Românii care vor să meargă în Ungaria trebuie să stea în carantină două săptămâni până au două teste Covid-19 negative

Autorităţile ungare au anunţat duminică noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări, care vor intra în vigoare de miercuri, 15 iulie, ora 00,00, informează Ministerul român al Afacerilor Externe.

Condiţiile de intrare vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde - fără restricţii, zona galbenă - cu restricţii şi zona roşie - nu este permisă intrarea.

Îți mai recomandăm Ce opțiuni au românii pentru vacanța din această vară și cum se poate reinventa turismul românesc

Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile ungare, România a fost inclusă pe lista statelor galbene, precizează MAE.

Cetăţenilor care intră în Ungaria din România le sunt aplicabile următoarele dispoziţii: la intrarea în această ţară vor fi supuşi examinării medicale, iar în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 nu li se va permite accesul; în situaţia în care nu prezintă simptome, aceştia vor fi obligaţi să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile (instituţionalizată sau prin izolare la domiciliu), fiind luaţi în evidenţele autorităţilor sanitare ungare.

Intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetăţenilor care vin din România şi care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferenţă de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Îți mai recomandăm Grecia schimbă temporar regulile pentru cei care vor să intre în țară cu mașina: până marți nu se mai emit formulare de călătorie

Totodată, MAE precizează că autorităţile ungare pot permite accesul, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetăţenii anumitor state vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră.

Lucrătorii sezonieri din România pot, de asemenea, intra pe teritoriul Ungariei, cu condiţia ca angajatorul ungar să transmită poliţiei locale un formular electronic cu datele de identificare a acestora.

Punctele de trecere a frontierei în acest scop vor fi stabilite de conducerea poliţiei ungare.

Autorităţile ungare precizează că tranzitul este permis în anumite condiţii și anume: durata să nu depăşească 24 de ore; persoanele care nu prezintă simptome specifice infecţiei cu COVID-19 pot demonstra scopul călătoriei, respectiv dreptul de intrare în ţara de destinaţie, eventual de tranzit.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă, precizează MAE.