„Pe 11 mai, ambasadorul român Christian Istrate a fost invitat la Ministerul Rus de Externe, unde i s-a înmânat o notă din partea ministerului prin care căpitanul G. Iliescu, atașat adjunct al apărării la Ambasada României, este declarat persoana non grata”, transmite agenția rusă TASS, care citează Ministerul rus de Externe.
Oficialul român a primit termen 72 de ore pentru a părăsi teritoriul Federației Ruse.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că Rusia l-a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României în Federaţia Rusă.
Decizia de marți a rușilor este o replică la ceea ce ei numesc „anunțul nejustificat” al părții române.
Pe 26 aprilie, autoritățile române l-au declarat persona non grata și expulzat pe Alexei Grișaev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la București.
În replică, ambasadorul rus Valeri Kuzmin a precizat la acel moment că Rusia își rezervă dreptul de a „adopta măsuri de răspuns corespunzătoare” și a calificat gestul autorităților române ca unul „neprietenos”.
Expulzarea lui Grișaev nu a fost făcută, însă, în consecința vreunei acțiuni prietenești a diplomatului rus, ci pentru că „activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.
Adică, în termeni nediplomatici, pentru spionaj.
Conform unor surse guvernamentale citate de Digi24, Alexei Grișaev ar fi agent GRU și ar fi încercat să racoleze cetățeni români aflați în posturi guvernamentale în vederea furnizării de informații legate de activități militare NATO.
Demersul autorităților române de a-l expulza pe adjunctul atașatului militar al ambasadei Federației Ruse la București survine apelului făcut de autoritățile cehe, care au cerut solidaritate din partea statelor membre NATO și UE împotriva Rusiei.
Îți mai recomandăm Expulzarea spionilor ruși din ambasade | Testul solidarității Vestului cu Estul