Cele două camere legislative ale Adunării Federale a Rusiei au aprobat suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi oprirea contribuţiilor acesteia.
Senatorii și deputații ruși spun în documentul aprobat miercuri, care a fost transmis către OSCE şi ONU, că suspendarea este „justificată şi legitimă”, făcând referire la imposibilitatea „unui dialog constructiv” în această organizație.
Potrivit celor două camere ale parlamentului rus, în perioada în care Rusia nu participă la sesiunile acestui organism „orice modificare a procedurilor Adunării care are scopul de a prejudicia delegaţia rusă va fi considerată nulă din punct de vedere juridic”, transmite Agerpres.
Legiuitorii ruşi au mai susținut că acest organism nu urmăreşte „un schimb constructiv de opinii şi o agendă unificatoare” și că ar fi devenit „un instrument politizat care promovează un discurs antirus”.
Parlamentarii ruşi au mai acuzat „abordările discriminatorii şi pline de prejudecăţi, standardele duble şi rusofobia totală, lipsa de pregătire pentru dezbateri de fond atestă degradarea extremă a Adunării Parlamentare a OSCE ca mecanism de interacţiune interparlamentară”.
„Ultima picătură care a umplut paharul acestui impas a fost refuzul României de a acorda vize membrilor delegaţiei ruse pentru participarea acestora la sesiunea anuală din 2024 de la Bucureşti. Această decizie a demonstrat că tendinţa spre confruntare şi atmosfera de intoleranţă au prevalat asupra bunului simţ, spiritului şi valorilor acestei organizaţii”, conchide declaraţia.
Îți mai recomandăm Rusia declară persona non grata un angajat al Ambasadei României la MoscovaTot miercuri, Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat român declarat persona non grata. Ministerul român de Externe a caracterizat decizia autorităților ruse drept „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice”.
MAE român a precizat că decizia părții ruse e un răspuns la o măsură similară adoptată de autoritățile române pe 24 mai 2024.
Luna trecută, România a refuzat să elibereze vize membrilor delegației ruse și belaruse pentru a participa la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, programată în perioada 29 iunie - 3 iulie la București.
Moscova a susținut atunci că Ministerul român de Externe i-a transmis ca argument agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
Fondată în 1991, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) are ca principal obiectiv promovarea dialogului și cooperarea interparlamentară între statele participante.
Parlamentarii din aceste state colaborează pe teme legate de securitate, drepturi ale omului și democrație.
Un alt obiectiv este monitorizarea alegerilor și promovarea de alegeri democratice în statele participante.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.