generalul Ion Antonescu alături de extrema dreaptă. Mihai devine rege cu Garda de Fier sub ferestrele Palatului Regal, la 19 ani neîmpliniți.
Îți mai recomandăm Întoarcerea acasă. Umilința de a fi izgonit, fericirea de a iubiÎn noile condiții, Elena se întoarce în România la chemarea lui Ion Antonescu și primește titlul de Regină Mamă.
„Pentru a avea stabilitate într-un context extrem de complicat, Antonescu o cheamă pe Regina Elena să se întoarcă în România. A flatat-o pentru că voia să aibă stabilitate”, explică Dorin Dobrincu.
Întoarsă în țară, Elena devine consiliera de nădejde a lui Mihai și martoră la momentele grele prin care trece țara și implicit fiul său.
Ion Antonescu este cel care a chemat-o pe Regina Elena în România pentru a-l ajuta pe Regele Mihai la respectarea protocolului, dar îl trata pe Regele Mihai ca pe un copil.
În 1941, are loc Pogromul de la Iași, anul acesta s-au împlinit 80 de ani de la acest tragic eveniment, cu greu recunoscut de statul român. Tot în 1941 are loc masacrul de la Odesa, în care Armata Română ucide ca represalii pentru aruncarea în aer a Statului Major 20.000 de civili, majoritatea evrei.
Informații despre ororile care se întâmplau evreilor ajungeau din ce în ce mai frecvent la Regina Elena.
În 1942, Regina Elena a salvat mii și mii de evrei realmente prin faptul că la 30 octombrie s-a opus categoric unor noi valuri de deportări. Până atunci, regimul Antonescu deportase în Transnistria evreii care locuiau în Moldova și Bucovina.
Apartenența la Axă reclama participarea României la „Soluția Finală”, adică la eliminarea tuturor evreilor - prin ucidere, sterilizare, marginalizare, etc. Tributar extremei drepte, Antonescu a acceptat pe fondul unui vechi antisemitism al românilor care privea însă mai ales evreii din Moldova unde aceștia erau mai numeroși.
Departe de București și într-un climat informațional controlat de cenzură, informațiile despre ceea ce se întâmpla în lagărele românești în Transnistria au ajuns greu la mediile intelectuale din Capitală, și ele infestate de antisemitism.
Dar în Transnistria au murit de foamete, de frig, de boli, împușcați, spânzurați între 150.000 și 300.000 de evrei, mulți înainte de 1942. „Nu este nimic ascuns care să nu iasă la lumină”, spune Evanghelia. Or, o crimă de asemenea proporții nu putea fi mușamalizată.
Aici intervin și Patriarhul Nicodim, și Regina Elena. Sora ei era deja închisă într-un lagăr nazist, era folosită drept cobai în experimente medicale. O mătușă a Elenei murise deja în lagăr. Elena știa ce riscă.
Nota informativă semnată de ofițerul SS Richter depusă la dosarul de la Yad Vashem pentru Regina Mamă Elena
Dovada de la nemții care o urmăreau pe Regina Mamă Elena pentru acțiunile ei de salvare a evreilor din România.
În dosarul de la Yad Vashem, prin care Regina Elena a fost numită „drept între popoare” există și o notă a ofițerului SS de la București în care descrie insistența cu care Elena a intervenit pentru oprirea deportării evreilor.
Iar faptul că Regina Elena și-a riscat realmente viața pentru salvarea evreilor, cum este consemnat în dosarul Yad Vashem pentru obţinerea titlului de „drept între popoare" din partea Israelului, este de necontestat.
Presat de Elena, de Patriarh, dar și de oameni politici democrați care începeau să înțeleagă ce se întâmplă, Antonescu începe să ezite. Invocând faptul că situația Transnistriei era neclară, Ion Antonescu refuză să deporteze evreii rămași acasă.
După marea înfrângere a Axei la Stalingrad, deci inclusiv a Armatei Române, Antonescu avea și un argument strategic. Urma înfrângerea lui Hitler. În 1943, România oprește toate deportările.
În toamna lui 1943, Regina Elena pornește altă bătălie. Vrea să repatrieze orfanii evrei din Transnistria. Operațiunea a fost împiedicată de Adolf Eichmann însuși, cel care superviza Holocaustul în toată Europa. Ion Antonescu a avertizat-o pe Elena că este în pericol și i-a recomandat să se oprească.
Regina Elena a primit titlul de „Drept între popoare” post mortem pentru salvarea a mii de evrei de la deportarea în lagărele din Transnistria.
„Regina Elena l-a influențat pe Mihai în atitudinea mai omenoasă pentru că societatea românescă era foarte dură. Aceasta a avut un rol important în educația lui”, spune istoricul Dorin Dobrincu.
De ce pentru acțiunea ei de salvare a evreilor, Regina Mamă Elena a primit abia postmortem la 11 martie 1993, titlul de Dreaptă între Popoare? Iată ce spune Regele Mihai:
Eugen Simiu a scris o scrisoare rabinului Alexandru Safran din Elveția în care îi spunea că el este în viață datorită Reginei Mamă Elena
În dosarul de la Yad Vashem există multe mărturii ale oamenilor salvați de Regina Mamă Elena
Regina Elena este una dintre cele peste 60 de persoane din România care au fost decorate cu această înaltă distincție. Potrivit cutumei, pentru fiecare salvator în marele parc al Memorialului de la Yad Vashem a fost plantat un măslin. Simbol al păcii și al aducerii aminte devreme de măslinul este unul dintre cei mai longevivi copaci, se înalță vreme de sute de ani, chiar milenii.
Cel care a propus oficial acordarea titlului a fost rabinul Alexandru Șafran însuși care a spus că regina a răspuns tuturor apelurilor lui pentru trimiterea de ajutoare deportaților din Transnistria, pentru repatrierea orfanilor din Transnistria, și, în sfârșit, pentru evitarea deportării restului populației evreiești.
Într-un interviu acordat BBC în 1998, Rabinul Șafran a spus că „ea a fost o adevărată mamă pentru populația evreiască din România, populație crunt obidită în perioada Holocaustului”.
Rabinul Alexandru Şafran a vorbit adesea despre atitudinea plină de nobleţe şi riscurile luate de Regina-mamă Elena în intervenţiile sale în favoarea evreilor din România.
Atrocitățile din cel de-al doilea război mondial nu s-au terminat odată cu eliberarea României de nazism. După ce Armata Roșie a ocupat România, Regina Elena a fost martora acaparării țării de către comuniști.
„În anii 1944-1947, când România iese din alianța cu Germania lui Hitler și trece de partea Aliaților, dar de fapt este ocupată de Armata Roșie, țara începe să fie controlată încet-încet de comuniști. Până la finalul lui 1944 este o perioadă complicată pentru România și pentru Regele Mihai. Regele avea mulți sfătuitori, inclusiv din partidele politice, și toți sperau că România nu va rămâne în spatele Cortinei de Fier”, explică istoricul Dorin Dobrincu.
După ce s-a întors din exil, Regina Elena a vizitat toate regiunile țării alături de fiul ei Mihai
Regina Elena asistă la unele dintre discuţiile dintre Rege şi liderii politici democraţi și se teme pentru viața fiului ei. Una dintre cele mai grele întâlniri descrise de Regina Elena în jurnalul ei este cea dintre Petru Groza la instalarea primului guvern pro-sovietic în România.
„A fost cea mai îngrozitoare zi. Bietul Mihai este la capătul puterilor, pentru că jumătate dintre ei îl trag într-o parte, iar jumătate în cealaltă parte. Orașul se află sub controlul tancurilor și soldaților lui Malinovski. Așa că Mihai n-are de ales. Trebuie să cedeze”, scrie Regina Elena în jurnalul ei preluat de Arthur Gould Lee.
Îți mai recomandăm Stalingrad, 23 august și despărțirea de Hitler. Putea fi evitată ocupația sovietică?Mama este înspăimântată la gândul că Mihai ar fi putut fi arestat de ruși în cazul în care refuza instaurarea Guvernului Groza. Dar comandamentele care au dus la această decizie au fost de cu totul altă natură.
Țara era pradă tulburărilor instrumentate de agenți NKVD care începuseră să infiltreze sindicatele sau de militarii sovietici aflați în număr mare pe teritoriul României (până la 700 de mii la o populație de 17 milioane de locuitori) în timp ce Transilvania se afla sub administrație sovietică, Armata Română lupta la mii de kilometri pe Frontul de Vest.
Regele Mihai a recunoscut guvernul Petru Groza în urma presiunii bolșevicilor
Ulterior, Regele Mihai intră în greva regală, refuzând să mai semneze decretele guvernului pro-sovietic Petru Groza. Aranjamentele între Washigton și Londra pe de o parte și Moscova pe de altă parte, au surclasat problema românească.
Anglo-americanii au acceptat guvernul Groza, cu un adaos de doi miniștrii democrați, unul țărănist și altul liberal. Cum nu avea alternativă, Mihai I a încetat în ianuarie 1946 greva regală. O perioadă în care presiunile sovietice asupra familiei regale nu au încetat nicio clipă.
Regina Elena scrie în jurnalul său că un oficial sovietic le-a spus direct că dacă Mihai nu încetează la plângerile transmise SUA și Marii Britanii va fi închis într-un ospiciu.
Îți mai recomandăm Abdicarea povestită de Regele însuși: Groza cu revolverul, artileria afară și amenințarea cu asasinate în masăPractica avea să fie aplicată pe scară largă peste câteva decenii în URSS, contra opozanților și recalcitranților de orice fel și a fost aplicată frecvent în anii '80 și în România.
Pe de altă parte, Regina Mamă știa că numărul deținuților politici arestați de sovietici și de guvernul marionetă Groză se ridica deja la 200.000. Încă doi, ea și fiul ei n-ar fi fost mare lucru...
La 30 decembrie 1947 Regele Mihai este forțat să abdice și cei doi pleacă în exil.
Regina Elena a fost apropiată de cele cinci nepoate ale sale, fiicele Regelui Mihai.
Regina Mamă Elena continuă să joace un rol în viața copilului său și în exil, fiind aproape de cele 5 nepoate. A locuit la Vila Sparta de la Florența până în 1980 când a fost nevoită să o vândă. Făcuse datorii ca o poată întreține, nu o mai putea păstra.
S-a mutat într-un apartament la Lausanne care nu îi plăcea, dar avea cel puțin avantajul că de a fi aproape de fiul ei care locuia în apropiere, în micul orășel Versoix.
Principesa Margareta, care o striga „Amama”, spune că Regina Elena a fost steaua ei călăuzitoare.
„Ea m-a învăţat multe despre viaţă, mi-a deschis ochii către tot ceea este frumos şi bun pe lume. Ea mi-a arătat ceea ce este urât sau primejdios, dar m-a lăsat să învăţ singură din propriile mele greşeli. Regina a fost un îndrumător plin de tact, nu pentru că dădea sfaturi, ci pentru că întrupa adevărata înţelepciune care spune că trebuie să înveţi singur, din propria ta voinţă, pentru a te forma, ca om”, a spus Margareta la reînhumarea Reginei Elena, în 2019, la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Trupul Reginei Mame Elena a fost repatriat în octombrie 2019. Inițial, în noiembrie 1982, a fost înmormântată la Lausanne unde și-a petrecut ultima parte a vieții ei în exil.
Îți mai recomandăm Editorial | 1921-2021. Secolul Regelui Mihai