România va trimite Siriei, țară grav afectată de cutremurul de luni, din Turcia, bunuri în valoare de peste 2 milioane de lei, constând în alimente, haine, paturi, saltele, pături și saci de dormit prin Mecanismul European de Protecție Civilă, activat la solicitarea Siriei. De asemenea, Turcia va primi din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse de adăpost.
Decizia a fost luată joi seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Bunurile care vor fi trimise constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament, îmbrăcăminte dar și produse alimentare, conserve.
Acestea vor puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, anunță Guvernul României.
Detaliile privind efectuarea transportului se stabilesc între Departamentul pentru Situații de Urgență și Comisia Europeană iar transportul se realizează pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naționale sau din alte surse, în funcție de necesități.
Fondurile se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din bugetul Ministerului Apărării Naționale și, după caz, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
De asemenea, vineri dimineață, la solicitarea adresată României de Comisia Europeană, prin Mecanismul European de Protecție Civilă (ECHO-ERCC), România va pune la dispoziție Turciei, din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse de adăpost.
Toate cheltuielile vor fi asigurate 100% din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale și în legătură proiectul cu titlul Romanian Shelter Capacity (RO-Shelt).
Îți mai recomandăm Peste 21.000 de morți în cutremurul din Turcia și Siria. Mii de supraviețuitori riscă să moară de frigInspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin unitățile subordonate, va asigura încărcarea și transportul produselor până la stațiile CFR Marfă, care va asigura transportul produselor până în Turcia, pe ruta România-Bulgaria-Turcia.
Ministerul Apărării Naționale va asigura transportul personalului specializat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care va asigura la destinație, instruirea privind punerea în funcțiune/montarea echipamentelor, a personalului autorităților de protecție civilă din Republica Turcia.
Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acțiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacități de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfășurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.
Prin acest program, produsele pot fi puse la dispoziția țărilor care se confruntă cu situații de urgență de amploare și care în baza cererilor de asistență internațională înaintate, echipamentele/materialele să fie transportate, sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, statelor puternic afectate de diverse situații de urgență.
Din același stoc, în luna decembrie a anului trecut, 40 de generatoare au fost trimise Ucrainei invadate de Rusia și a cărei infrastructură civilă și energetică a fost supusă sistematic atacurilor cu rachete rusești.