Într-o prezentare a evoluției coronavirusului în UE, dr Andrea Ammon, directoarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul bolilor din UE, a spus că România se află printre cele patru țări europene, alături de Polonia, Suedia și Marea Britanie, care „nu au schimbări substanțiale în ultimele 14 zile”, în vreme ce toate țările europene au depășit vârful primului val al pandemiei. Doar Bulgaria continuă pe o curbă ascendentă. Monitorizarea a luat în calcul 31 de țări europene.
Îți mai recomandăm Coronavirus 15 mai. Ce se schimbă, ce măsuri noi vin, cum se guvernează
România a instaurat starea de urgență la 15 martie, când abia se trecuse de pragul primelor 100 de cazuri depistate și nu se înregistrase încă niciun deces. Aveau să apară primii trei morți în aceeași zi, pe 22 martie. Între timp, până la declararea stării de urgență, se aplicau deja restricții, începând cu 8 martie, în cazul adunărilor publice și se închiseseră deja școlile.
În 50 de zile în care România a funcționat după sloganul #stăm acasă, au fost diagnosticați 13. 512 oameni și au murit 818.
Datele statistice anunțate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) arată că în ultimele două săptămâni situația îmbolnăvirilor și a deceselor este, practic, neschimbată, în creștere continuă, cu o medie de 25-30 de morți/zi și cu o medie de 300 de noi cazuri înregistrate zilnic.
Care este numărul real al îmbolnăvirilor
O discuție amplă și intensă se poartă peste tot în lume despre numărul real al persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus. Relevant în această discuție este numărul total al testelor efectuate raportat la totalul populației.
Îți mai recomandăm Klaus Iohannis: Nu voi prelungi starea de urgență. Din 15 mai, intrăm în stare de alertă
În România, știm că există peste 13.500 de persoane diagnosticate și că s-au efectuat, până la 4 mai, data publicării acestui articol, aproape 200.000 de teste, mai exact, 199.068 de teste. Asta nu înseamnă că au fost testați toți atâția oameni, pentru că, așa cum a anunțat zilele acestea GCS, unele persoane sunt testate de mai multe ori. De pildă, cei aproape 5.300 de oameni care s-au însănătoșit în România au fost testați de trei ori, iar în mai multe cazuri, prelevarea și analiza probelor s-a repetat.
Autoritățile din România nu au dat niciodată, de la data de 26 februarie, când s-a anunțat primul caz de Covid19 în țară, numărul persoanelor care au fost testate. La numărul de teste, care se apropie acum de 200.000, s-a ajuns în două luni, însă în prima etapă s-a testat extrem de puțin, în condițiile în care în februarie se afla în țară un singur aparat PCR.
La 15 martie, de pildă, se făcuseră doar 2.929 de teste și se depistaseră 102 cazuri, iar la 1 aprilie, două săptămâni mai târziu, se făcuseră 26.609 teste și erau diagnosticați 2.460 de oameni (muriseră la acea dată 85 de oameni). A crescut, așadar, capacitatea de testare, însă rata de testare a rămas mică, cu o medie de 1.500 de teste/zi în perioada 15 martie-1 aprilie. În întreaga lună aprilie, în plină stare de urgență, s-au făcut 148.765 de teste, adică o rată medie de 4.958 de teste pe zi. La 30 aprilie, în România fuseseră diagnosticați 12.240 de oameni.
Raportat la populație, cele aproape 200.000 de teste făcute până acum ar reprezenta 10.000 de teste la 1 milion de locuitori. Același raport îl găsim în Suedia, țara care nu a luat măsuri speciale de oprire a răspândirii coronavirusului. Țările din vestul Europei sau din Europa Centrală au testat considerabil mai mult, potrivit datelor de la Institutul Johns Hopkins
- Italia are 2.153.772 de teste, cu peste 35.000 de teste la 1 milion de locuitori
- Spania are 1.932.455 teste, cupeste 41.000 teste la 1 milion locuitori
- Germania 2.547.052 teste în total, 30.400 la 1 milion de germani.
- Marea Britanie 1.206.405 total teste, adică 17.771 la 1 milion de locuitori
- Franța 1.100.228 în total, rata de 16.800 la un milion locuitori
- Portugalia are 450.000 total teste, 44.000 la un milion
- SUA 7,2 milioane teste în total, cu peste 21.000 la fiecare milion de locuitori
- Coreea de Sud, 633.921 total teste, 12.365 la un milion
- Polonia, total de 375.948, adică 9.933 la un milion
- Cehia, 261.548 total teste, cu rata de 24.423 la un milion de locuitori
- Ungaria, 83.958 total teste, adică 8.900 la un milion de locuitori.
Despre sistemul de testare, au existat dubii că ar reflecta numărul real al infectării cu noul coronavirus încă din luna martie, când premierul britanic, Boris Johnson, înainte de a fi diagnosticat cu Covid 19, a anunțat că estimările cercetătorilor britanici arată că de zece ori mai mulți oameni decât fuseseră până atunci depistați în Regatul Unit este posibil să se fi infestat.
Asimptomaticii
Cercetătorii de la Universitatea din Bonn au anunțat datele unui studiu care relevă că este posibil ca populația Germaniei să fi fost infectată cu noul coronavirus într-un număr de zece ori mai mare decât cel pe care îl prezintă testele, pe baza cărora se fac raportările oficiale.
Unul dintre argumentele cercetărorilor germani este că persoanele asimptomatice pot transmite boala nestigherite, iar în multe țări autoritățile nu se concentrează pe această categorie de oameni - cei fără semne ale bolii. Din aceeași perspectivă, un studiu al cercetătorilor de la Oxford, publicat de revista Science, consideră că jumătate din cazurile de îmbolnăviri cu Covid 19 provin tocmai de la cei fără simptome.
În România, asimptomaticii nu au fost testați. Autoritățile au schimbat de cinci ori, începând cu luna februarie, atât criteriile de testare, cât și algoritmul de diagnostic al bolii.
Nici în luna martie, când s-a consumat intrarea în țară a peste 300.000 de români veniți din așa-numitele zone roșii, nu s-au făcut astfel de testări. Oamenii au fost trimiși în carantină, fie instituționalizată, fie la domiciliu, însă testați au fost doar cei cu simptome.
La un moment dat, pe 27 martie, au fost introduși între cei care trebuie testați obligatoriu medicii și cei care lucrează în spitale, după ce s-a constatat că mai multe spitale deveniseră sursă de contaminare, iar peste 200 de doctori și asistenți fuseseră diagnosticați.
În prezent, sunt testați - dintre asimptomatici - bolnavii de cancer și femeile însărcinate aflate în carantină sau care au intrat în contact cu bolnavi, cei care îngrijesc bătrânii din centrele de îngrijire.
Potrivit unui studiu lansat de Centrul pentru Inovație în Medicină, care a aplicat un model matematic din revista britanică Lancet, în România, cele trei scenarii de evoluție a coronavirusului prevedeau ca vârful pandemiei ar putea apărea
- între 1 și 20 mai, cu revenirea celui de-al doilea val în 26 septembrie
- între 1 și 20 iunie
- între 1 și 20 iulie, în care nu sunt respectate măsurile de distanțare socială