Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, în prezent încarcerat, a avertizat asupra unor consecințe grave care pot surveni dacă partidul de guvernământ Visul Georgian câștigă alegerile parlamentare de la finalul lunii.
„Mă aștept la provocări în următoarele zile, inclusiv în timpul alegerilor și în zilele de după acestea”, a spus Saakașvili din închisoare, în răspunsuri scrise la întrebările trimise de Serviciul Georgian al RFE/RL.
În Georgia vor fi alegeri parlamentare pe 26 octombrie, care ar putea permite partidului Visul Georgian, aflat la putere din 2012, să își extindă controlul.
Îți mai recomandăm Mari manifestații pro-europene în Georgia, înainte de alegerile parlamentareGrupurile de opoziție, inclusiv Mișcarea Națională Unită, pe care Saakașvili a fondat-o, au declarat că acest lucru ar putea deraia democrația în Georgia, un avertisment susținut și de Occident.
Visul Georgian a adoptat legi care restricționează activitatea ONG-urilor și a mass-media care primesc finanțare din străinătate, precum și acte normative care combat așa numita „propagandă LGBT”. De asemenea, partidul a promis să interzică toate partidele majore din opoziție în cazul în care va câștiga alegerile.
Îți mai recomandăm Georgia avertizează că materiale video și audio false vor fi folosite pentru a provoca tulburări înainte de alegeriPolitica impusă de Visul Georgian a determinat Bruxellesul și Washingtonul să ia măsuri punitive.
UE a înghețat aderarea Georgiei la blocul comunitar, în timp ce SUA au impus sancțiuni asupra unor oficiali de rang înalt din țară și au pregătit un pachet separat de sancțiuni financiare împotriva fondatorului și încă liderului de facto al partidului Visul Georgian, Bidzina Ivanișvili.
Visul Georgian prezintă scrutinul viitor ca pe o alegere existențială: între război și pace. Partidul folosește postere care juxtapun imagini alb-negru cu Ucraina devastată de război cu imagini color cu o Georgie prosperă și pașnică. Ivanișvili a sugerat, de asemenea, că Georgia ar trebui să se scuze pentru războiul din 2008 cu Rusia.
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a lăudat guvernul Georgiei pentru măsurile precise care au deranjat partenerii occidentali ai Tbilisiului, cum ar fi adoptarea de legi referitoare la „agenți străini” și combaterea „propagandei LGBT”.
Îți mai recomandăm UE susține Ucraina, Moldova și critică Georgia, potrivit unui document în lucruÎn interviul său pentru RFE/RL, Saakașvili, în vârstă de 56 de ani, a spus că Rusia duce un „război hibrid” împotriva Georgiei și a prezis un viitor sumbru în cazul în care Visul Georgian își menține puterea.
„Dacă falsifică alegerile și preiau puterea, atunci Georgia va înceta să existe ca țară independentă”, a spus Saakașvili.
Totuși, a adăugat o notă de optimism: „Ne-am unit sub steagul rezistenței timp de 12 ani, o nouă generație se ridică, o generație născută în Georgia care nu a fost orientată spre Rusia, ci spre Europa.”
Saakașvili a fost arestat în octombrie 2021, când s-a întors în Georgia din Ucraina, unde a trăit și a ocupat funcții politice după sfârșitul celui de-al doilea mandat. Acum ispășește o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru abuz de putere, o acuzație pe care el și susținătorii săi o consideră fabricată. Saakașvili și susținătorii săi susțin și că el a fost otrăvit în timp ce era încarcerat.
Oficiali și organizați occidentale au cerut guvernului Georgiei să-l elibereze pe Saakașvili, inclusiv într-o rezoluție recentă a Parlamentului European, pe care fostul președinte georgian a menționat-o în interviul său cu RFE/RL.
„Ei cer «eliberarea mea imediată și necondiționată» indiferent de starea mea de sănătate, pentru că știu foarte bine că sunt ținut captiv pe acuzații fabricate”, a spus Saakașvili.
„Am fost la limita dintre viață și moarte timp de câteva luni anul trecut. Încă simt efectele otrăvirii”, a adăugat el.
Îți mai recomandăm „Nici măcar nu mai poți vorbi georgiană în Georgia.” Afacerile rusești tulbură o cunoscută stațiune de la Marea NeagrăMihail Saakașvili a reclamat condițiile din închisoare care sunt, spune el, cumplite.
„Nu am văzut soarele de trei ani, nu am avut parte de aer curat. Mi se interzice să vorbesc la telefon. Într-o gravă încălcare a legii, membrilor parlamentului nu li se permite să mă viziteze”, a spus el.
Saakașvili a fost întrebat și despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În timpul șederii sale în Ucraina, Saakașvili a obținut cetățenia și a servit ca guvernator al regiunii Odesa în perioada 2015-2016.
„Înfrângerea inevitabilă a Rusiei în acest război este un fapt cert, atât timp cât Europa și SUA nu cedează”, a spus fostul președinte georgian. „Atâta timp cât asta nu se întâmplă, Rusia nu are nicio șansă.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.