Războiul iernii: Invadarea Finlandei de către URSS în 1939, în fotografii

O arhivă cu mii de fotografii de la invazia URSS în Finlanda, din 1939, a fost scanată și digitalizată oferind detalii umane nemaivăzute din acea luptă a lui David cu Goliath.

În prima zi a Războiului Iernii, clădiri și mașini ardeau după raidurile aeriene ale URSS

Pe 30 noiembrie 1939, aproape 500.000 de soldați ai armatei sovietice au trecut frontiera de stat a Finlandei începând ceea ce avea să se numească apoi Războiul Iernii. Atacul venea după cererile insistente ale URSS de a face un schimb de terenuri cu Finlanda. Scopul era îndepărtarea graniței de Leningrad (azi St. Petersburg) din cauza temerilor față de o posibilă invazie nazistă a URSS prin Finlanda. Aceasta din urmă a refuzat schimbul.

Strategii armatei sovietice plănuiau să-i ofere dictatorului Iosif Stalin o victorie rapidă până la aniversarea zilei sale de naștere, pe 21 decembrie. N-avea să fie așa.

Deși, în final, URSS a câștigat războiul, ocuparea țării cu doar 3,7 milioane de locuitori, la acea vreme, a durat luni întregi, iar pierderile armatei sovietice au fost severe.

Locuitorii din Helsinki se refugiază într-un buncăr antiaerian

Aceste imagini sunt doar câteva din cele aproximativ 7.000 de fotografii de arhivă pe care Ministerul Apărării din Finlanda le-a digitalizat și pus la dispoziția publicului în 2013.

Clădiri în flăcări, într-o suburbie a capitalei Helsinki

După reacția vehementă a comunității internaționale, care a condamnat atacul asupra Finlandei, ministrul sovietic de externe, Vyaceslav Molotov, a pretins la radio că avioanele URSS parașutau ajutoare alimentare - nu bombe - pentru finlandezii flămânzi.

Avion sovietic într-un survol de bombardament

Câinii militari primeau măști de gaze. Temerile că URSS ar folosi gaze toxice au fost, totuși, nefondate.

Tancuri sovietice (pe drumul din fundal) avansează către teritoriu finlandez

Baraj de artilerie în fața avansului trupelor sovietice, lângă o fermă din apropierea capitalei Helsinki

Un tanc al Armatei Roșii trece granița Finlandei. La început, diferența uriașă de dotare a făcut dificilă opoziția finlandezilor la avansul blindatelor sovietice

Cocktail Molotov, făcut din benzină și smoală - soluția antitanc ieftină a finlandezilor

Armata finlandeză este sursa denumirii de „cocktail Molotov” pentru aceste proiectile incendiare improvizate. Făcând glume pe seama declarației ministrului sovietic de externe, soldații au botezat așa „băutura care să meargă la mâncarea” pe care Molotov susținea că o aruncă din avioane.

Patrulă finlandeză demontează armamentul de pe un avion sovietic doborât

O mare parte a armamentului folosit de finlandezi a fost capturat de Armata Roșie.

Deși mult mai puțini și mai prost dotați, soldații finlandezi au folosit cu efecte devastatoare puținele avantaje de care dispuneau

Camuflajul alb îi făcea aproape imposibil de descoperit între copacii acoperiți cu zăpadă

Inițial, soldații sovietici purtau uniforme închise la culoare. Ținte aproape prea ușoare pentru trăgătorii de elită finlndezi.

Simo Hayha, un trăgător de elită finlandez poreclit „Moartea Albă”

Simo Hayha era fermier și vânător și, conform informațiilor de atunci, a ucis peste 500 de soldați sovietici. A fost, la rândul lui, împușcat în față de un trăgător de elită al Armatei Roșii și rănit grav. Întrebat ulterior dacă regretă că a ucis atâția oameni, Hayha a spus că „am făcut ce mi s-a spus să fac, cât de bine am putut”. Hayha a încetat din viață în 2002, iar pe piatra sa funerară scrie „Casă - Religie - Patrie”.

Finlandezii au folosit reni pentru a deplasa prin păduri mitraliere și lansatoare de mortiere în liniște aproape absolută

Spre deosebire de finlandezi, coloanele blindate sovietice puteau fi auzite de la kilometri depărtare și se bazau pe puținele drumuri care străbăteau sălbăticia Finlandei.

Ianuarie 1940: soldați sovietici morți în urma unui atac al armatei finlandeze asupra unei coloane blindate pe drumul Raate

Coloanele sovietice avansau pe drumuri, ceea ce trupelor de vânători de munte ale Finlandei le oferea posibilitatea de a se deplasa pe schiuri pentru a distruge blindatele.

Februarie 1940: Soldați sovietici capturați, răniți și înghețați

Urmările unui atac finlandez

Pentru finlandezi, războiul a fost un prilej de a descoperi unitate

Tradiția saunei nu a fost abandonată nici în timp de război

Poză de grup cu soldați finlandezi

În ianuarie 1940, Winston Churchill spunea despre invazia URSS că „Finlanda arată ce pot face oamenii liberi... Este evident pentru oricine cum comunismul atacă sufletul unei națiuni; cum îl face abject și înfometat pe timp de pace și abominabil pe timp de război. Nu putem ști care va fi soarta Finlandei, dar posibilitatea ca această splendidă rasă nordică să fie redusă la servitute în fața unei forțe brutale este un spectacol regretabil”.

Cadavrul înghețat al unui soldat sovietic

În timpul războiului, temperaturile din Finlanda au coborât sub -40 de grade Celsius. La vremea respectivă, Armata Roșie nu își antrena soldații în temperaturi sub -15 grade.

Februarie 1940: soldați sovietici morți și vehicule ciuruite de gloanțe

Un grup de soldați sovietici, înconjurați de trupele finlandeze, a trimis un mesaj superiorilor: „Suntem pe moarte, vă rugăm să plătiți solda pe luna martie către familiile noastre. Spuneți tuturor că am murit eroi... nu ne-am predat”.

Ofițeri finlandezi examinează propagandă sovietică confiscată

Soldat sovietic capturat purtând o pălărie împrumutată

În timpul unui interogatoriu, un soldat sovietic a relatat că i se spusese să elibereze prietenii muncitori finlandezi de pericolul capitalismului. Dându-și seama că a fost înșelat, soldatul a spus: „Am simțit pe pielea mea cum ne-au așteptat cei pe care trebuia să-i eliberăm”.

De pază într-o pădure finlandeză

După săptămâni de pierderi masive pe frontul de est, comandamentul Armatei Roșii a schimbat strategia. Noua țintă a ofensivei a devenit capturarea capitalei Helsinki, în sud.

Catedrala din Vyborg după un raid sovietic

Un oraș din sudul Finlandei, după bombardamente sovietice

Armata Roșie a folosit bombe incendiare cu fragmentație împotriva așezărilor finlandeze construite în majoritate din lemn.

Soldați finlandezi în retragere prin Vyborg

Cu mult mai mulți soldați, sovieticii au reușit să împingă în retragere forțele finlandeze. În martie 1940, când Armata Roșie intra în Vyborg, finlandezii nu au avut de ales decât să accepte termenii foarte duri ai unui armistițiu.

Pe 13 martie 1940, steagul finlandez era arborat în bernă după publicarea acordului de pace

Un oraș din estul Finlandei, în evacuare după ce teritoriul a fost cedat URSS

Acceptarea armistițului a costat Finlanda 11% din teritoriul său, inclusiv al doilea oraș ca mărime al țării, Vyborg. Războiul Iernii a făcut 25.904 victime în rândul finlandezilor. URSS a pierdut 126.875 de soldați.

Nikita Hurșciov, liderul sovietic, își amintea mai târziu că „noi toți - și mai ales Stalin - am simțit victoria ca pe o înfrângere în fața finlandezilor. A fost o înfrângere periculoasă pentru că arăta inamicilor noștri că URSS este un colos cu picioare de lut”.

La mai puțin de un an după încheierea Războiului Iernii, Finlanda a luat decizia dezastruoasă de a se alătura naziștilor în invadarea URSS.