Șeful Gazprom, Alex Miller, spune că livrările suplimentare ale Gazprom către Ungaria se ridică la 1,3 miliarde de metri cubi de gaze. China urmează să primească încă 600 de milioane de metri cubi, pe lângă obligaţiile contractuale deja existente.
Declarațiile șefului Gazprom vin la scurt timp după întâlnirile pe care președintele rus, Vladimir Putin, le-a avut cu liderii ambelor țări în timpul unei călătorii în China săptămâna trecută. Alex Miller a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe președintele rus.
„Avem un acord că vom furniza volume suplimentare în mod continuu în iarna viitoare", a spus Miller, cu referire la exporturile către Ungaria. El a adăugat că și cererea din China a fost peste cantitățile contractate.
„Furnizăm în mod regulat volume suplimentare pe piața chineză. Mai mult, facem acest lucru de câțiva ani. În acest an, cred că (cantitatea suplimentară) va fi de 600 de milioane de metri cubi de gaz”, a spus el.
Îți mai recomandăm Orbán s-a întâlnit cu Putin: Ungaria nu a vrut niciodată să se opună RusieiGazprom încearcă să compenseze pierderea piețelor sale din Europa de la începutul războiului Rusiei în Ucraina.
Țările Uniunii Europene și-au redus drastic dependența de energia provenită din Rusia, ca răspuns la războiul din Ucraina.
Ungaria întreține legături mai strânse cu Rusia decât alte state UE și este considerată ca principalul adversar al deschiderii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, în luna decembrie. Decizia are nevoie de sprijinul unanim al celor 27 de membri ai blocului comunitar.
Ungaria este singurul membru al Uniunii Europene al cărui lider, premierul Viktor Orban, a menținut legături de prietenie cu Putin de la invazia Ucrainei în februarie 2022, notează Reuters. Ungaria este, de asemenea, membru al NATO.
Și în interiorul acestui for, Budapesta face opinie separată tergiversând ratificarea decizie de a primi Suedia în NATO.
De asemenea, Ungaria este alături de Polonia, țara care a introdus unilateral interdicții la importurile de cereale din Ucraina, invocând daunele grave ale agricultorilor locali.
Îți mai recomandăm Emisarii NATO la Budapesta, îngrijorați de apropierea Ungaria-Rusia