Fragmentele de dronă au fost ridicate după mai multe acțiuni de căutare făcute duminică, 8 septembrie, în urma atacurilor rusești din noaptea de sâmbătă spre duminică asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, potrivit unui comunicat al MApN.
Ministerul Apărării mai spune că cercetările vor fi continuate în perioada următoare și în zona localității Caraorman, din același județ, aflată la 38 de kilometri de Periprava, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.
„Menționăm că atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură”, spune MApN.
Îți mai recomandăm „Asta este!” | Cine întârzie legile care ar putea autoriza doborârea dronelor ruseștiO dronă rusă a fost identificată sâmbătă noaptea (7 spre 8 septembrie) în spațiul aerian românesc, în județul Tulcea. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru „monitorizarea situației aeriene”.
„În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4:08”, arată Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.
Armata și Ministerul Afacerilor Externe au anunțat că țin legătura cu forțele aliate din NATO și că informează NATO în timp real cu privire la această situație.
Pe 8 septembrie, și Letonia a acuzat Rusia că a încălcat spațiul aerian al țării cu drone militare.
Îți mai recomandăm Letonia acuză Rusia că o dronă a intrat în spațiul său aerian. O altă dronă a survolat RomâniaÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, un mesaj R0-Alert a fost transmis inițial pentru locuitorii din Tulcea, apoi pentru cei din Constanţa.
Mesajul avertiza despre riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.
Peste 970.000 de oameni locuiesc în cele două județe de la malul Mării Negre, cărora li se adaugă turiștii din Deltă și de pe litoral.
Alte incidente și alerte de securitate cu drone sau bucăți de drone străine pe teritoriul României
6 septembrie 2023 - MApN anunță că militarii români au găsit, în seara zilei de 5 septembrie, pe malul românesc al Dunării, „elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”;
9 septembrie 2023 – președintele Klaus Iohannis anunță: „Identificarea astăzi, de către autorităţile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă”.
11 octombrie 2023 – o nouă dronă kamikaze a Rusiei e descoperită în România, după un nou bombardament rusesc asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, în regiunea Odesa;
14 decembrie 2023 – o nouă dronă cade în România, într-un perimetru nelocuit, aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu în zona de graniță cu Ucraina, anunță Ministerul Apărării Naționale.
9 spre 10 februarie 2024 – autoritățile din Tulcea și Galați emit trei mesaje Ro -Alert, iar avioane de luptă F – 16 sunt ridicate după ce forțele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail și Reni, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.
25 iulie 2024 – Ministerul Apărării anunță că a găsit resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2 în apropierea localității Plauru, jud. Tulcea.
20 august 2024. Specialiști ai MApN au ridicat fragmente de dronă căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării, după atacurile rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.