Rusia expulzează un diplomat britanic după ce Ucraina a primit permisiunea folosirii rachetelor britanice pe teritoriul Rusiei

O femeie trece prin fața Ambasadei Marii Britanii la Moscova, 13 sesptembrie 2024

Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat britanic pentru presupuse activități de spionaj, în condițiile în care tensiunile dintre Londra și Moscova au crescut după ce Ucraina a început să folosească armele britanice pentru a lovi în interiorul Rusiei.

FSB, agenția națională de informații a Rusiei, a anunțat marți că a acționat pe baza documentelor care acuză un diplomat britanic că se implică în „activități subversive care amenință securitatea țării”, scrie The Guardian.

Serviciul rus de informații susține că diplomatul britanic „a furnizat intenționat informații false atunci când a solicitat intrarea în Rusia, încălcând astfel legea rusă”.

Presa rusă a informat că diplomatului i-a fost acordat un termen limită de două săptămâni pentru a părăsi țara.

Potrivit FSB, diplomatul britanic, a cărui fotografie a fost distribuită de buletinele de știri TV rusești, l-a înlocuit pe unul dintre cei șase diplomați din Marea Britanie expulzați de Rusia în luna august tot pentru acuzații de spionaj.

Biroul britanic de Externe, Commonwealth și Dezvoltare (FCDO) a declarat la acea vreme că acuzațiile sunt lipsite de temei.

Ministerul rus de externe a declarat că l-a convocat pe ambasadorul britanic la Moscova, Nigel Casey. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea FCDO.

Relațiile dintre Marea Britanie și Rusia au coborât la un nou minim săptămâna trecută, după ce Marea Britanie a fost de acord să permită Ucrainei să folosească rachete Storm Shadow asupra țintelor din interiorul Rusiei.

Unda verde a venit la câteva zile după ce Joe Biden, președintele SUA, a fost de acord să facă același lucru pentru arma similară americană Atacms cu rază lungă de acțiune, potrivit presei americane.

Decizia de a aproba loviturile a fost luată ca răspuns la desfășurarea a peste 10.000 de soldați nord-coreeni la granița Rusiei cu Ucraina, despre care oficialii britanici și americani au avertizat că este o escaladare semnificativă a conflictului care durează de trei ani, de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.

Kievul a folosit de atunci rachete Storm Shadow pentru a lovi un cartier general de comandă din satul Mar'ino din regiunea Kursk.

Miercuri, Bloomberg a scris că Marea Britanie a trimis alte zeci de rachete în Ucraina în urmă cu câteva săptămâni.

Săptămâna trecută, președintele rus, Vladimir Putin, a intensificat conflictul cu Occidentul lansând o rachetă balistică experimentală asupra unei ținte militare din orașul ucrainean Dnipro.

El a mai spus că Moscova „avea dreptul” să lovească țările occidentale care au furnizat Kievului arme folosite împotriva țintelor rusești.

De la invadarea Ucrainei, Regatul Unit și Rusia s-au angajat periodic în expulzări de diplomați, ceea ce reflectă relațiile tensionate dintre cele două țări.

În mai, Marea Britanie l-a expulzat pe un înalt atașat rus, pe care l-a acuzat că este de fapt ofițer de informații militare sub acoperire.

Îți mai recomandăm Doi spioni ruși prinși înaintea unui atac asupra turnului TV din Kiev
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI