Rise Project publică o nouă investigație despre goana după terenurile care dețin aur cât rezerva BNR

Aurville, investigația Rise Project despre tranzacțiile cu terenuri care adăpostesc aur

„A fost odată un sat care a supraviețuit aurului de sub el, abuzurilor comuniste și unei tragedii miniere, până când a fost inundat cu bani și a dispărut„, așa începe cea mai nouă investigație a Rise Project despre tranzacțiile pentru un teren care are resurse de aur de peste 3 miliarde de euro.

Rise Project a scris despre un filon de aur din Munții Apuseni, pe care compania Deva Gold îl urmărește de ani de zile, cumpărând terenurile și pădurile care îl acoperă, iar pentru puținele suprafețe care încă se mai află la proprietarii inițiali, Guvernul pregătește un proiect de lege. Aurville i-au spus jurnaliștii de la Rise Project acestui teritoriu care valorează cât rezervele de aur ale României.

„La Certeju de Sus, în inima Apusenilor, afacerile cu pământ s-au făcut în subteran. Cu preț special pentru prieteni.

Unul e primarul comunei. Celălalt a făcut posibilă afacerea și conduce corporația minieră de peste 20 de ani.

S-au întâlnit regulat la notar. Compania a plătit, primarul a încasat. L-au urmat consilieri locali, funcționari cheie din primărie, neamurile lor, preotul, pădurarul și tot așa, sute de localnici încolonați la casieria companiei să ia banii pe pământ.

RISE Project le-a obținut tranzacțiile. Cifrele alcătuiesc harta unei scheme imobiliare care aspiră, la grămadă, terenuri revendicate și păduri traficate pentru aurul de miliarde din adâncuri.

Dar s-au poticnit într-un deal.

Aici se dă lupta finală, în mijlocul unei păduri parcelate abuziv și amenințate cu dispariția. Și în timp ce aleșii locali s-au îmbogățit, alți săteni aleargă prin tribunale să recupereze proprietăți vândute deja companiei.

Fondată de părintele afacerii “Roșia Montană”, printr-un aranjament din anii ’90, Deva Gold a obținut gratis dreptul să exploateze rezervele strategice.

“Aurville” e tabloul unui loc istoric, unde aurul vede lumina de sute de ani, dar care a devenit repede al nimănui”. Articolul integral, aici